Tricolorul, batjocorit în Noua Zeelandă
Meci de rugby pe dezbrăcate în Noua Zeelandă, în care părţile intime au fost acoperite cu steagul României, în cazul jucătorilor noştri, şi cu fulare negre, în cazul neo-zeelandezilor.
Mai mulţi bărbaţi dezbracaţi, botezaţi “Vampirii români”, au folosit tricolorul drept pelerină, în meciul de rugby împotriva celor de la “Negrii dezbrăcaţi”.
Confruntarea le-a smuls zâmbete spectatorilor, mai ales doamnelor şi domnişoarelor.
Echipa neozeelandeză “Nude Blacks”, din Dunedin, este celebră în lume, pentru că joacă rugby în pielea goală, iar jucătorii i-au provocat pe români să joace cu ei în condiţii egale.
Părţile intime au fost acoperite cu steagul României, în cazul jucătorilor noştri, şi cu fulare negre, în cazul neo-zeelandezilor.
Vampirii români, sensibili la soare, au purtat ochelari pe tot parcursul meciului. Poate din această cauză au şi pierdut, la zece puncte diferenţă.