Trei NOI atracţii turistice, pentru care merită să vizitezi TULCEA!

Categories PoliticaPosted on

Se poartă acest mod de promovare. Îl vedem pe televiziuni, îndeosebi. Să-l încercăm şi pe ceea ce se profilează a urma să devină… siameza noastră, cel puţin din punct de vederen economic, în cadrul Regiunii administrativ – teritoriale Dobrogea. Care sunt cele trei obiective turistice “noi”, create de om, pe care ar trebui să le vizitezi, “neapărat”, în oraşul şi judeţul Tulcea, în afara celor trei “clasice” (Delta Dunării, Munţii Dobrogei şi Pădurea Babadag), creaţii cu adevărat Divine ale Naturii – Mamă!

„Planeta Animalelor”, la Centrul Muzeal Eco-Turistic Delta Dunării

Este o expoziţie deosebită, ale cărei exponate aparţin colecţiei Muzeului Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, din Bucureşti şi Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea. Expoziţia este o trecere în revistă a continentelor Terrei, cu reprezentanţii lor, consacraţi, din regnul animal. Este deschisă până în iunie 2014!

Expoziţia “AMINTIRI DIN TULCEA”, la Casa Avramide, din Municipiul Tulcea.

Începând cu 19 iunie, la “Art Café” – Casa Avramide, din str. Progresului, nr. 32, este deschisă expoziţia intitulată “Amintiri din Tulcea”, o prezentare de reproduceri după fotografii şi imagini, din Tulcea secolelor XIX şi XX, aparţinând unor colecţiii private, precum şi colecţiei Muzeului de Istorie şi Arheologie. Intrarea este liberă!

Ultima numită, dar, negreşit,… cea dintâi ca minunăţie: “FESTIVALUL TEILOR”, din comuna LUNCAVIŢA!

Cea mai frumoasă sărbătoare câmpenească a Dobrogei este considerată a fi “FESTIVALUL TEILOR”, de la LUNCAVIŢA, judeţul Tulcea. Evenimentul este organizat, anual, de Asociaţia “Cele mai Frumoase Sate din România”, Primăria Comunei Luncaviţa, Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT), în data de 30 iunie 2013, începând cu ora 12.00.