Sorin Blejnar: Sub nicio formă nu mă gândesc să demisionez din funcţie

Categories La zi, trimitere dreaptaPosted on

Sorin Blejnar: Sub nicio formă nu mă gândesc să demisionez din funcţie

Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, a declarat luni că nu se gândeşte “sub nicio formă” să renunţe la funcţia sa, din moment ce a implementat cu succes declaraţia unică şi a contribuit la combaterea corupţiei, precizează Antena 3.

Blejnar susține că presiunea mediatică la care este supus este de fapt politică şi, din punct de vedere al performanţei sale profesionale, nu există motive să renunţe la preşedinţia ANAF:

“Presiunea mediaticã are conotaţii de natură politică şi nicidecum în ceea ce priveşte calitatea mea profesională sau a instituţiei pe care o conduc”.

Preşedintele ANAF a precizat că a fost prezent la guvern lunidimineaţă, unde s-a întâlnit cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

Mai mulţi politicieni din Opoziţie, precum şi foşti sau actuali angajaţi din vămi, l-au acuzat pe Sorin Blejnar că ar fi “Regina” de pe tabla de şah a corupţiei din vămi.

Andreea Paul-Vass, consilierul de stat al premierului a declara, într-o emisiune televizată, duminică seara, că Sorin Blejnar este verificat de Corpul de Control al primului ministru. Emil Boc a afirmat că preşedintele ANAF va fi demis în cazul în care DNA va trimite o sesizare cu privire la urmărirea penală a acestuia.