Învățământul românesc văzut de studenți
Ce schimbări s-au produs în învățământul superior românesc în ultimii 20 de ani și cu ce consecințe directe? Dacă ar fi să ne rezumăm pur și simplu la o listă, s-ar putea aduna câte ceva. Dar ar fi vorba doar despre o înșiruire cantitativă, fără rezultate notabile în materie de calitate, dimpotrivă.
Imediat după 1989, având în vedere că, în raport cu restul țărilor din Europa, numărul de specialiști cu studii superioare era foarte mic comparativ cu populația, s-a trecut la liberalizarea locurilor scoase la admiterea la facultate. Numărul de locuri de la bugetul de stat a crescut de la an la an, cărora li s-a adăugat masiv oferta universităților private, dar și a celor de stat, care, pe lângă locurile subvenționate, au introdus și sistemul de studii cu taxă.
Acum, după 20 de ani, am ajuns deja la o inflație de absolvenți cu studii superioare în raport cu necesitățile reale ale economiei. Am câștigat ceva din această politică? Nu! S-a restructurat sistemul de studii universitare, România implementând Procesul Bologna prin cele trei module de studii – licență, masterat, doctorat. S-a remarcat prin această reorganizare o creștere calitativă a actului educațional? Din nou, trebuie să spunem nu! Activitatea practică a studenților a ajuns să fie doar clamată.
În lipsa unor politici coerente și de cointeresare a agenților economici pentru a fi direct interesați să primească tot mai mulți studenți să facă practică, în realitate, fiecare student încearcă să se descurce cum poate. Și majoritatea nu pot. Dacă adunăm și tragem linie, ce găsim? Un învățământ superior care a pedalat pe masificare și mediocritate, multe dintre diplomele universitare pe care ajung să le aibă studenții în buzunar fiind doar cartoane lipsite de valoare.
Fără nici o influență din partea noastră, vă prezentăm punctul de vedere al unor studenți privind sistemul de învățământ românesc, așa cum a fost exprimat și scris chiar de ei.
Profesorii îmi servesc prea multă teorie!
Anca Prisăcariu – Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București
Ce cred eu despre școală ? Hmm… nu știu care ar putea fi cuvintele potrivite, însă pot să încerc să descriu problemele de care m-am lovit eu în timpul studiilor. Încă de când m-am înscris la facultate, m-am lovit de nenumărate taxe care m-au făcut să mă întreb dacă voi putea studia trei ani de zile fără să mă angajez sau dacă voi fi nevoită să renunț la studii pentru că nu îmi voi mai permite să fac o facultate (taxe pentru înscriere, confirmarea locului, fond de rulment la cămin, taxa de cămin, tarifele de la cantină, taxa de studii, bani pentru manuale, abonamente transport, taxa de bibliotecă, eliberare documente).
Sper să nu mai citesc vreodată o știre în care să se scrie că învățământul este gratuit !
Pe lângă taxe, un lucru supărător pe care l-am întâmpinat eu a fost atitudinea oamenilor din universitate. Încă nu am înțeles de ce profesorii și personalul, în general, se străduiesc să ne arate faptul că nu își fac meseria din plăcere, ci din obligație. Secretarele nu au fost umane cu mine niciodată în timpul studiilor, cred că nu se gândeau niciodată că eu mergeam în timpul programului, nu în afara lui, și că mergeam acolo din nevoie… Eu, una, consideram că este obligația lor să își facă datoria.
Profesorii îmi servesc prea multă teorie! Dacă eu nu m-aș fi implicat în organizația studențească, ceea ce mi-a oferit foarte multe abilități practice, cred că aș fi absolvit facultatea fără să știu să fac nimic altceva în afară de reproducerea mot-á-mot a informațiilor dictate. Totodată, nu am fost privită niciodată de la egal la egal, oricât de mult am încercat, păstrându-mi respectul, să construiesc o relație mai bună. Chiar suntem priviți ca o cantitate neglijabilă!
Încă ceva: oricine termină o facultate! Eu cred că aș aplica niște criterii de promovare mai stricte pentru examene, nu aș permite atât chiulangismul și, categoric, nu aș accepta lucrări copiate de pe internet! Eu cred că la finalul facultății trebuie să știi să faci ceva cu viața ta.
Un învățământ „încurcat”
Bogdan-Marian Budașcu – Universitatea Maritimă Constanța, președinte Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța
Auzim zilnic la televizor declarații ale parlamentarilor privind condiția de reformare a învățământului românesc prin această nouă lege a educației, declarații care asigură implementarea Procesului Bologna. Întrebarea mea este următoarea: câte din principiile, măsurile și pozițiile adoptate la întâlnirile ministeriale ale Procesului Bologna sunt respectate în acest moment și câte vor fi respectate cel puțin în viitorul apropiat?
Două dintre problemele cele mai grave ale acestui sistem educațional sunt următoarele: lipsa echității și gradul scăzut de inserție pe piața forței de muncă a absolvenților.
