Mazăre și Constantinescu, cinci ani de tango cu DNA

Categories Dosarele TimpulPosted on

Acum cinci ani de zile, în octombrie 2008, primarul Constanţei, Radu Mazăre, era trimis în judecată de către procurorii DNA. Era acuzat că ar fi capul unei reţele de 37 de persoane, care ar fi dat tunul vieţii. Cu alte cuvinte, ar fi pus la cale retrocedarea ilegală a circa un milion de metri pătraţi de teren. Procurorii au calculat atunci şi paguba, deşi între timp s-a cerut o nouă expertiză: 114 milioane de euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanța. Gruparea ar fi acţionat cu atât de multă ignorare a legii încât ar fi retrocedat chiar şi suprafeţe de plajă sau faleză, care nu puteau ajunge în proprietate privată, potrivit legii.

25 octombrie 2008 este data trimiterii în judecată. Urmărirea penală a început în acest caz în anul 2005. De atunci şi până acum nu s-a dat nicio pronunţare. Au fost fel de fel de amânări şi de alte chiciţe avocăţeşti, dar legale, care au dus la prelungirea dosarului.

După tot acest tango, pentru Mazăre şi compania există o speranţă. Presa centrală scria ieri că procurorul DNA a arătat la ultimul termen al procesului că acest caz se închide dacă intră în vigoare noul cod penal. Dacă în februarie anul viitor se aplică noua lege, dosarul se prescrie.

În prezent, dosarul este în faza reexpertizării. Apărătorii inculpaţilor au cerut o nouă expertiză a terenurilor, pe motiv că cea iniţială nu a fost realizată de specialişti. Ciudat este că Ministerul Finanţelor nu s-a constituit parte civilă în proces, ceea ce face ca prejudiciul să fie o aproape o vorbă în aer. Judecătorul de caz (unul nou, cel vechi s-a pensionat), a fost de acord, la cererea procurorului, să se trimită o adresă la Ministerul Finanţelor, pentru a se preciza statulul juridic al terenurilor la nivelul anului 2002 și în prezent.

Procurorii au cerut termene mai scurte în dosar, pentru a evita prescrierea faptelor. Următorul termen a fost fixat pe 19 noiembrie 2013.


Iată care este istoria dosarului retrocedărilor, aşa cum este ea sintetizată de hotnews.ro:

O retea din care DNA spune ca face parte primarul Constantei, Radu Mazare, actualul presedinte al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, dar si alte 35 de persoane (angajati ai institutiilor publice, notari, oameni de afaceri, samsari de terenuri etc.) ar fi pagubit statul cu 114 milioane de euro prin retrocedarea ilegala a circa 100 de hectare de teren situat in Constanta.

Edilul Constantei, Radu Mazare, este acuzat ca s-ar afla in fruntea unui grup de 37 de persoane care ar fi pus la cale retrocedarea ilegala a circa un milion de metri patrati de teren in perioada 2002-2005. „Membrii Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primariei Constanta, in exercitiul atributiilor de serviciu, cu stiinta, au solutionat in mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, in scopul obtinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat in dobandirea de catre ei sau de catre persoane din anturajul lor a proprietatii asupra unor mari suprafete de teren la care nu aveau dreptul. Astfel patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafete de teren intravilan in valoare de 114 milioane euro dintre care 77,77 milioane euro reprezinta prejudiciu in dauna statului si de 36,16 milioane euro prejudiciu in dauna municipiului Constanta”, sustin procurorii. Mai mult, arata acestia, „au fost restituite portiuni de plaja si faleza care, potrivit Constitutiei si legilor in vigoare fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, adica nu pot ajunge sub nicio forma in proprietatea vreunei persoane fizice sau juridice”.

Mecanismul era destul de simplu, indica anchetatorii: persoanele indreptatite la restituire au fost determinate, dupa ce au asteptat in van cativa ani, sa-si vanda drepturile succesorale ori sa vanda terenurile restituite, pentru sume de bani ce reprezinta mai putin de 1% din valoarea acestora. „In final, aceste terenuri aveau sa ajunga in proprietatea persoanelor carora le-au fost predestinate, cu mult inainte de solutionarea cererilor de restituire”, se arata in rechizitoriu.

