Când se îndreaptă pentru prima oară spre sala de antrenament, ca proaspeți membri ai unui club de arte marțiale de contact, atât copiii, dar mai ales părinții acestora, au ca principală (dacă nu chiar unică!) motivație nevoia de a învăța tehnici de autoapărare, eficiente și sigure. În cazul copiilor, mai contează, fără îndoială, și tentația spectaculosului, a adrenalinei, cultivată de puzderia de filme și de jocuri electronice de gen.
„Men sana in corpore sano” s-a rostit mai întâi în… thailandeză?!
Dacă vin la primul antrenament pentru tehnici de autoprotecție, în condițiile exacerbării fenomenelor violenței și agresiunii, care au invadat spațiul public, alta devine situația, în privința motivației, la relativ scurt timp de la pătrunderea în această lume, a sporturilor de sorginte asiatică, dar cu răspândire universală, astăzi. Așa cum ne-au spus cei implicați (copii, părinți, antrenori), în timpul unei vizite pe care am efectuat-o la Sala „Flămânda”, din Constanța, la una dintre cele două ședințe săptămânale de antrenament (sâmbăta și duminica, între 12.00 și 13.00) ale Clubului de Kick – Boxing TAI CHI DO RYU, nu după multă vreme de la debutul în acest sport, chiar prioritățile finalității acestei opțiuni se modifică axiologic. Autoapărarea lasă, treptat, locul… autocontrolului, în această ordine motivațională! Lupta de pe „tatami”, dar mai ales complexa pregătire a acesteia, din punct de vedere psihic și fizic (în egală măsură!), încep să aibă, pentru copii și părinți deopotrivă, mai degrabă scopul de a fortifica voința și capacitatea de autocontrol a micilor sportivi, odată cu aceea a trupului, bineînțeles.
„Men sana in corpore sano” („Minte sănătoasă într-un corp sănătos”): vorbele latinului au, desigur, multe construcții reflexive sinonime (și) în lumea asiatică, în special în partea sa de Sud – Est (Peninsula Indochineză) și în cea Extrem Orientală. Adică la acel „capăt de lume” (din punct de vedere geografic, dar mai ales cultural), în raport cu noi, europenii, zonă de baștină a acestor tehnici de luptă și moduri de viață, răspândite și prețuite astăzi pe întreg mapamondul.
Și aceste minți și trupuri în plină formare, ale copiilor de la Clubul TAI CHI DO RYU, din Constanța, beneficiază de căștigurile asimilării de către europeni a acestor tehnici și norme de comportament și atitudine în fața provocărilor vieții. Principalul merit este, desigur, cel al antrenorilor și coordonatorilor activității clubului, Marcel Ilașcu (al cărui fiu, Ștefan Ilașcu, a urcat pe podium, la categoria 37 kg, grupa de vârstă 10 – 12 ani, la recenta Cupă Mondială de la Szeged, Ungaria) și Șenol Amamet.
Familia – singura „mumă”, statul tot… „ciumă”!
Din păcate, singurii sponsori ai activității acestor cluburi locale de copii și juniori, entități sportive care încă mai aduc aceste „rara avis” (pentru zilele noastre), numite trofee, de la competiții majore, ca participare și prestigiu dobândit în timp, rămân… părinții și antrenorii (aceștia din urmă practicând un soi de voluntariat de tip misionar – apostolic). Să luăm exemplul clubului TAI CHI DO RYU, din Constanța. Anul trecut, un alt centru sportiv, mai „răsărit” din punctul de vedere al potenței financiare, a fost desemnat, de către Federația Română de Arte Marțiale de Contact, să reprezinte țara la Cupa Mondială (Kick Box World Cup). S-a întors fără nicio medalie…
În acest an, pe baza rezultatelor excepționale din 2012, în competițiile interne și internaționale, Federația a desemnat să concureze pentru România, la Cupa Mondială de la Szeged (Ungaria), clubul constănțean mai sus numit. Cei doar 11 sportivi (copii având vârste cuprinse între 10 și 17 ani), căci doar pentru atâția s-au putut încropi resursele materiale necesare deplasării, au adus țării noastre nu mai puțin de… 16 medalii! Trei dintre acestea sunt din aur! (Două de argint și 11 de bronz.) România s-a clasat, astfel, pe locul cinci, ca număr de medalii, dintre cele 20 de țări participante (cu un total de peste 900 de competitori), deși delegația noastră a fost printre cele mai restrânse numeric, la această a 19 – a ediție a întrecerii!
