Ieri, joi – 26 iunie 2014, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, alături de managerul de proiect, Nicu Mihai, de managerul Spitalului Județean de Urgență Tulcea, Daniel Negoescu, și președintele Colegiului Medicilor – Tulcea, dr. Emilia Stamate, a(u) tăiat panglica inaugurală, pentru spațiile medicale și locuințele de serviciu realizate de CJT, în imobilul din strada I.L. Caragiale, nr. 6 ,din municipiul Tulcea.
“Acest obiectiv, construit pentru medici, este primul proiect pe care l-am promis în domeniul sănătății și pe care l-am dus la îndeplinire din fondurile Consiliului Județean. Investiția se ridică la un milion de lei noi, 10 miliarde de lei vechi. Este vorba despre un imobil aflat în proprietatea Consiliului Judeţean și pe care îl vom preda către Spitalul Județean de Urgență Tulcea, spre utilizare.
Acesta este primul pas și mi-am propus să duc la îndeplinire încă două promisiuni. Este vorba despre clădirea cu cele 12 unități locative pentru medici, acolo unde lucrările sunt în lucru. Îmi doresc să fie gata în luna decembrie și să le dăm celor 12 medici care, în present, se chinuie prin diverse spații. Îi rog să aibă răbdare, pentru că îmi voi respecta promisiunea.
A doua promisiune se referă la cele 60 de unități locative, realizate prin ANL, iar potrivit ultimelor informații pe care le dețin sunt îndreptățit să cred că în scurt timp, cel mai târziu la finele anului viitor, vor fi și acestea gata.” a declarat președintele CJT, Horia Teodorescu.
Evenimentul a debutat cu oficierea unei slujbe de sfințire a imobilului. De asemenea, au fost sfințite icoane, pe care Președintele CJT le-a oferit medicilor, care se vor muta în locuințele inaugurate.
Suprafața totală desfășurată este de 897 mp iar suprafața totală utilă, pe cele două niveluri , este de 723 mp.
La etaj au fost amenajate 6 unități locative, cu câte două camere, iar la parter au fost amenajate spațiile destinate Serviciului Județean de Medicină Legală, respectiv : 4 cabinete medicale, registratură, 2 laboratoare, 1 cabinet primire probe, arhivă, spații anexe (holuri și grupuri sanitare).
CJT mai are în derulare un proiect, finanțat cu fonduri europene, pentru modernizarea clădirii Spitalului Județean Tulcea și a Unității de Primire Urgențe, ca și un alt proiect, referitor la consolidarea și modernizarea secției de Psihiatrie a spitalului județean
De curând, Spitalul Județean de Urgență Tulcea, instituție aflată în subordinea CJT, a fost dotat cu un angiograf, aparat ce efectuează examene radiologice complexe, iar, în cursul săptămânii trecute, ISU Tulcea a obținut, ca urmare a demersurilor susținute ale președintelui CJ, un elicopter pentru intervenții medicale.
Tot pentru sectorul de sănătate au fost alocate fonduri și prin intermediul instrumentului ITI.
FOTO: Semnarea contractului pentru construcţia noului bloc pentru medici: preşedintele CJT, Horia Teodorescu, între primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, şi reprezentantul constructorului (Sursa: obiectivtulcea.ro)