Apă pentru o bună stare de spirit
Experți americani de la Universitatea Tufts recomandă consumul regulat de apă – plată sau carbogazoasă – pentru a îmbunătăți starea emoțională, ei descoperind în cadrul unui studiu recent că starea de spirit este strict dependentă de cantitatea de apă consumată de o persoană, relatează portalul MedDaily.
Pentru a stabili cantitatea optimă de lichid necesară consumului pentru o persoană, cercetătorii americani au efectuat un studiu pe 31 de studenți voluntari.
Aceștia au fost obligați să se angajeze în activități fizice timp de 60-75 de minute, apoi au fost împărțiți în două grupe: primul a primit apă în cantități limitate, celălalt a putut să bea câtă apă a poftit.
S-a constatat că restricția în ceea ce privește cantitatea de apă a condus la o deteriorare a stării de spirit și la o degradare, în general, a funcționării organismului.
Astfel, voluntarii care au primit apă în cantități limitate au acuzat oboseală, depresie, au manifestat semne de furie și mânie.
În acest context, experții subliniază că mulți oameni nu consumă apă în cantități suficiente, fapt care poate conduce la depresie.
Cantitatea de apă necesară unei persoane trebuie calculată pe baza unei formule individuale, ținând cont de greutatea acesteia, de nivelul de activitate fizică și de condițiile meteorologice, mai afirmă ei, indicând că, în medie, o persoană trebuie să consume 8-9 pahare de apă pe zi.