Doi elevi din Craiova, înjunghiaţi lângă liceu – unul a murit
UPDATE
Presupusul agresor al elevului de liceu înjunghiat mortal joi după-amiază la Craiova a fost prins de către autorități. Atacatorul are 19 ani și fusese exmatriculat din același liceu cu victimele.
Doi elevi de 17 ani din Craiova au fost înjunghiaţi în drum spre școală, lângă Liceul „Tudor Arghezi” din cartierul Rovine, iar unul dintre ei a decedat, informează Realitatea TV.
Incidentul s-a petrecut în timp ce mai mulți elevi din clasa a XI-a mergeau spre școală, unde au fost așteptați de un grup, iar o persoană i-a înjunghiat pe doi dintre liceeni.
Unul dintre ei a fost nimerit în inimă și a murit la scurt timp, iar celălalt este în afara oricărui pericol.
Poliţiştii încearcă să afle cine sunt agresorii. Conform mărturiilor celor din grup, asasinul ar fi un elev care a fost exmatriculat din liceu.