ICI scapă de comasare

Categories trimitere dreapta, UtilPosted on

ICI scapă de comasare

MCSI a anunțat că renunță la comasarea Institutului Național de Studii și Cercetări pentru Comunicații cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) București.

Proiectul de comasare a Institutului Național de Studii și Cercetări pentru Comunicații cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Informatică (ICI) București a fost inițiat de fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu.

Potrivit proiectului, comasarea s-ar fi realizat prin absorbția INSCC de către ICI, ceea ce ar fi determinat o reducere de personal de aproximativ 25% din numărul total, în special din zona de servicii funcționale.

ICI reprezintă cel mai important institut de cercetare-dezvoltare și inovare în domeniul Tehnologiilor Informației și Comunicațiilor din România.

Misiunea ICI este dezvoltarea suportului științific și tehnologic în domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor, necesar realizării structurilor și serviciilor specifice societății informaționale bazate pe cunoaștere.