3D prin satelit, în toată Europa

Categories UtilPosted on

3D prin satelit, în toată Europa

A avut loc recent cel mai mare eveniment anual din Europa din industria electronicelor de consum

TEHNOLOGIE. 3D va intra în toată Europa

Răspunsul la două întrebări fundamentale pe care orice om obișnuit și le pune atunci când vine vorba despre electronicele care îl înconjoară – „Oare ce va mai urma în viitorul apropiat?” și „Cu ce viteză a evoluat, de fapt, tehnologia?” – a fost dat zilele trecute la IFA Berlin.

Nu a fost un răspuns tocmai banal, dacă avem în vedere faptul că acest show a aniversat 50 de ani de la inaugurarea primei sale ediții, care a avut loc în 1924 (cu o întrerupere de câțiva ani în perioada celui de-al doilea război mondial).

Atunci radioul împlinea un an, iar acum vorbim despre televiziunea tridimensională. Și vorbim la modul cel mai serios!

Nu ca la începutul anului, când erau anunțate câteva mărci de televizoare și camere de filmat profesionale capabile să redea și să filmeze în format 3D, și nici măcar ca la jumătatea aceluiași an, când în magazinele din toată lumea (inclusiv din România) și-au făcut intrarea, mai mult ca niște curiozități, primele sisteme home-cinema 3D.

Acum vorbim clar și răspicat despre standardizarea transmisiilor 3D prin satelit.

Cu alte cuvinte, că ne place sau nu, așa cum am trecut de la televiziunea alb-negru la cea color, tot așa ne vom învăța în următorii ani cu producțiile tridimensionale.

Industria de specialitate a anunțat că a ajuns la un numitor comun în ceea ce privește standardele minime de transmisie și recepție 3D, inițiativă susținută de SES ASTRA, cel mai mare operator de satelit din Europa, precum și de alte mari companii de transmisie din Europa, inclusiv canale publice și private de televiziune, dar și de reprezentanți ai industriei producătoare de echipamente.

„Inițiativa noastră reprezintă un mare salt în introducerea televiziunii 3D în toată Europa. Aceasta va deveni următorul motor de dezvoltare al industriei producătoare de electronice, asigurând astfel faptul că televiziunea va continua să fie principalul furnizor de divertisment”, a declarat  Ferdinand Kayser, președinte și CEO al Ses Astra.

Zarurile au fost deci aruncate și toți producătorii au demonstrat la Berlin că nu le era deloc străină această decizie.

Chiar și cei sceptici sau care s-au dovedit a fi mai puțin grăbiți în a adopta o tehnologie pe care o considerau de nișă au lăsat indecizia la o parte și s-au prezentat în fața publicului larg cu propriile variante de televizoare 3D.

Că treaba este serioasă o arată și faptul că nici unui astfel de aparat nu îi lipsește modulul de convertire a oricărei transmisii TV 2D (în afara semnalului analog) într-una 3D și invers.

Bătălia târgului din anul 2010 a ajuns, astfel, să se dea acum tot între giganți ca Philips și Panasonic, numai că de data aceasta primul spune că a lansat cel dintâi televizor 3D cu proporțiile ecranului de cinematograf (un Full HD de 58” cu un raport lungime/lățime de 21:9 și 400 Hz), iar cel de-al doilea că a adus cel mai mare ecran de plasmă 3D din lume (152 inci). Între ele s-a strecurat LG – cu un televizor OLED 3D având o diagonală de 31 de inci.

Televizoare la comandă

Și dacă tot nu v-ați convins că pășim într-o nouă era tehnologică, poate că e bine să știți că în scurt timp, nu mai târziu de următoarele câteva luni, vom găsi, tot la bunuri de larg consum, camerele video 3D pentru amatori, bineînțeles, alături de discurile Blu-ray 3D, laptop-urile 3D și proiectoarele 3D.

Și totuși, ce ar mai putea să urmeze? Ce ați zice de televizorul făcut la comandă, după preferințele utilizatorului?

Programat pentru a fi lansat în Europa în octombrie 2010, Philips este cel care vă va permite să personalizați ușor televizorul, inclusiv culoarea ramei, dimensiunea ecranului, stativul sau suportul pentru perete și telecomanda.

După ce veți stabili toate acestea, televizorul va fi fabricat la comandă și livrat gratuit la dvs. acasă în 3 săptămâni.

Transmisiile 3D vor folosi polarizare stânga-dreapta (pentru rezoluțiile 1080i) sau sus-jos (pentru rezoluțiile 720p), ceea ce le va face compatibile cu actualele set top boxuri High Definition (HD). Polarizările stânga-dreapta și sus-jos sunt două formate de transmisie 3D care aranjează orizontal sau vertical două imagini în același frame. Transmiterea de imagini separate pentru ochiul stâng și cel drept este necesară în crearea unei imagini stereoscopice tridimensionale privitorului.

Primul canal TV din România care va dispune de conținut în format 3D va fi Pro TV, după cum a anunțat Claudiu Paraschiv, Head of TV Technology al grupului Central European Media Enterprises (CME).

Dina RĂDULESCU