Ipoteză: Românca ucisă în Italia ar fi putut fi salvată, dacă se intervenea la timp

Categories La ziPosted on

Ipoteză: Românca ucisă în Italia ar fi putut fi salvată, dacă se intervenea la timp

Maricica Hăhăianu, tânăra care a murit la Roma în urma unei lovituri primite de la un italian, a cerut ajutor de la trecători 17 minute, timp în care nimeni nu a intervenit, relatează Realitatea TV.

Avocatul lui Alessio Burtone, tânărul care a agresat-o pe româncă la o stație de metrou, a prezentat imagini surprinse de un amator cu telefonul mobil, imediat după incidentul din 8 octombrie. În acele imagini, se vede cum femeia prăbușită la pământ cere ajutor trecătorilor, dar nimeni nu o ascultă.

Avocatul vrea să folosească imaginile în apărarea clientului său pentru a demonstra că românca ar fi putut fi salvată dacă trecătorii reacționau imediat și chemau ambulanța.

La scurt timp după incident, Maricica a intrat în comă și apoi a murit, fără ca medicii să mai poată face ceva pentru a-i salva viața.  Maricica Hăhăianu, în vârsta de 32 de ani, a decedat pe 15 octombrie, la Roma, unde era internată în comă profundă din 8 octombrie.
Potrivit presei italiene, agresorul riscă o pedeapsă de până la 18 ani de închisoare.