Intre terenurile controversate se afla cei 27.000 mp pe care s-a construit Parcul de distractii acvatice Aqua Magic de catre firma Aqualand (la care unul dintre actionarii principali este Popa Basarab, varul primarului Radu Mazare), terenul in suprafata de 8.307 mp, situat in zona Capitaniei Vila Marina, pe malul lacului Siutghiol, care a ajuns in proprietatea familiei Mazare (primarul, mama si fratele), terenul in suprafata de 52.471 mp, situat in Parcul Tabacariei, care nu a fost restituit in natura celor indreptatiti, ci firmei cesionare „Holland Development Group” SA (unde erau actionari si administratori apropiati ai lui Mazare), care ar fi platit pentru drepturile succesorale un pret de o suta de ori mai mic decat cel real.

Urmarirea penala in dosar a inceput in decembrie 2005, iar aproape trei ani mai tarziu, pe 25 octombrie 2008, cei 37 de inculpati au fost trimisi in judecata.

Masuri asiguratorii luate in dosar: a fost instituit, la 15 februarie 2008, sechestru asupra terenurilor provenite din savarsirea infractiunilor.

Alti inculpati in dosar:

Membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul primariei Constanta: Racu Constantin – fost director al Directiei Administratie Publica, Dospinescu Daniela Ramona – directorul Directiei Patrimoniu, Marica Ion – directorul Directiei Tehnic Investitii, Miron Dan – fost consilier municipal, si consilierii juridici Talpau Cristian, Chirca Nora Alina si Ghitulescu Bogdan, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, cu obtinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata, fals intelectual, in forma continuata, si asociere pentru savarsirea de infractiuni.

Functionari din primaria Constanta: Sozanski Andrei, Rusu Gratiela, Radu Gabriela, Cealera Claudia, pentru infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie.

Functionare in cadrul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Constanta (OCPI): Calatoru Luminita si Stanciu Silvia, pentru infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie.

Mandatari: Giurgiucanu Georgica, Savulescu Emil Dragos, Tudorache Rasvan Mircea si Nejloveanu Nicula, pentru infractiuni de complicitate sau instigare la infractiunile savarsite de persoanele mai sus mentionate.

Notari publici: Andrei Aurel-Jean, Budei Cristina si Darie Ruxandra-Luminita, pentru infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie.

Mostenitori ai persoanelor indreptatite: Stefanescu Elena si Lese Laura Mariana, pentru complicitate la infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie.

Cesionarii cumparatori de drepturi succesorale: Pana Viorel, Ionescu Valentin Gheorghe, prin firma sa „Habitat si Ambient” SA, Borcea Cristian si Camboianu Mihai, Sandu Bogdan Gabriel, prin SC „Holland Development Group” SA, si Ene Daniel, Puscasi Marius, Puscasi Carmen si Ceacireanu Mihai Sergiu, ca persoana fizica si prin firma sa „New Home Construct” SA, pentru complicitate la infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie.

Interpusii cumparatori de terenuri: Barbu Paraschiva, Serban Alexandru Octavian si Popa Basarab, prin firmele „Pomacost” SA si „Aqualand” SA, pentru complicitate la infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie.

Evaluator agreat de primaria Constanta, Dima Alin Horatiu, pentru complicitate la infractiuni asimilate si in legatura directa cu infractiuni de coruptie.

Pozitia acuzatului: „Este apogeul mascaradei initiate de Basescu si de procurorii politici ai DNA, adica un dosar cercetat timp de patru ani, trimis in instanta fara nicio expertiza.”

