SC RAJA SA a demarat cel de-al patrulea mare proiect finanţat cu fonduri europene de coeziune, în localităţile CONSTANŢA, BUFTEA şi CORBEANCA (judeţul Ilfov). Miercuri, la Buftea, se semnează proiectul de… 50 MILIOANE DE EURO!

Categories SocialPosted on

Având în vedere permanenta preocupare de ridicare a nivelului calitativ al serviciilor oferite abonaţilor săi, S.C. RAJA SA Constanţa a demarat al patrulea proiect finanţat cu fonduri de coeziune, conţinând lucrări de reabilitare şi de extindere a reţelelor, de alimentare cu apă şi de canalizare, în localităţile Constanţa, Buftea şi Corbeanca.

Proiectul “Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată pentru regiunea Constanța – Ilfov” cuprinde 5 contracte de lucrări și 2 contracte de servicii, fiind finanțat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu (2007 – 2013), Axa prioritară 1. Investițiile la nivelul sistemului de alimentare cu apă potabilă cuprinse în acest program sunt: realizarea a 95 km de rețea, executarea a 19 foraje pentru puțuri de adâncime medie, construcția a două stații de pompare cu funcționare automată, a trei rezervoare cu o capacitate totală de înmagazinare a apei de 1.900 mc și a 3 stații de tratare a apei potabile, dar și realizarea a 7.400 de branșamente noi la rețeaua de apă potabilă. La nivelul sistemului de canalizare se vor executa următoarele lucrări: extinderea cu 109 km a rețelei existente, construcția a 19 Stații de pompare a apei uzate cu funcționare automată, a unei stații de epurare a apelor uzate în orașul Buftea ce va deservi localitățile Buftea, Crevedia și Corbeanca, dar și realizarea a 7.400 de branșamente noi la rețeaua de canalizare menajeră.

Investițiile din cadrul acestui ambițios proiect se ridică la o valoare de 49.717.609 euro, din care SC RAJA SA asigură o cofinanțare de 13.638.115 euro, iar consiliile locale asigură o cofinanțare 360.795 euro.
Evenimentul de semnare a contractului de finanțare aferent acestui proiect, este organizat miercuri – 4 iunie a.c.. Ceremonia se va desfășura începând cu ora 16.00, la sediul Primăriei Orașului Buftea, din Piața Mihai Eminescu, nr.1.

La festivitate vor participa: Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice – Attila Korodi, Președintele Consiliului Județean Ilfov – Marian Petrache, Primarul Orașului Buftea – Gheorghe Pistol, Primarul Comunei Corbeanca – Anton Valeriu, Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța – Cristinel Dragomir, dar și reprezentanți ai Ministerului Fondurilor Europene, ai autorităţilor locale şi descentralizate implicate.

În cadrul acestui proiect sunt incluse investiţii de infrastructură pentru oraşul Buftea şi comuna Corbeanca (ambele: din Judeţul Ilfov), ce vor aduce semnificative beneficii calitative şi sociale locuitorilor din zonă.

Obiectivele specifice ale proiectului:

Pentru alimentarea cu apă:
-Conformarea cu Directiva CE 98/83/CE, privind calitatea apei potabile, destinată consumului uman;
-Îmbunătăţirea accesului la servicii de alimentare cu apă de calitate, de la 75%, în 2008, la 99,85%, după implementarea proiectului, în conformitate cu Directiva 98/83/CEE;
-Asigurarea calităţii şi disponibilităţii serviciilor de alimentare cu apă, conform principiilor bazate pe maximizarea eficienţei costurilor, a calităţii în furnizare şi a suportabilităţii populaţiei;
-Reducerea pierderilor de apă prin reabilitarea reţelelor de distribuţie, în aria de proiect.

Pentru apa uzată (canalizare):
-Conformarea cu Directiva CE, privind Apele Uzate Urbane 91/271/CE;
-Îmbunătăţirea serviciilor de colectare a apei uzate;
-Creşterea gradului de acoperire cu servicii de epurare a apelor uzate, în conformitate cu Directiva 91/271/CEE.

Proiectul, în valoare de 215.262.375 lei lei (49.717.609 euro), are o populaţie beneficiară de 114.552 locuitori, investiţiile propuse fiind adresate unui numar de trei (3) UAT-uri (Constanţa, Buftea şi Corbeanca), de pe raza a două judeţe: Constanţa şi Ilfov.

Investiţiile Proiectului:

1.Reabilitarea şi extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare din oraşul Buftea

Pentru extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă vor fi executate:
-Reabilitarea reţelei de alimentare cu apă, pe o lungime de 19.566 m;
-Extinderea reţelei de alimentare cu apă, pe o lungime de 32.859 m;
-Branşamente la reţeaua de distribuţie = 4.000 abonaţi.

