E TIMPUL NOSTRU

Când Petre Mihai Băcanu a dat semnalul renaşterii „Timpului”, un gest oarecum ieşit din comun pe frontul antipatiei dezlănţuite asupra presei, m-am bucurat enorm. „A venit şi vremea noastră!”-mi-am spus, frecându-mi fericit palmele. In definitiv, apariţia unui nou ziar, fie el şi pe tărâmul încorsetat al electronicii, reprezintă un eveniment aparte. Practic, ca urmare a demersurilor făcute de domnul Băcanu, se deschide un nou front de luptă împotriva tuturor celor care au îngenuncheat ţara până la umilinţă. Presa e într-o continuă transformare, în ciuda piedicilor şi a obstacolelor inventate cu răutate de susţinătorii guvernelor băsiste. In contradicţie cu declaraţiilor mieroase ale preşedintelui Traian Băsescu, care joacă rolul democratului reşapat, presa, aia care nu-l cuvântă şi nu-l dezmiardă, a rămas principalul său duşman de moarte. Cu siguranţă, nu i-au trecut nici acum crizele de lingurică declanşate de ziarele care investigau, cu ani în urmă, dispariţia subită a flotei. Titlurile din „România liberă” sau „Adevărul” îi dau şi acum frisoane. Aşa se explică opintelile sale personale în a pune la pământ presa care a readus tot timpul în atenţia opiniei publice povestea misterioasă a dispariţiei a zeci de nave comerciale. Sigur, flota reprezintă un capitol important din viaţa şi activitatea preşedintelui, dar mai sunt şi alte subiecte demne de atenţia şi comentariile noastre. De aceea, în lupta pentru aflarea adevărului, un ziar în plus nu strică niciodată…Spuneam că presa, în ansamblul ei, cu bune şi cu rele, se află în plin proces de transformare. Unele ziare dispar, altele apar. Oricum, presa pe hârtie este pe cale de dispariţie. Acum, în pas cu vremurile pe care le trăim, asistăm la un veritabil război electronic. Faţă de teatrul de război de pe hârtie, se trage din toate poziţiile. Presa nu se predă şi nici nu moare, după cum au plănuit unii. „Timpul” se alătură, de la Constanţa, celor care îşi apără demnitatea, singurul lor bun de preţ. In ultimii ani, cei mai mulţi dintre gazetarii noştri au fost umiliţi, reduşi la tăcere, timoraţi cu zgarda cenzurii şi a pumnului în gură, gratulaţi în fel şi chip, înfometaţi şi sărăciţi de cei care s-au străduit să-i arunce în luptă cu burta goală… E timpul ca ziariştii de onoare să revină acolo unde le este locul. De pe această poziţie, care reflectă doar caracterul strict profesional, tot ei, ziariştii de onoare au datoria de a face curat în propria lor breaslă. In fine, tinerii noştri colegi pot spune: ”E timpul nostru”