MAZĂRE, AŞTEAPTĂ SĂ AFLE DACĂ JUDECĂTORII IL PUN PE LIBER! Completul de două judecătoare, de la ICCJ, deliberează asupra arestării preventive a primarului Constanţei

Categories PoliticaPosted on

Primarul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, a declarat, cu puţin timp în urmă, la ieşirea din sala de judecată, în care a compărut în faţa unui complet, format din două judecătoare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde se judecă contestaţia procurorilor anticorupţie (DNA – Divizia Centrală Bucureşti), la decizia de cercetare a acestuia în libertate (dată de către o foarte controversată judecătoare, de la Curtea Supremă, săptămâna trecută), că, cităm: “Vinerea Mare este ziua victoriei împotriva păcatului şi a Satanei şi speranţa este în dreptate!”.

Mazăre, ca şi avocaţii săi (CEI MAI SCUMPI, POSIBIL, DIN ROMÂNIA!) REPETĂ, LA IEŞIRE, EXACT (CA NIŞTE PAPAGALI, ORI CA LA O ÎNREGISTRARE AUDIO!) CEEA CE AU DECLARAT… LA INTRAREA ÎN SALA DE JUDECATĂ!

Completul de doi judecători, de la Instanţa Supremă judecă, în aceste momente, contestaţia procurorilor anticorupţie la decizia de cercetare în libertate a lui Radu Mazăre, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi luat mită 175.000, de la omul de afaceri israelian Avraham Morgenstern (patronul firmei de construcţiişi asfaltări SC “Shapir Structures” SRL), pentru a-l ajuta să câştige contractul pentru construirea “locuinţelor sociale” din campusul “Henri Coandă”, din Constanţa.

 

Mazăre şi avocaţii săi “de (mare) lux” (celebrii“taţi ai hoţilor” Dancu şi Cazacu!) o tot trag cu “mită pentru a-şi face datoria”…

 

Întrebat dacă este o zi grea pentru el, Radu Mazăre a spus: “Ca să fii judecat că ai construit case pentru săraci la preţul cel mai mic decât s-a construit vreodată în România, în Vinerea Mare, spune totul”.
Întrebat cum comentează acuzaţiile procurorilor de luare de mită şi fals în declaraţii, Radu Mazăre a spus: “Dacă aţi citit cu atenţie motivarea, sunt acuzat că am luat mită ca să îmi îndeplinesc sarcinile de serviciu, să construiesc acest cartier. Credeţi că era nevoie să-mi dea cineva mită ca să construiesc un cartier pentru săraci?”

BINEÎNŢELES CĂ NIMENI NU-L ÎNVINUIEŞTE PENTRU CĂ A FĂCUT CASE PENTRU SĂRACI, CI PENTRU CĂ A FURAT DIN BANII CONTRIBUABILILOR!

 

Foto: Salvamarul – maimuţoi Mazăre aleargă să… îşi salveze propria piele! (Foto: ultima-ora.ro)