Salariul minim de 700 de lei, prin noul contract colectiv de muncă
Salariul minim pe 2011 a fost stabilit la 700 de lei, urmând ca grila de salarizare să fie negociată anual, conform noului Contract Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pentru anii 2011-2014, relatează Realitatea TV.
Contractul a fost semnat de toate confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional şi federaţiile sindicale din toată țara.
“Noul Contract Colectiv de Muncă, valabil patru ani, cuprinde elemente noi faţă de cel vechi, care ţin seama de situaţia actuală a economiei. Una dintre noutăţi este că salariul minim şi grila de salarizare se vor negocia anual. Ca să exemplific, conform grilei de salarizare, un muncitor calificat va avea un salariu mai mare cu 7%, respectiv 770 lei, iar pentru alte categorii, cum ar fi persoanele cu studii superioare, nu va creşte în limita minimă, ci se va menţine la acelaşi nivel. Pentru maiştri va fi o mărire de 1,3% a salariului minim”, a declarat preşedintele UGIR 1903, Cezar Corâci.