Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica” din Constanţa a sărbătorit astăzi cea de-a 46-a aniversare a acestei instituţii. Organizatorii evenimentului, Consiliul de conducere a Şcolii şi Asociaţia de Părinţi, au dorit ca această zi să fie una dedicată cu adevărat elevilor şi părinţilor acestora, care sprijină şcoala în toate demersurile sale şcolare şi extraşcolare.
Ziua a debutat cu competiţiile sportive de fotbal, handbal, baschet şi atletism destinate elevilor claselor gimnaziale şi desfăşurate simultan cu programul „Porţi deschise”, în care elevi ai claselor terminale au fost ghizi pentru cei care au vizitat instituţia, prezentându-le acestora interioarele şi distribuind Buletinul Informativ al şcolii.
Cu începere de la ora 18, directorul şcolii, profesor Aneta Dragnea, a decernat, pe scena special amenajată cu ocazia acestui eveniment, premii de excelenţă celor 13 elevi de gimnaziu – Dragomir Radu, Timpuriu Mircea, Mărăscu Vlad, Roşu Bianca, Macovei Ioana, Ţiţi Elena, Naum Cătălina, Gelal Aişa, Mustafa Melissa, Demircan Melissa, Vlad Smaranda, Cazacincu Mihai şi Dudnicenco Carlo-, care au reprezentat deja sau vor reprezenta Şcoala „Gheorghe Ţiteica” la etapele naţionale ale Olimpiadelor naţionale de fizică, limbă turcă, limbă franceză, educaţie pentru sănătate şi ale Concursului de creativitate în fizică şi tehnologii „Ştefan Procopiu”. De asemenea, s-au acordat diplome speciale colaboratorilor fideli ai Şcolii, doctorul Loti Popescu, şeful Biroului de Programe de Sănătate şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul Direcţiei pentru Sănătate Publică şi asistentei Laura Halmache din cadrul aceleiaşi instituţii, dar şi preşedintelui Comunităţii Aromâne, filiala Constanţa, Gheorghe Şuţu.
După această festivitate, publicul, în mijlocul căruia am recunoscut şi persoane publice precum fostul deputat PDL de Constanţa, Maria Stavrositu, s-a delectat cu un spectacol regizat de actriţa Teatrului de Copii şi Tineret „Elpis”, Rovena Paraschivoiu, colaboratoare fidelă a Şcolii „Gheorghe Ţiţeica” în organizarea de astfel de evenimente. Peste 200 de elevi au fost prinşi în această desfăşurare de forţe, de la elevi ai claselor pregătitoare până la cei ai claselor a VIII-a: muzică, dans – atât jocuri tradiţionale româneşti şi armâneşti, cât şi balet ori street dance-, fragmente dramatice din operele comice ale lui Caragiale ori Alecsandri, distinse în cadrul festivalurilor de teatru deja celebre precum „Aplauze” şi „Arlechino”.
Momentul cel mai aşteptat al spectacolului a fost prezenţa unuia dintre membrii formaţiei atât de în vogă a ultimilor doi ani, Lala Band. Levent Sali, fost elev al Şcolii „Gheorghe Ţiţeica” a cântat şi a dansat pentru asistenţă şi, aşa cum a declarat public la sfârşitul miniconcertului, pentru „cea mai tare şcoală din Constanţa”.