DATA INCEPERII URMARII PENALE
________________________________________
1 DECEMBRIE 2005
DATA TRIMITERII IN JUDECATA
________________________________________
25 OCTOMBRIE 2008
DATA PRESCRIERII FAPTEI
________________________________________

NUME: Radu Mazare si Nicusor Constantinescu

FUNCTIA (la data comiterii faptei) :primarul Constantei, respectiv consilier municipal in Constanta

INSTANTE:

Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 25 noiembrie 2008
Procesul se amana, dupa ce se constata ca Primaria Constanta nu a fost citata corect.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 16 decembrie 2008
O noua amanare pentru ca Primaria Constanta nu a fost citata corect, dar si pentru ca unii dintre aparatorii inculpatilor nu s-au prezentat la sedinta de judecata.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 28 ianuarie 2009
Procesul se amana pentru ca avocatul unuia dintre inculpati nu a fost prezent.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 11 martie 2009
Doua dintre inculpate (Elena Stefanescu si Laura Lese ) nu s-au putut prezenta, din motive medicale, asa ca procesul se amana din nou.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 22 aprilie 2009
Procesul se amana pentru ca se cere efectuarea unei expertize medico-legale in cazul celor doua inculpate (Elena Stefanescu si Laura Lese), care sustin, in continuare, ca sunt bolnave.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 27 mai 2009
Cum expertiza medico-legala solicitata la termenul precedent nu este gata, procesul sufera o noua amanare.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 24 iunie 2009
Una dintre inculpate, Elena Stefanescu, a decedat, astfel incat, pana la dezbaterea succesiunii acesteia, procesul se amana.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 8 septembrie 2009
Se acorda un nou termen, din motive procedurale.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 16 septembrie 2009
Amanare din cauza grevei magistratilor.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 14 octombrie 2009
Lipseste un raport de exepertiza solicitat de instanta, precum si aparatorul unuia dintre inculpati, asa ca procesul se amana din nou.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 18 noiembrie 2009
Nu este gata, in continuare, raportul de exepertiza, unul dintre avocati lipseste, iar mostenitorii Elenei Stefanescu au cerut amanarea procesului.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 16 decembrie 2009
Majoritatea inculpatilor si avocatilor nu pot ajunge la proces din cauza ninsorilor abundente.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 3 februarie 2010
Unul dintre avocati nu se poate prezenta la sedinta, asa ca procesul se amana din nou.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 10 martie 2010
Vremea rea pune din nou in dificultate deplasarea inculpatilor si avocatilor din Constanta spre Bucuresti.
Curtea de Apel Bucuresti – Se invoca exceptii de neconstitutionalitate
TERMEN: 17 martie 2010
Aparatorii solicita trimiterea dosarului la Curtea Constitutionala, in vederea solutionarii unor exceptii de neconstitutionalitate.
Curtea de Apel Bucuresti – Dosarul ramane pe rol
TERMEN: 24 martie 2010
Instanta respinge exceptiile ca inadmisibile.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 31 martie 2010
Procesul nu poate fi judecat, deoarece dosarul este la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde se judeca recursul la decizia din 24 martie.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 24 aprilie 2010
Mai multi avocati nu se pot prezenta la proces, asa ca se obtine o noua amanare.
Curtea de Apel Bucuresti – Exceptii respinse
TERMEN: 19 mai 2010
Sunt invocate mai multe exceptii de procedura, care sunt respinse de instanta.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 16 iunie 2010
Dosarul este la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde se judeca recursul la decizia din 19 mai. Procesul nu poate fi judecat, asa ca primeste un nou termen.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 8 septembrie 2010
Instanta a amanat sa se pronunte pe exceptiile de neconstitutionalitate invocate de avocati.
Curtea de Apel Bucuresti – Dosarul a fost trimis la Curtea Constitutionala
TERMEN: 15 septembrie 2010
