Rusia: Familiile cu trei copii primesc gratuit teren de la stat
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a semnat recent un amendament la Codul Funciar naţional, pentru a oferi gratuit parcele de teren familiilor cu trei sau mai mulţi copii.
“În conformitate cu amendamentele la Codul Funciar, cetăţenilor cu trei sau mai mulţi copii le vor fi acordate gratuit parcele de teren aflate în proprietatea statului sau a muncipalităţii, inclusiv în vederea construirii de locuinţe individuale”, se arată în actul semnat de preşedintele Medvedev.
Măsura face parte din programul de politici ale guvernului rus de a oferi un sprijin familiilor şi de a evita un eventual declin demografic.
În discursul anual către naţiune din noiembrie 2010, Medvedev a prezentat o serie de propuneri care vizează sprijinirea familiilor cu mai mulţi copii.
“Grija pentru generaţia viitoare este investiţia cea mai de încredere, inteligentă şi nobilă”, a spus Medvedev.