Povestea vorbei: Ciubăr, Lăcustă și Pârlea Vodă
Nu numai Papură Vodă, despre care am scris recent, a rămas în folclor până astăzi, ci și alți voievozi cu porecle fistichii.
Unul dintre aceștia este cel mai enigmatic, anume Ciubăr Vodă, care ar fi domnit în Moldova în iarna anilor 1448-1449.
Cronicarul Grigore Ureche scrie că ar fi domnit vreo două luni, pe la leatul 1449, după Petru al II-lea. Și-atât. În schimb, despre Lăcustă Vodă știm mai multe.
În istorie e trecut ca Ștefan al V-lea Lăcustă și a domnit între 18 septembrie 1538 și decembrie 1540, fiind nepotul lui Ștefan cel Mare.
Pe lângă alte nenorociri întâmplate în vremea domniei lui, au fost și mai multe invazii de lăcuste ce au bântuit holdele într-o țară deja săracă.
E pomenit și el în letopisețul lui Grigore Ureche: „Mai apoi în zilele acestui Ștefan Vodă, fost-au foamete mare și în țara Moldovei, și la unguri, că au venit lăcuste multe de au mâncat toată roada, pentru aceea l-au poreclit de i-au zis Lăcustă Vodă”.
Apoi, după ce Iașiul avusese parte de frecvente incendii, s-a pornit unul mare, în 1785, și a prefăcut în scrum palatul principelui Alexandru Mavrocordat.
Acesta pleacă la palatul mitropolitului, ce arde în scurtă vreme, apoi la Mânăstirea Galata, ale cărei case egumenești iau, de asemenea, foc, iar el ajunge în cele din urmă la așa-zisa „Curte din Sărărie”, ce i s-a mai spus și Casa Mavrocordat.
De la aceste incendii, fanariotul a rămas în folclor cu porecla de Pârlea Vodă, fiind chiar simbol al secetei!
Adrian BUCURESCU