Așa cum am menționat, toate cheltuielile deplasării au fost suportate, ca și în cazul activității de zi cu zi a copiilor, de către părinți. Inclusiv mașinile cu care s-a efectuat transportul au fost ale acestora. Sponsori? Nu se bagă aceștia la copii și juniori!Pentru că nu este public numeros. Și… nu este („Regele”) Fotbal! Statul, autoritățile sportive, Federația? Se mulțumesc să-i felicite , la sfârșit de an, să le dea, eventual, câte o diplomă și să-și împopoțoneze bilanțul cu realizările acestor copii, pe baza strângerii curelei de către părinți. Să vedem ce spun și gândesc aceștia din urmă (nu doresc să-și vadă publicate numele, din pudoare, mândrie și pentru că ei, părinții, consideră că nici un sacrificiu nu-i prea mare, în raport cu rezultatele copiilor, pe toate planurile): „Fac orice pentru a-mi susține copilul, pentru că rezultatele se văd. Nu mă refer numai la cele sportive: la școală este mult mai concentrat, mai sârguincios și ambițios. Iar în rest este mai ordonat, mai stăpân pe sine, mult mai încrezător în propriile forțe. Ba chiar aș spune că-l văd din ce în ce mai… înțelept, mai calculat, mai riguros. Mai matur, într-un cuvânt. Sportul acesta mi-a transformat, rapid și radical, copilul. Și numai în bine!” Altă mamă ne-a mărturisit: „Până să se apuce de acest sport, fetița mea era foarte retrasă, avea mari probleme de timiditate, era singuratică, tăcută, introvertită. Dar cel mai mult mă îngrijora frica, spaima uneori, de tot și de toate: de copiiceilalți, de câini, de orice… Cineva mi-a recomandat acest club și acest sport. Acum, după doar câteva luni, are un curaj și o impetuozitate pe care… mi le-aș dori și eu, ca adult!” Altă mamă: „Nu mă mai înțelegeam cu el, o luase un pic razna, și cu școala și cu toate… Acum, pe cuvânt de onoare, de multe ori pare mai înțelept și logic decât noi, oamenii mari!”
Cât despre suportul material: „Facem orice efort. Și nu-i chiar puțin: tibierele costă 100 de lei, cochilia – suspensor de protecție – 50, casca – între 150 și 200, mănușile – 200, chiar 250, proteza dentară – 50, bandajele – 20, șortul și tricoul – 120, treningul – 200 ș.a.m.d. Și am luat prețurile unor produse de calitate medie, nici „de firmă”, dar nici contrafaceri „de unică folosință”. Dar nu mă plâng. Merită, pentru cum s-a fortificat și dezvoltat copilu;l meu, de când este la acest club!” Alt părinte intervine: „Când îi ducem la competiții internaționale, doar ai noștri vin… bălțați. Unul cu tricou galben, altul cu roșu. Ceilalți au echipament la fel, de acela scump, cu numele sponsorului pe piept! Să-i vedeți pe ruși.”(N.N.: Rușii, ungurii și polonezii investesc foarte mult în aceste sporturi, la nivel de copii și juniori, rezultatele văzându-se și la seniori, unde domină pe plan european.)
Totuși, oamenii au ținut să transmită un mesaj pozitiv, încurajator: „Nu vrem să-i speriem pe ceilalți părinți. Să-și trimită copii la sală. Chiar dacă nu au toți banii de echipament, strângem noi, ceilalți, și îi ajutăm, dacă și copilul este serios și hotărât.”
Am mai preciza noi că la cheltuielile de mai sus se adaugă și altele: de la legitimații până la susținătoare de efort, de la banala apă minerală până la taxele de înscriere în competiții (la un concurs intern, de exemplu, taxa este de cel puțin 75 – 100 lei, pentru fiecare sportiv!; la turneele internaționale este semnificativ mai mare…). Se tot adună! Iar la sfârșit de an, statul îți strânge mâna și-ți dă o diplomă…
Antrenorul Marcel Ilașcu ne consolează: „Lasă că și diploma aceea înseamnă mult pentru noi. Arată că ne-am făcut datoria față de țară, am reprezentat-o cu cinste, pe acolo pe unde am concurat!” Nobilă atitudine, dar noi, ca ziariști, nu putem să nu punem și o întrebare mai pragmatică: Nu ar putea să-i ajute și altfel decât prin vorbe, frumoase ce e drept, măcar autoritățile sportive, responsabile și competente, dacă sponsorii privați tot nu se prea înghesuie? Căci de felicitări au ei, campionii de la clubul constănțean, podul plin…
Copiii ar vrea ca antrenamentele să fie… zilnic!
Nu puteam să încheiem vizita noastră, la antrenamentul sportivilor de la clubul TAI CHI DO RYU, din Constanța, fără să vorbim și cu acești minunați copii care s-au dedicat Kick – Boxing – ului. Recenții medaliați de la Cupa Mondială de la Szeged (Cristina Dulea, Cosmina Tudose, Cosmin Ștefan, Marius Buriu, Ștefan Ilașcu, Servent Memet, Mario Călin, Ozel Mustafa și Cosmin Costache) și ceilalți colegi ai lor au întărit, la sfârșitul antrenamentului, spusele părinților lor. la întrebarea noastră despre ce și-ar dori mai mult și mai mult pentru condițiile lor de pregătire și concurs, răspunsul a fost unanim: antrenament în fiecare zi, dacă ar fi posibil! Asta spune mult despre pasiunea pe care le-a stârnit-o această activitate.
Cât despre următorul obiectiv sportiv, am aflat că pe 23 iunie cel puțin 20 dintre tinerii constănțeni vor concura la Iași, la Cupa Moldovei, competiție la care participă în premieră. Există vreun sponsor interesat de medaliile pe care le vor aduce și de acolo sportivii juniori de la clubul TAI CHI DO RYU, din Constanța?…