Organizația municipală Constanța a Forței Civice solicită demisia de urgență a întregii conduceri a RADET Constanța în frunte cu directorul general, Ilie Rachieru, sau demiterea, tot în regim de urgență, a acestuia de către Consiliul Local Municipal ca urmare a facturării ilegale a consumului de energie termică pentru luna decembrie prin adăugarea unei estimări a consumului de la data ultimei citiri până la sfârşitul anului 2013, fapt care a generat costuri exorbitante pentru constănțeni.
”Comunicatul RADET, prin care se dau asigurări că “factura pe luna ianuarie 2014 va fi diminuată şi va conţine regularizarea consumurilor şi plăţilor pe ultimele două luni”, scuzele tardive cu privire la lipsa totală de informare despre modul cum se va calcula factura aferentă lunii decembrie, dar mai ales asigurările că “astfel de inadvertenţe vor fi evitate pe viitor”, reprezintă o adevărată bătaie de joc la adresa constănțenilor care nu își pot permite să achite astronomicele facturi aferente lunii decembrie, marca RADET. Ceea ce pentru oficialii RADET este o “inadvertență”, pentru mulți constănțeni este o tragedie! Adevărata inadvertență în Constanța este însăși conducerea RADET!, spune președintele Organizației Municipale Constanța a Forței Civice.
”În următoarele luni, constănțeanul va trebui să își sacrifice banii destinați pâinii celei de toate zilele sau medicamentelor de supraviețuire, pentru plata unei erori impardonabile făcute de persoane plătite din banul public, din banul constănțeanului. De ce să plătim pentru incompetența oficialilor RADET? Nu era suficient că prin aplicarea unuia dintre cele mai mari costuri ale gigacaloriei, municipiul Constanța se afla la periferia României civilizate? Era nevoie ca și RADET să atenteze la traiul cotidian al constănțenilor, și-așa greu încercat de incompetența guvernării USL centrale și locale?”, întreabă Mihai Petre.
Organizația municipală Constanța a Forței Civice consideră că niciun constănțean nu ar trebui să își mai plătească taxele locale, din care este plătită conducerea RADET Constanța, până la demisia sau demiterea acesteia.