Categorii
Reportaj trimitere dreapta

Gura Humorului, gură de Rai

Gura Humorului, gură de Rai

Oraşul Gura Humorului, din judeţul Suceava, este situat  la limita răsăriteană a Obcinelor Bucovinei, în depresiunea cu acelaşi nume, la confluenţa râurilor Humor şi Moldova, de la acest fapt provenind numele oraşului. Gura Humorului se află la o altitudine de aproximativ 470 m, având un climat cu proprietăţi sedative.

Oraşul se găseşte la 33,7 km distanţă de municipiul Suceava. Locul este căutat, încă din a doua jumătate a veacului al XIX-lea, ca staţiune climaterică, cum e şi astăzi, şi mai este cunoscut şi pentru Mânăstirea Humorului, monument istoric şi de artă, inclus şi pe lista patrimoniului mondial al UNESCO.

Întâia menţionare documentară a localităţii Gura Humorului a fost la 26 februarie 1490, într-un hrisov emis de cancelaria voievodului Ştefan cel Mare.

La 10 septembrie 1782, după răpirea Bucovinei, la Gura Humorului se mută comandamentul militar austriac, care construieşte aici o fortăreaţă.

La 10 octombrie, acelaşi an, sediul trupelor de frontieră se mută la Gura Humorului. După anul 1800, în localitate încep să se stabilească germani, polonezi, evrei, ucraineni, întemeind, în 1835, colonia denumită „Bori”.

În acelaşi an, localitatea este legată telegrafic cu Viena. Pe vremea ocupaţiei austriece, Gura Humorului capătă importanţă, fiind ridicat la rangul de târguşor şi centru administrativ-teritorial (1820), apoi la cel de târg (1880) şi capitală de district (1893); în fine, în anul 1904, a primit statutul de oraş.

După revenirea Bucovinei la Patria-Mamă, în anul 1918, toată perioada interbelică, oraşul a fost reşedinţa plasei Humorului în cadrul judeţului Câmpulung.

Ctitoria lui Toader şi Anastasia

Se pare că biserica Biserica Mânăstirii Humorului a fost ridicată încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, pe temelia unui fost templu dacic.

Se bănuieşte a fi fost restaurată, în veacul al XV-lea, de către marele vornic Oana.

Ruinată pe vremea războaielor purtate de Ştefan cel Mare, a fost din nou construită de marele logofăt Toader Bubuiog şi soţia sa, Anastasia, la îndemnul voievodului Petru Rareş, şi terminată la 15 august 1530, iar pictura a fost înfăptuită în 1535 de un grup de patru zugravi, între care se pare că se afla şi zugravul domnesc Toma din Suceava.

Biserica, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost înălţată din piatră şi are un plan triconic alungit, cu pridvorul deschis, fără turlă. Este compartimentată în altar, naos, gropniţă şi pronaos.

Peste gropniţă se găseşte tainiţa, destinată adăpostirii în caz de primejdie a tezaurului şi a podoabelor mânăstirii. La exterior biserica este împodobită cu şiruri de ocniţe şi firide alungite, iar soclul este decorat cu pietre frumos sculptate.

Acoperişul este înalt, prelungit deasupra firidelor, cu streşini largi, asemănător cu întreaga arhitectură tradiţională zonei. Zugrăveala impresionează prin ritmica graţioasă a desenului, prin echilibru, armonie şi îmbinarea elementelor iconografice.

În interior se constată o bogăţie de scene şi registre, cu accent pe caracterul narativ al reprezentărilor. Pe peretele de apus, de la intrarea în biserică, este zugrăvită scena „Judecăţii de Apoi”, în care apar numeroase elemente tradiţionale specifice zonei.

De o mare importanţă sunt cele două tablouri votive, al voievodului Petru Rareş şi al ctitorilor.

În naos, în dreapta intrării, este zugrăvit tabloul votiv al lui Petru Rareş, înveşmântat în costumul epocii şi cu o frumoasă coroană pe frunte, alături de care este înfăţişată Doamna Elena, în veşminte de brocart, şi unul dintre fiii lor.

În gropniţă, deasupra mormintelor ctitorilor, apare tabloul marelui logofăt Toader Bubuiog, într-o mantie galbenă, ţinând în mână macheta sfântului lăcaş; pe peretele opus este zugrăvită Anastasia în haine boiereşti, de asemenea specifice epocii.

Zugrăveala exterioară se caracterizează prin predominarea culorii roşii. Peretele de miazănoapte, ca şi la Voroneţ, nui mai are pictură. Pe peretele de miazăzi încântă privirile scene ca „Asediul Constantinopolului”, „Parabola fiului risipitor” sau „Viaţa Sfântului Ierarh Nicolae”; 24 de scene ilustrează „Acatistul Bunei Vestiri”.

În gropniţă, lângă mormintele ctitorilor, se află şi cele ale logofătului Solomon şi episcopului Eftimie al Rădăuţilor.

