Ce averi au deputaţii constănţeni aflaţi la primul mandat

Categories PoliticaPosted on

Opt dintre parlamentarii constănţeni aleşi pe liste sau în urma redistribuirii se află la primul mandat în Parlamentul României.

Unii dintre ei au ocupat în trecut funcţii în administraţia publică locală sau judeţeană, alţii au făcut afaceri private reuşind astfel să strângă „bani albi pentru zile negre”.

Fost consilier judeţean, Radu Babuş de la PSD se află printre cei mai înstăriţi politicieni constănţeni aflaţi la primul mandat. Acesta deţine patru terenuri în judeţele Constanţa şi Tulcea, două terenuri agricole şi două în intravilan. Deputatul Colegiului 4 are şi un apartament de 60 de metri pătraţi în Constanţa pe care îl împarte cu soţia. De asemenea, el mai deţine un autoturism Mercedes fabricat în 2007. Radu Babuş a mai declarat că are medalii, decoraţii, bijuterii din aur, tablouri, icoane şi timbre a căror valoare însumată este de aproximativ 22.000 de euro. Din activitatea de consilier şi cea de director al RAEDPP, precum şi din cea de deputat Babuş a obţinut în anul anterior fiscal un venit anual de aproximativ 63.603 lei, la care se adaugă şi banii primiţi de soţie ca manager asistent la SC Crescendo LCL SRL.

Şi deputatul Colegiului 7, Mircea Titus Dobre, de la PSD, se află la primul mandat în Parlamentul României, după ce şi-a făcut ucenicia la Consiliul Judeţean Constanţa.
El deţine, împreună cu soţia sa, un teren de 1.181 de metri pătraţi în intravilanul Constanţei, precum şi două apartamente dar şi o casă de locuit care se află în construcţie din anul 2008. Dobre are ceasuri în valoare de 18.000 de euro, iar în anul fiscal menţionat în declaraţia de avere a vândut o garsonieră în valoare de 17.500 de euro. În plus, tot în aceeaşi perioadă, deputatul a împrumutat unui anume Babu Dumitru suma de 325.000 de euro şi lui Pivaru Dragoş suma de 20.000 de lei. Reprezentantul PSD are o datorie la bancă de 108.000 de lei, cu data scadentă în 2041. Din salariul obţinut pentru activitatea desfăşurată în cadrul companiei de panificaţie „Dobre şi fiii”, parlamentarul a obţinut un venit anual de 25.892 lei. Tot de la aceeaşi companie, familia Dobre a obţinut dividende în valoare de 28.570 lei. Totodată, Mircea Titus Dobre a mai obţinut venituri în valoare de 5.448 lei din activitatea depusă ca fost consilier judeţean în cursul anului trecut şi din cea de parlamentar.

Ales deputat pe Colegiul 10, pedelistul Florin Gheorghe a trebuit să renunţe la funcţia de consilier local câştigată la alegerile locale. În ceea ce priveşte avuţiile, acesta deţine un teren intravilan cumpărat în 2011,
o casă de 80 de metri pătraţi în Constanţa, un autoturism Peugeot din 2004 şi un Dodge din 2008. El mai are două depozite bancare în valoare de 6.000 euro, respectiv 25.000 de lei. În calitate de consilier local, în anul fiscal precedent, Florin Gheorghe a încasat o indemnizaţie de 7.248 lei. De asemenea, a mai obţinut 1.566 lei ca deputat şi de la SC Paluani SRL a luat un salariu de 9.600 lei. Soţia sa a obţinut 12.528 lei ca indemnizaţie de creştere a copilului.

Deputatul liberal Victor Manea deţine un apartament în Constanţa, dobândit prin moştenire în anul 2.000. El are şi o datorie la Piraeus Bank, de 6.800 euro. Victor Manea a obţinut venituri în valoare de 6.497 lei, în timp ce soţia sa a realizat un venit anual de 8.640 de lei.

Potrivit declaraţiei de avere a deputatului Remus Florinel Cernea, acesta nu deţine terenuri, case, autovehicule sau alte bunuri. În schimb, el are două credite la o bancă din România unde are datorii în valoare de 76.000 lei. Veniturile lui Cernea au provenit din activitatea depusă la Guvernul României, în calitate de consilier de stat (34.592 lei) Camera Deputaţilor (1.566 lei), Nuclearelectrica unde a făcut parte din comisia de privatizare (7.083 lei) şi Hidroelectrica unde a fost consilier (14.495 lei).

Fostul prefect al Constanţei, Dănuţ Culeţu, care a câştigat, în urma redistribuirii, un post de deputat pe Colegiul 9 din partea formaţiunii Forţa Civică, declară că nu are terenuri, case, apartamente şi nici maşină. În schimb, el are o colecţie de picturi în valoare de 10.000 de euro. Totodată, el are şi datorii la două bănci în valoare totală de 56.000 de euro. Deputatul a obţinut un venit anual de aproximativ 117.946 lei din activitatea didactică, din cea de la Marfin Bank şi din cea de parlamentar. De asemenea, soţia sa a încasat 7.800 lei de la Casa de Pensii Constanţa.

Fostul deputat PP-DD, actualmente independent, Mihai Tararache, deţine un spaţiu comercial de 600 de metri pătraţi ce a fost cumpărat în anul 2000. El mai are un autoturism Volvo fabricat în 2001, bijuterii şi tablouri în valoare de 16.000 de euro. Potrivit declaraţiei de avere, Tararache a acordat şi un împrumut în valoare de 80.000 de lei către Sports Bar & Grill SRL. Pe anul fiscal precedent completării declaraţiei de avere, deputatul a obţinut venituri de la două societăţi comerciale, respectiv Smart Retail (1543 lei) şi Thim Turism (2.466 lei), la ambele având funcţia de director. Totodată, el a mai obţinut 1.566 lei ca parlamentar.

Ales deputat pe Colegiul 3 din partea PP-DD, Andrei-Răzvan Condurăţeanu are două apartamente şi o casă de locuit dobândite în perioada anilor 2002 şi 2008. De asemenea, anul trecut, Condurăţeanu a vândut o garsonieră cu 92.000 de lei. Acesta are datorii la bancă în valoare de 27.000 de euro, respectiv 136.000 de lei. Parlamentarul PP-DD a obţinut venituri anuale în valoare de 182.360 lei.