Pentru extinderea sistemului de canalizare vor fi executate:
-Extinderea reţlei de canalizare pe o lungime de 45.444 m;
-Cămine de vizitare / intersecţie;
-Racorduri la reţeaua de canalizare menajeră – 4.000 abonaţi;
-Pomparea apelor uzate prin intermediul a 13 staţii de pompare, complet echipate şi automatizate;
-Conducte de refulare de la staţiile de pompare, cu lungimea totală de 4.503 m.

2.Reabilitarea şi extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare din Comuna Corbeanca;

Pentru extinderea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă vor fi executate:
-Extinderea rețelei de distribuţie apă potabilă pe o lungime de 39.950 m;
-Branşamente la reţeaua de distribuţie – 3.400 abonaţi.

Pentru extinderea sistemului de canalizare vor fi executate:

-Extinderea rețelei de canalizare menajeră PRIN VACUUM, pe o lungime de 48.533 m;
-Extinderea reţelei de canalizare menajeră gravitaţională, pe o lungime de 981 m;
-Cămine de vizitare / intersecţie;
-Camere de VACUUM – 1.500 buc;
-Racorduri la reţeaua de canalizare menajeră – 3.400 abonaţi;
-Staţii de pompare apă uzată menajeră – 2 buc;
-Staţii de vacuum – 4 buc;
-Rezervor tampon – 1 buc;
-Staţii de admisie aer – 4 buc;
-Conducte de refulare ape uzate menajere pe o lungime de 9.796 m.

Reabilitarea şi extinderea surselor de captare şi tratare a apei potabile din oraşul Buftea şi comuna Corbeanca şi construcţia staţiei de epurare a apelor uzate, în oraşul Buftea;

a)Lot 1 – Reabilitarea şi extinderea surselor de captare şi tratare a apei potabile din oraşul Buftea şi Comuna Corbeanca.
Aglomerarea Buftea:
-Reabilitarea și automatizarea a 5 foraje de adâncime medie;
-Execuţia a 8 foraje noi, complet echipate, cu un debit de 24 l/s;
-Reabilitarea conductei de aducţiune a apei brute, pe o lungime de 3.193 m şi conducta de aducţiune de la noile foraje la staţia de tratare, în Lungime de 566 m;
-Reabilitarea şi extinderea gospodăriei de apă existentă: Uzina de apă nr. 1 – extinderea staţiei de tratare şi a instalației de clorinare, reabilitarea staţiei de pompare şi execuţia unui rezervor de înmagazinare cu un volum de 1.000 mc;
-Reabilitarea gospodăriei de apă existentă: Uzina de apă nr. 2 – reabilitarea staţiei de pompare;

Aglomerarea Corbeanca:
-Execuţia în Corbeanca a patru (4) foraje noi de mare adâncime (300 m), complet echipate şi automatizate;
-Execuţia, în satul Ostratu, a două (2) foraje noi, unul de mare adâncime (300 m) şi unul de medie adâncime (75 m), complet echipate şi automatizate;
-Extinderea aducţiunii de la captările din puțuri la gospodariile de apă din Corbeanca și Ostratu în lungime totală de 1.035 m;
-Extinderea Gospodăriei de Apă, existentă în Corbeanca – staţia de clorinare, staţia de pompare cu un debit de 19,66 l/s şi un rezervor de înmagazinare cu un volum de 600 mc;
-Construcţia Gospodăriei de Apă în Ostratu – staţia de tratare cu instalaţie de demanganizare – deferizare şi instalaţia de clorinare, staţia de pompare pentru un debit de 17,67 l/s şi un rezervor de înmagazinare cu un volum 300 mc;

b)Lot 2 – Construcţie Staţie de epurare în oraşul Buftea.

Staţia de epurare va asigura tratarea debitelor de apă uzată din localităţiile Buftea, Crevedia şi Corbeanca.
Capacitatea noii staţii de epurare este proiectată pentru o populație echivalentă de 53.413.

-Reabilitarea reţelei de apă potabilă pe Bulevardul 1 Mai, din municipiul Constanţa;
-Cuprinde lucrările necesare pentru reabilitarea arterei de apă potabilă de pe Bulevardul. 1 Mai, din Constanţa, pe o lungime de 1.173 m.

-Servicii de consultanţă şi concepţie tehnică, pentru întocmirea Aplicaţiei de Finanţare a documentaţiei tehnice – suport, a proiectului tehnic, detaliilor de execuţie şi documentaţiei de atribuire a lucrărilor de investiţii pentru proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată pentru regiunea Constanţa – Ilfov”

-Asistenţa tehnică de management şi supervizare pentru acordarea
de sprijin în gestionarea şi implementarea proiectului „Extinderea şi
modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată, pentru regiunea Constanţa-Ilfov”.

 

IMAGINE: FELIX STROE, director-general SC RAJA SA Constanţa