Un studiu făcut recent de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România asupra dimensiunii sociale a educației a relevat faptul că foarte multe universități din țară aplică foarte multe forme de taxe absurde, taxe de școlarizare ridicate pentru accesul la studii în cadrul universităților de stat și, de ce nu, ajutoarele sociale pe care statul ar trebui să le asigure studenților sunt sub nivelul de subzistență.
Pe de altă parte, studenții care practic reușesc să răzbească prin acest sistem timp de 3, 4, 5 sau 6 ani se confruntă pe finalul fazei de formare profesională cu problema angajabilității.
Un simplu calcul al numărului total de absolvenți raportat la oferta locurilor de muncă din domeniile în care aceștia se specializează relevă o imposibilitate de absorbție pe piața muncii a tuturor absolvenților de studii superioare din România.
Un număr masiv de șomeri cu diplomă
Ludmila Cernomoreț – Facultatea de Științe, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia
Dacă ne-am deplasa în realitatea existentă în România, aș putea spune că acele cunoștințe furnizate de către personalul didactic din universități nu sunt destule pentru a satisface crearea unei mase de specialiști. Da, într-adevăr, se predau cunoștințe speciale, dar acestea nu acoperă necesitățile unei viitoare angajări.
Dacă privim studenții ca viitori angajați începători, aș spune că 80-90% din ei nu sunt pregătiți pentru desfășurarea unei activități de specialitate. Sesiunile extrem de scurte de practică, dar și tonele de teorie pe care le „înghite” un student nu permit dobândirea unei înalte calificări. Acest lucru duce doar la examene cu teorie învățată pentru notă, deci nu altundeva decât la primirea unei diplome degeaba. De ce se ajunge la o astfel de situație? Pentru că sistemul de învățământ are multe lacune, grave, zic eu.
Mulți studenți gândesc așa: „Merg la facultate pentru că îmi trebuie diploma, mai rabd 2 ani, ca după aia să pot fi angajat”. Și nu este tocmai așa cum crede studentul. Obligativitatea deținerii unei diplome duce doar la crearea unui număr masiv de șomeri cu diplomă. Din întrebarea anterioară ar veni o altă întrebare: de ce sistemul de învățământ superior este greșit? Ei bine, pentru a răspunde e nevoie de o mică analiză a mișcării de venire-plecare a miniștrilor în învățământ. Atât timp cât nu există stabilitate și o clară viziune asupra învățământului superior, nu putem vorbi nici de un învățământ stabil și de încredere.
Aș vrea să specific că un factor foarte important în inițierea profesională îl are voluntariatul. Din activitatea desfășurată într-o ONG, de exemplu, înveți mai multe decât din ceea ce se predă la facultate. De ce? Pentru că practica este ceea ce are nevoie studentul în prezent.
O mașinărie de format emigranți
Roxana Cardoș – Facultatea de Psihologie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj Napoca, președinte al Asociației Studenților Psihologi din România
Trăim într-o societate în care actorii de pe scena Educației și-au format propria piesă de teatru, jucând după bunul-plac și deseori din întuneric. Astfel, România se transformă în timp într-o mașinărie de format emigranți.
În România, studenții sunt considerați doar indivizi instituționalizați lipsiți de potențial și abilități. Într-adevăr, există și studenți medaliați în diferite specializări, promovați cu multă ardoare în țară, dar să nu confundăm elitele cu calitatea învățământului superior. Un sistem educațional de calitate se bazează pe promovarea abilităților, a originalității și creativității, a inteligenței și discernământului, nu pe însușirea unor noțiuni depășite.
Din păcate, o dată cu trecerea timpului apar și se dezvoltă o serie de factori ce duc la scăderea calității actului educațional. Competitivitatea universitară, stimularea studenților și motivația acestora dispar o dată cu masificarea și subfinanțarea învățământului universitar. Totodată, adoptarea standardelor europene se face în mod inconștient, preluarea formelor fără fond ducând la imposibilitatea formării unei viziuni de ansamblu, la incompatibilitatea planificării programului de învățământ cu cerințele de pe piața muncii. Toți acești factori amplifică dezinteresul cadrelor didactice și al studenților, încurajează mediocritatea și lipsa creativității.
Ca orice student implicat în voluntariat, am acceptat provocarea de a dezbate soarta sistemului de învățământ superior din România cu un grup de studenți olandezi, aflați în țara noastră pentru câteva săptămâni. Ceea ce m-a surprins a fost optimismul lor, modul în care dintr-o problemă reală – sărăcia și lipsa banilor – s-a ajuns la o calitate a studenților: ambiția, care dezvoltă și susține motivația, studenții devenind mult mai implicați în sistem.
Un dezavantaj al relației student-profesor în România este feedback-ul negativ primit, proces ce susține motivația, dar nu stimulează păstrarea ei. Întreaga dezbatere s-a axat pe lipsa investițiilor în învățământ, acesta devenind factorul principal ce ajută la dezvoltarea altor „realități triste”, bariere ale asigurării calității în învățământul superior din România.
Mirela DALAIS