Dan Diaconescu: Vadim Tudor a fost amantul Elenei Ceauşescu

Categories La ziPosted on

Dan Diaconescu: Vadim Tudor a fost amantul Elenei Ceauşescu

Liderul PRM a depus recent mai multe plângeri penale împotriva preşedintelui Partidului Poporului, pe care îl acuză de calomnie, după ce, în emisiunea moderată de Dan Diaconescu, s-a spus că Vadim Tudor a fost amantul Elenei Ceauşescu.

În curând, este foarte posibil ca cei doi să vină la Parchet, la audieri, după ce Corneliu Vadim Tudor a depus cele şase plângeri penale împotriva patronului OTV.

O altă fază a războiului ar putea fi disputată în imagini şocante. Ambii se acuză reciproc că au înregistrări senzaţionale, unul cu celălalt, însă niciunul nu a utilizat până în prezent nicio imagine.

“Am depus mai multe plângeri penale, în total sunt şase, împotriva lui Dan Diaconescu, ai invitaţilor pripăşiţi de el şi a postului OTV. Au început un serial mârşav împotriva mea. Eu în realitate nici nu am cunoscut-o pe acea femeie. Mâine ce vor mai inventa? Că am trăit cu doamna Chiajna, Matahari, Pauker? Asta nu mai e presă, ci paranoia”, spune Corneliu Vadim Tudor.

Invitat, vineri seara, la Realitatea TV, Dan Diaconescu a spus că nu are de ce să se împace cu Corneliu Vadim Tudor, pentru că nu a existat o ceartă.

Diaconescu a făcut şi un calcul, iar potrivit acestuia, Vadim Tudor ar fi fost prezent la emisiunile OTV de aproape 350 de ori în 15 ani.

“Ca să înţelegeţi, noi am refuzat o casetă în care domnia sa rostea o odă la adresa Elenei Ceauşesc. Domnia sa de 2 ani ne tot atacă şi invitaţii mei au ţinut să-i dea o replică. Nu vreau împăcare, că nu ne-am certat niciodată. Putea să facă plângerile penale când venea la OTV. Am numărat apariţiile sale la OTV, au fost 346 în aceşti 15 ani”, spune Dan Diaconescu.