Peste ţambalul ilegalităţilor din vămi, toată lumea vrea să pună batista. Din când în când se mai ridică câte un colţ şi mai scapă către noi, oamenii de rând, câte o notă falsă, după care se aşterne din nou liniştea. La nivelul declaraţiilor şi fosta, şi actuala putere sunt la unison: dacă nu se poate eradica, măcar să se reducă drastic evaziunea fiscală. Dar totul rămâne la nivel declarativ. Imediat ce ajung la butoane, politicienii trag dârz de marginile batistei de peste ţambalul vămilor. Iar sub batistă este o colcăială, o şerpărie de infractori, care de care mai cu ştaif.
Am asistat în câteva rânduri la spectacole care nu s-au soldat cu nimic semnificativ. Vama a rămas un teritoriu al infracţiunii pe care nimeni nu vrea să o stăpânească. Şi nu vrea, pentru că vama este unul dintre principalii furnizori de bani negri, necontabilizaţi pentru campaniile electorale, dar şi pentru buzunarele unor fruntaşi politici ori rude ale acestora. Prietenii mai mult decât ciudate, cumetrii de conjunctură se află în fruntea acestor activităţi infracţionale.
Vă vom dezvălui în continuare mecanismul prin care se face cea mai mare evaziune fiscală în vămi. Vă vom dezvălui în continuare o reţea incredibilă, o încrengătură de firme întinse în toată ţara, care produc pagube uriaşe bugetului de stat. Inima reţelei se află la Constanţa, iar cardiologul-şef este Mircea Băsescu, nimeni altul decât fratele preşedintelui Traian Băsescu. Vă vom arăta ceea ce organele statului au uitat să ne spună, atunci când au regizat acele spectacole cu vameşii.
Mai facem precizarea că toate afirmaţiile noastre se bazează pe date din documete oficiale ale instituţiilor statului român.
Elicoptere şi răpiri de persoane
Cel mai nou scandal legat de ANAF, care are în subordine şi Direcţia Generală a Vămilor a fost dispariţia, în luna mai anul trecut a lui Codruţ Marta, fos şef de cabinet al lui Sorin Blejnar. Marta era prieten cu Blejnar de peste 20 de ani. După ce a căpătat experienţă în afaceri sub aripa protectorului său, în 2010 a decis să-şi ia soarta în propriile-i mâini şi a deschis o firmă de consultanţă cu sediul în Monaco. Şi totul a mers bine, până când pe 27 mai 2012, a fost dat lipsă la aeroport, unde nu s-a mai prezentat ca să plece împreună cu soţia în Monaco. Aceasta a reclamat dispariţia la poliţie, care nici până în ziua de azi nu are un răspuns la întrebarea: „Unde este Codruţ Marta”? Doar câteva ipoteze, unele dintre ele de-a dreptul înfiorătoare. De la cea potrivit căreia şi-a aranjat dispariţia pentru a scăpa de puşcărie, pentru că avea un dosar la DNA, până la cele cutremurătoare în care se presupune o răpire sau chiar un asasinat. Teoria asasinatului este susţinută inclusiv de către tatăl lui Codruţ Marta. Dar peste dispariţia lui şi vehicularea acestor teorii prin mass-media, cu doza de spectaculos de rigoare, pe nesimţite, asupra acestui caz deosebit de grav, s-a tras colţul batistei.
Cel de-al doilea eveniment este de dată ceva mai veche, dar a fost cu mult mai spectaculos. Pe data de 8 februarie 2012, o armată de peste 100 de jandarmi, procurori de la DNA şi ofiţeri de la Direcţia Naţională Anticorupţie au descins în mai multe vămi din ţară. S-au efectuat aproximativ 100 de percheziţii şi 140 de persoane au fost ridicate de către autorităţi. Primele ştiri spuneau că de fapt operaţiunea de mare amploare începuse cu aproape un an în urmă, când în sediul mai multor vămi din ţară se montase aparatură de înregistrare audio-video. Pentru vameşii ridicaţi de la punctele de la graniţa de vest a ţării, MAI a pus la dispoziţie două elicoptere, ca să fie aduşi mai repede la Bucureşti, la audieri. Un grandios spectacol de sunet şi lumină, regizat pe cheltuiala noastră, dar care nu s-a materializat în nimic concret. Nimeni nu a fost arestat. Cât despre recuperarea unor eventuale pagube ale staului, nici nu s-a pus problema.