Instanta a decis sa admita exceptiile de neconstitutionalitate invocate de aparatori si sa suspende judecata, pentru a astepta decizia Curtii Constitutionale.
Curtea de Apel Bucuresti – Dosarul ramane suspendat
TERMEN: 6 octombrie 2010
Instanta decide sa respinga cererea acuzarii ca judecata sa continue pe perioada examinarii exceptiei de neconstitutionalitate.
Curtea de Apel Bucuresti – Se reia judecarea dosarului
TERMEN: 21 martie 2012
Curtea Constituţională a anunţat că au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate invocate în dosarul privind retrocedările. Judecarea dosarului se reia la CAB. // Instanta amana cauza pentru „Lipsa apărare inculpat Sandu Bogdan Gabriel”
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 25 aprilie 2012
Instanta amana cauza in vederea continuarii cercetarii judecatoresti.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 4 mai 2012
Instanta amana cauza pentru continuarea cercetării judecătoreşti.
Curtea de Apel Bucuresti – Mazare da declaratii
TERMEN: 23 mai 2012
Radu Mazare da primele declaratii in calitate de inculpat. Edilul și-a menţinut toate declaraţiile date la DNA. El a dat explicaţii despre modul în care s-a făcut notificarea unui teren de aproape 60.000 de metri pătraţi, şi pentru care s-a dat de trei ori mai mult. Instanta amana cauza pentru a continua cercetarea judecatoreasca.
Curtea de Apel Bucuresti – Continua audierile
TERMEN: 13 iunie 2012
Instanta continua audierile si amana cauza „În vederea continuării audierii inculpaţilor” pentru data de 22 august.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 22 august 2012
Instanta amana cauza pentru ca avocatii Mocanu M şi Buneci I. nu s-au putut prezenta la termen
Curtea de Apel Bucuresti – Mazare este audiat din nou
TERMEN: 4 septembrie 2012
Radu Mazare si Cristi Borcea au dat declaratii in fata magistratilor. Mazăre a petrecut mai bine de o oră şi jumătate la audieri, timp în care le-a spus procurorilor cum s-au făcut retrocedările de care este acuzat că le-ar fi făcut în mod ilegal.
Curtea de Apel Bucuresti – Continua audierile
TERMEN: 11 septembrie 2012
Judecatorii continua cu audierile si stabilesc un nou termen scurt: 18 septembrie.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 18 septembrie 2012
Instanta amana cauza in vederea audierii inculpaţilor.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 16 octombrie 2012
Judecatorii amana cauza pentru continuarea cercetării judecătoreşti. Dau termen pe 13 noiembrie 2012.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 13 noiembrie 2012
Instanta amana cauza „În vederea administrării probatoriilor”.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 4 decembrie 2012
Instanta amana cauza: „În vederea administrării probei testimoniale constand în audierea de martori”.
Curtea de Apel Bucuresti – Judecarea dosarului continua cu audierea de martori
TERMEN: 18 decembrie 2012
Curtea de Apel Bucuresti – Continua judecarea. Se da un nou termen
TERMEN: 15 ianuarie 2013
Judecarea cauzei continua. Instanta da un nou termen si amana dosarul „În vederea administarării probatoriilor”. Radu Mazare, prezent la proces, declara ca asteapta achitarea in acest dosar si a acuzat ca procesul sau are conotatii politice.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 12 februarie 2013
Instanta amana judecarea cauzei cu inca o luna
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 12 martie 2013
Magistratii decid o noua amanare
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare de inca o luna
TERMEN: 9 aprilie 2013
Instanta decide amanarea cauzei pentru a continua audierea martorilor.
Curtea de Apel Bucuresti – Amana inca o luna
TERMEN: 7 mai 2013
Instanta decide amanarea cu aproape o luna a cauzei, in vederea obtinerii listelor continand numele expertilor tehnici imobiliari, topo si geotehnici (geodezici).
Curtea de Apel Bucuresti – O noua amanare
TERMEN: 4 iunie 2013
Instanta amana cauza in vederea emiterii de adrese catre expertii desemnati in cauza pentru efectuarea expertizelor dispuse.
Curtea de Apel Bucuresti – Amanare
TERMEN: 25 iunie 2013
Instanta amana cauza pentru efectuarea unei expertize topografice.
Curtea de Apel Bucuresti – Inca o amanare
TERMEN: 3 septembrie 2013
Magistratii au amanat judecarea cazului in vederea finalizarii expertizei topo-cadastrale dispusa in prezenta cauza.
Curtea de Apel Bucuresti – Termen Nou
TERMEN: 29 octombrie 2013