Economia nu-și va reveni nici în 2011, cred managerii

Categories La ziPosted on

Economia nu-și va reveni nici în 2011, cred managerii

Două treimi dintre managerii din România nu se aşteaptă la o creștere semnificativă a economiei în 2011, potrivit unui studiu realizat de compania americană de consultanţă în management A.T. Kearney, informează Realitatea TV.

Aproape o treime dintre respondenţi se aşteaptă ca efectele crizei asupra industriei în care lucrează să înceteze la mijlocul anului 2011, în timp ce 33% mizează pe sfârşitul anului viitor, iar alţi 33% nu știu când va veni momentul revirimentului.

“Firmele au tendinţa de a adopta şi pentru anul viitor o atitudine de expectativă şi de a se seta pe modul de supravieţuire, ceea ce înseamnă că nu vor opera schimbări semnificative în privinţa modelului de afaceri”, a declarat Michael Weiss, partener şi country manager pentru România al A.T. Kearney.

Toate companiile şi-au redus costurile în ultimul an şi jumătate prin reduceri de personal, tăieri de salarii, stoparea angajărilor şi oprirea investiţiilor, se arată în studiu.

“Aceste măsuri au sens doar pe termen scurt, în timp ce pe termen lung firmele cad în capcana unui cerc vicios – personal demotivat, competitori agresivi şi o piaţă care-şi restrânge treptat volumul”, spune consultantul A.T. Kearney. Sondajul a fost realizat în luna octombrie, iar 67% dintre respondenţi au funcţii de CEO sau preşedinţi de companie.