„Armeanul” din fotbal reaprinde „Focu’ la ei!”

Categories Sport, trimitere dreaptaPosted on

„Armeanul” din fotbal reaprinde „Focu’ la ei!”

Florin Halagian. FOTO – Agerpres

Are 72 de ani și a revenit „în iarbă” ca antrenor al Gloriei Bistrița. Este decanul de vârstă al tehnicienilor din prima ligă și se gândește la un record – nu mai are mult și ajunge la 1.000 de meciuri ca tehnician pe prima scenă! De 41 de ani pe banca tehnică, cel cunoscut ca „Armeanul”, Florin Vaschen Halagian, nu-și trădează vârsta, ci doar ambițiile.

Nu putea să stea departe de gazon și, de aceea, Dumitru Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, i-a oferit lui Florin Halagian un loc în călduțul cerc la observatorilor de joc din Liga I.

„Îmi place să stau între băncile tehnice și să ascult ce spun antrenorii”, mărturisea Florin Halagian în urmă cu numai câteva zile, după ce fusese observator tehnic la meciul CFR Cluj-Rapid.

„Bomba” a explodat însă la startul etapei a XXV-a! Rugat de bunul său prieten Jean Pădureanu, Florin Halagian a acceptat să preia funcția de director tehnic al Gloriei Bistrița, asumându-și misiunea de a salva echipa de la retrogradare!

Altfel spus, la 40 de ani de la debutul său ca antrenor principal (1971, pe banca celor de la FC Argeș), „Armeanul” a acceptat o nouă provocare – a câta a vieții? – lăsând la o parte sacoul de observator pentru a îmbrăca din nou treningul de antrenor și, probabil, nelipsitele și deja celebrele sale șepcuțe cu care dă de pământ meci de meci când situația o cere.

Iar redebutul lui Halagian a fost, ca de obicei, șocant: victorie cu 1-0 la Brașov în fața echipei care în etapele trecute învinsese cu 3-0, în Ghencea, pe Steaua și cu 1-0 liderul Oțelul Galați! Interesant este faptul că Halagian își face deja planuri de viitor cu Gloria, pe care ar vrea-o, în sezonul viitor, în locul actualei revelații a Ligii I, Oțelul Galați!

„De ce aș fi eu mai puțin bun decât ăștia tineri? Nu-mi scapă nimic din ce e nou și sunt la curent cu toate. Intenționez să rămân în circuit atât timp cât mă va ține conducerea Gloriei și cât voi fi sănătos.

Evident, ne dorim ca în sezonul viitor să obținem o performanță mai bună, exemplul Oțelului ne motivează pe toți. Dacă mă ține Dumnezeu sănătos, atunci cred că pot prinde 1.000 de meciuri ca antrenor (n.r. – Halagian a depășit 900 de jocuri pe banca tehnică) fără probleme!”

Istorie la FC Argeș, Steaua și Progresul

Florin Halagian a intrat în istoria unora dintre echipele pe care le-a pregătit. De exemplu, la FC Argeș, „Armeanul” rămâne antrenorul cu care piteștenii au cucerit singurele lor două titluri din istorie, în 1972 și 1979.

De asemenea, nu puțini sunt cei care spun că Halagian a fost antrenorul care a pus bazele marii echipe a Stelei din anii ’85-’89, el fiind tehnicianul care a strâns jucătorii care, apoi, sub conducerea lui Imi Ienei, au cucerit Europa.

În sfârșit, Hala a fost cel care a adus micuța grupare FC Național (Progresul) București de două ori pe poziția secundă în clasament, propulsând-o (cu rezultate onorabile) și în Europa. Sunt doar trei dintre echipele la care Halagian și-a lăsat amprenta, dar exemplele de acest gen pot continua!

Cel care a inventat fraza „Focu’ la ei” nu știe nici acum de unde i-a venit ideea.

„Habar nu am când am spus asta! Dar ce am vrut eu să le transmit jucătorilor e faptul că mingea trebuie să stea mai mult în terenul adversarilor, nu în al nostru”, își amintește Halagian. Iar la redebutul său în Liga I, mingea a stat acolo unde trebuie!


Biografie pe scurt

Florin Halagian, născut pe 7 martie 1939, a activat ca jucător la Dinamo București, Progresul Casa Scânteii București, Dinamo Obor, Dinamo Pitești, Petrolul Ploiești, FC Baia Mare, Sportul Studențesc și Vagonul Arad.

S-a retras de pe teren în 1969, iar în 1971 a început să lucreze ca antrenor la FC Argeș Pitești, cu care a cucerit două titluri de campion.

A mai antrenat FC Baia Mare, FC Olt, Steaua, Victoria București, Dinamo  (campion în 1992), U Craiova, Inter Sibiu, FC Național, FCM Bacău, FC Brașov, Ceahlăul Piatra Neamț și Gloria Bistrița.

Topul vârstelor în Liga I

1. Florin Halagian – 72 de ani
2. Viorel Hizo – 64 de ani
3. Gheorghe Mulțescu – 60 de ani

Tudor Florin MIHALACHE