Turnul-clopotniţă, de formă pătrată, cu ziduri de piatră şi cu foişor acoperit cu şindrilă, a fost ridicat în timpul voievodului Vasile Lupu. Biserica a avut împrejur chilii şi ziduri din piatră, care actualmente nu se mai păstrează.

Fascinaţia Obcinelor

Frumuseţea Obcinelor Bucovinei, unde se află şi Gura Humorului, încântă pe oricine. Obcinele se află în nord-estul Carpaţilor Răsăriteni şi au ca limite valea Sucevei şi valea Moldovei.

Valea Sucevei constituie limita lor de miazănoapte, începând de la izvoare şi până la ieşirea din munte, la Vicovu de Sus, pe o lungime de 65 km.

Limita de miazăzi porneşte din valea Bistriţei, la Iacobeni, şi se continuă pe valea Mestecănişului, un afluent al Bistriţei, Pasul Mestecăniş (1096 m), valea Putnei, afluent al Molcovei, care desparte Obcina Mestecănişului de Giumalău, precum şi valea Moldovei de la Pojorâta până la Păltinoasa, care desparte Obcina Feredeului şi Obcina Mare de Rarău şi Munţii Stânişoarei.

Marginea de apus este dată de valea Bistriţei Aurii, între Iacobeni şi Cârlibaba, de unde se continuă pe valea Cârlibabei şi Pasul Cârlibabei, prin care se face legătura cu bazinul Sucevei, la localitatea Izvoarele Sucevei.

Întâia trăsătură definitorie pentru Obcinele Bucovinei este înălţimea redusă a reliefului acestora. Astfel, aceste obcine se încadrează în categoria munţilor joşi.

A doua trăsătură a reliefului acestui ţinut paradisiac o constituie paralelismul culmilor şi văilor pe direcţia NV-SE, direcţie concordantă cu cea a componentelor structurale.

Apele care străbat Obcinele Bucovinei au proprietăţi tămăduitoare, de unde şi staţiunile înfiinţate aici. Chimismul acestor ape explică foarte buna calitate a acestora. În marea lor majoritate, apele de aici se includ în clasa apelor bicarbonate.

Pe alocuri ele au şi un conţinut ridicat de sulfaţi sau de cloruri, mai ales spre extremitatea răsăriteană a Obcinei Mari, unde apar şi numeroase izvoare sărate.

Pădurile, dese şi frumoase ca în poeziile lui Mihai Eminescu, inclusiv rariştile şi poienile, ocupă aproximativ trei sferturi din suprafaţă, procent prin care Obcinele Bucovinei se înscriu între regiunile cu cele mai întinse domenii forestiere ale ţării.

Din păcate, mafia pădurilor acţionează nemilos şi aici… În afară de importanţa economică, Obcinele Bucovinei prezintă şi un interes ştiinţific deosebit. De remarcat în acest sens sunt unele plante rare: tisa, floarea de colţ, papucul doamnei, vulturica, mesteacănul pitic, strugurele ursului ş.a., numeroase elemente dacice şi endemisme carpatice, rezervaţii naturale cu biotipuri specifice – bogate în  relicte glaciare şi alte plante rare – între care tinovul Găina, de la Lucina, cu mesteacăn pitic. Fauna cinegetică este şi ea bogată şi variată.

Alte obiective turistice

Oraşul Gura Humorului le oferă turiştilor şi alte locuri minunate. Astfel, pe malul stâng al Moldovei, de la confluenţa ei cu râul Humor în amonte, până în dreptul locurilor de la Piatra Pinului, se întinde o luncă, „pe Şaiba”.

Apoi, prin Hotărârea Guvernului nr. 114/2005 s-a aprobat atestarea localităţii Gura Humorului, ca staţiune turistică de interes naţional.

Tot aici a fost amenajată o pârtie de schi cu o lungime de 1.350 m, dotată cu telescaun şi cu o instalaţie de produs zăpadă.

În zona de agrement „Ariniş” a fost construită o piscină acoperită, de dimensiuni olimpice, un bazin de înot destinat copiilor, şi au fost amenajate şi construite opt terenuri de sport, plus o nocturnă, precum şi un patinoar artificial. Din teritoriul oraşului face  parte şi celebra mânăstire Voroneţ.

La Gura Humorului turiştii mai pot vizita şi alte importante obiective culturale: biserica romano-catolică – ridicată în 1811 şi considerată cea mai veche biserică romano-catolică în funcţiune din Bucovina; biserica ortodoxă „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, construită de comunitatea armenească în 1862; biserica ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, ridicată în anii 1876-1885; primăria şi judecătoria, amândouă clădirile  fiind monumente istorice.

Cât despre ospitalitatea localnicilor, ea este asigurată din plin.

Adrian BUCURESCU
FOTO Florin  EȘANU