IDEI: Ridică-te, Gheorghe…
Imperativul acesta este celebru. Reprezintă începutul unei poezii care i-a adus autorului ei, Radu Gyr, condamnarea la moarte. Dar a avut zile.
Tot așa, un roman, „Așteptând ceasul de apoi”, i-a adus lui Dinu Pillat o condamnare la ani grei de pușcărie, din care nu a efectuat decât o mică parte, beneficiind de decretul de eliberare a deținuților politici din vara anului 1964.
Ne întoarcem la Gyr. Cazul lui este cu totul special. Dacă s-ar face acum un sondaj la care ar fi invitați să participe critici valoroși ai momentului, întrebați aceștia despre cei mai importanți poeți ai românilor din toate timpurile, cu siguranță că numele lui Gyr ar lipsi dintr-un asemenea clasament.
Ce înseamnă aceasta? Că poetul care a suferit imens, care a scris, iertată-mi fie vorba mare, cu sânge, supus judecății estetice nemiloase, pierde examenul.
Este oare drept? Poezia celebră are imagini puternice, lacrima soarelui pus în lanțuri, lumină ultimă a furtunii, căciulă de stele, claie de zări etc. Din păcate, acestea nu mai mișcă acum.
Am impresia că, pe măsură ce îmbătrânim o dată cu istoria, ni se răcește sau ni se usucă sufletul. Căutăm efecte speciale, frisonări intelectualiste, ludism dat dracului, nu mai prețuim miezul, ci ne excită epiderma, nu mai suntem orbiți de flacăra vie, ci dezmierdăm carcasa moartă.
Sfârșitul istoriei este și necroza inimii. Radu Gyr este una dintre victimele timpului neîndurător cu cei care și-au purtat crucea. Ridică-te, Gheorghe! Nu mai ești condamnat la moarte, ci la nepăsare.
Dan STANCA