Tabla de şah cu o necunoscută
În timpul acestei operaţiuni-spectacol, a apărut şi termenul de „regină”. Adică tot fenomenul infracţional din vămi era ca o tablă de şah, iar piesele de pe ea erau coordonate de o regină. S-a născut firesc întrebarea: cine este, totuşi, „regina”. Nici un răspuns concret. Nu am avut parte decât de speculaţii. Într-o scisoare, Radu Mărginean, singurul demnitar destituit şi pus sub învinuire în scandalul infracţiunilor din vămi, îl indică drept „regină” pe fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar. Dar această afirmaţie a rămas fără paternitate, pentru că fostul demnitar a negat că el ar fi scris acea scrisoare. Până la urmă, după toate cercetările şi speculaţiile, nu a rămas decât cu o singură certitudine: habar nu avem cine este „regina”.
Motorul evaziunii funcţionează ireproşabil cu benzină neaccizată
Vă prezentăm în continuare, mecanismul prin care se fraudează bugetul de stat cu sute de milioane de euro pe lună. Mecanism pe care autorităţile îl cunosc – reamintim că toate afirmaţiile noastre au la bază documente oficiale ale statului român – dar pe care nu numai că nu l-au dezvăluit niciodată opiniei publice, dar nu a luat nici un fel de măsură pentru a-l desfiinţa.
Întrega încrengătură a fărădelegii se bazează, cum altfel, pe o chichiţă a legii, care prevede că în cazul produselor energetice, acciza se plăteşte de către cel care recepţionează marfa, în numele celui care a livrat-o. Un fel de scărpinătură oltenească, cu mâna pe după cap. În fapt, această prevedere a dat frâu liber infracţionalităţii. Firma furnizoare, trimite marfa către firma beneficiară. Numai că aceasta nu este beneficiarul real, ci un intermediar, care, teoretic, conform legii, ar trebui să plătească acciza. Numai că fiind un intermediar, trimite marfa mai departe către un alt beneficiar, care, conform legii, ar trebui să plătească el acciza. Numai că în câteva luni de zile, firma intermediară ori se desfiinţează, ori îşi schimbă numele, aşa că urma beneficiarului adevărat, care ar fi trebuit să plătească accizele, se pierde. Evident că de foarte multe ori, marfa nici nu pleacă din depozitul firmei care livrează, decât pe hârtie, care rămâne astfel cu produse petroliere care sunt vândute la preţul pieţei, dar diferenţa reprezentând acciza nu mai intră la bugetul statului, ci în buzunarele evazioniştilor.
Pentru a înţelege mai bine acest mecanism, să cităm din documentele oficiale pe care le deţinem la redacţie:
„Au existat cazuri în care „Serviciile de autorizări” din cadrul structurilor teritoriale ale Administraţiei Naţionale a Vămilor (firmele care pot face un astfel de comerţ cu produse energetice nu sunt de capul lor, ele trebuie să îndeplinească anumite condiţii prevăzute de lege şi funcţionează pe baza unei autorizaţii eliberată de un serviciu specializat din cadrul ANV n.r.) cu ocazia analizelor şi întocmirii referatelor în vederea acordării autorizării ca antrepozit fiscal (este numele tehnic al firmei care este autorizată să facă tranzacţii cu produse energetice în condiţiile plăţii accizelor de către beneficiar n.r.), au formulat propuneri favorabile deşi la momentul acela respectivii agenţi nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege. Fie nu deţineau spaţiile corespunzătoare, fie nu aveau instalaţiile corespunzătoare, fie nu aveau rezervoarele calibrate”.
O primă concluzie după acest citat. Nu oricine are acces la traficul cu produse energetice. Firmele sunt ale celor care fac parte din această mafie. Să mergem mai departe. În documentele pe care le deţinem scrie:
„Deşi unii agenţi economici, care deţineau autorizaţii de antrepozitari, nu au depus situaţiile centralizatoare cu privire la achiziţia şi livrarea produselor energetice în şi din depozitul fiscal, nu s-a efectuat nici un control asupra acestora”
Cu alte cuvinte, deşi se ştia că se face trafic cu produse energetice, că se face evaziune fiscală, că actele oficiale nu fuseseră depuse, nimeni nu s-a sinchisit şi afacerea a mers mai departe. Cine oare proteja aceste firme alese de la bun început pe sprânceană, care nici măcar să-şi depună actele aşa cum prevedea lege nu o făceau?
