Mexic: 20 de turişti au fost ucişi din greşeală de traficanţii de droguri

Categories La ziPosted on

Mexic: 20 de turişti au fost ucişi din greşeală de traficanţii de droguri

Un baron al drogurilor din Mexic, Carlos Montemayor, a mărturisit că 20 de turişti au fost răpiţi şi ucişi din greşeală în luna septembrie, informează Realitatea TV.

Mărturisirea a fost făcută după ce Montemayor a fost arestat. Autoritățile nu știau nimic de soarta grupului de turiști din Acapulco. Ei au fost dați dispăruți pe 30 septembrie, după ce au plecat din oraşul Morelia. Ultimele persoane care i-au văzut au spus că îşi căutau hotelul în faimoasa staţiune mexicană.

Potrivit BBC, turiştii au fost confundaţi de traficanții de droguri cu membrii unei grupări rivale. Familiile turiștilor, majoritatea rude între ei, au spus că cea mai mare parte dintre cei ucişi erau mecanici care strângeau bani ca să petreacă o vacanţă împreună în fiecare an. Polițiștii au descoperit 18 corpuri într-o groapă comună, iar alte două cadavre nu au fost încă găsite.

Mai mult de 28.000 de persoane au murit în confruntările dintre traficanții de droguri, de la instalarea preşedintelui Felipe Calderon, în 2006. Acapulco este scena unui conflict sângeros între cartelurile de droguri care luptă pentru supremaţia drumurilor spre Statele Unite, de-a lungul coastei Pacificului.