În continuare, decumentel oficiale detaliază modul cum se sustrag evazioniştii de la plata obligaţiilor către stat:
„De regulă, un antrepozitar autorizat, care urmăreşte să vândă către consumatorii finali, dar să se sustragă de la plata accizei către bugetul de stat, interpune între el şi consumatorul final, un alt antrepozit, intermediar, nou autorizat, care funcţionează pentru o perioadă de numai trei-patru luni, pentru a se sustrage controlului. De regulă, în intervelul perioadei de trei-patru luni nu se plăteşte acciza la bugetul de stat, iar antrepozitarul intermediar şi consumatorul final nu mai sunt găsiţi la sediul social declarat. Livrările efectuate de antrepozitarul intermediar către consumatorul final se fac numai scriptic, în realitate produsese energetice sunt livrate direct de antrepozitul iniţial către consumatorul final, fără a se mai emite nici un fel de document pentru marfa astfel scoasă din piaţă, deoarece scriptic ea fusese livrată către antrepozitele intermediare.. Rolul antrepozitului intermediar este acela de a prelua obligaţia plăţii accizei asupra sa, obligaţie pe care acesta în fapt nu o respectă, însă astfel, activitatea antrepozitului iniţial pare că se desfăşoară în condiţii de legalitate, în sensul că pentru livrările către antrepozitul intermediar nu datorează accize. În activitatea sa, antrepozitul intermediar care vinde scriptic către consumatorii finali, de regulă, nu evidenţiază, nu declară şi nu plăteşte acciza aferentă produselor energetice comercializate. Practic, interesul de a funcţiona această schemă este a antrepozitului iniţial, care urmăreşte ca, prin parcurgerea acestor paşi, să continue să rămână pe piaţă curat şi ca un principal competitor care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legea, în condiţiile în care toţi ceilalţi parteneri ai lui ( antrepozitari intermediari şi consumatorii finali cărora aceştia le-au livrat produsele) dispar.”
Cu alte cuvinte: „Eu am livrat marfa, sunt autorizat să nu plătesc acciză, o luaţi de la intermediarul care nu mai există. Iar eu sunt curat-luminat, bun de o nouă afacere asemănătoare”.
Frime fantomă şi cetăţeni ciudaţi
În continuare, documentul oficial din care am citat arată şi care sunt caracteristicile firmelor care sunt folosite drept antreprenori intermediari. Adică macazul unde se pierde urma accizelor. Cităm în continuare:
„1. De regulă, sunt utilizate societăţi comerciale care nu mai desfăşoară activitate, dar care depun situaţii fiscale la Registrul Comerţului
2. Se înfiinţează repede noi societăţi comerciale „curate”
3. Se schimbă denumirea societăţilor comerciale respective
4. Se cesionează părţile sociale deţinute de asociaţii persoane fizice române către persoane fizice străine
5. Se mută sediul social la adresa antrepozitului
6. Se autorizează astfel de societăţi comerciale ca antrepozite fiscale de depozitare sau producţie, care depun situaţiile privind mişcarea de produse energetice aferente antrepozitului autorizat numai pentru primele 1-2 luni de funcţionare, după care nu mai depun nimic
7. După obţinerea autorizaţiei de antrepozit fiscal de depozitare sau producţie, societăţile achiziţionează în sistem suspensiv, de la un alt antrepozit fiscal de producţie sau depozitare, produse energetice pe care le livrează ulterior unei societăţi care nu funcţionează la sediul social declarat.”
Cu alte cuvinte, cheia, sau mai bine zis cheile succesului în aceste afaceri ilegale sunt: obţinerea autorizaţiei de funcţionare, care, după cum am văzut, nu este la-ndemâna oricui şi lipsa totală a controlului, dar nu mult, să nu bată la ochi. Două-trei luni, până dispare itermediarul.
În episodul viitor vă vom prezenta exemple concrete de evaziune, de trafic cu produse energetice şi numele celor care au comis aceste fapte şi care, bineînţeles, nu au păţit nimic. Cel puţin până acum.