Copilul nuclear al lui Ceaușescu, din nou abandonat
La 29 de ani de la turnarea primei cupe de beton la reactorul 1 de la Cernavodă, centrala nucleară este din nou în impas. De compania internațională Energo -Nuclear, responsabilă cu finalizarea reactoarelor 3 și 4, s-a ales praful, iar statul român nu are bani pentru continuarea lucrărilor. Ca un paradox, februarie, luna în care s-a împotmolit definitiv „căruța” multinațională a unităților 3 și 4, a marcat în urmă cu patru ani cel mai important eveniment din ultimul deceniu în lumea nucleară românească: încărcarea cu combustibil nuclear a reactorului 2.
Februarie părea o lună norocoasă pentru centrala nucleară. În 1981, în această lună s-a parafat contractul dintre autoritățile comuniste românești și AECL Canada pentru furnizarea primului lot de echipamente nucleare.
Pe 15 februarie 2007, la ora 01.29 a fost introdus primul fascicul de combustibil nuclear în zona activă a reactorului Unității 2 de la CNE Cernavodă, iar o săptămână mai târziu, la 01.30, a fost finalizată încărcarea reactorului cu combustibil nuclear.
Norocul reactorului 2 s-a transformat însă în ghinion pentru unitățile 3 și 4. Singura soluție financiară fezabilă în acest moment, „frăția” celor șase investitori străini cu statul român în vederea finalizării ultimelor două reactoare, s-a rupt la sfârșitul lunii februarie, astfel că în prezent proiectul nuclear românesc se află din nou într-o situație dificilă.
CANDU, „pisica” arătată rușilor
Dacă nu intervenea momentul 1989, iar planurile comuniste ar fi mers până la capăt, jumătate din România ar fi fost acum alimentată cu energie electrică produsă de la Cernavodă. Ceaușescu voia să intre în lumea bună a statelor occidentale dezvoltate, unde centralele nucleare reprezintă principala sursă de energie.
În plus, conform strategiilor militare de la acea vreme, cine deținea o centrală nucleară avea, în consecință, și capacități de fabricare a unei bombe nucleare. Astfel, în 1970 a fost constituit Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară.
Puțini știu că primele negocieri în privința construcției centralei au fost demarate cu Rusia, iar centrala nucleară trebuia construită la Strejești, județul Olt. În 1971, visul nuclear al comuniștilor a fost transpus pe planșa de proiectare și a primit numele de cod „Centrala I”.
Ca dovadă a stabilității sociale și economice din acele timpuri, „Centrala I” a demarat imediat recrutarea de personal, deși proiectul nu era nici măcar terminat.
Ulterior, atât tipul centralei, cât și locul unde urma să fie construită au fost schimbate. A fost ales un nou tip de reactor, modelul canadian (CANDU), iar amplasamentul viitoarei centrale a fost mutat la Cernavodă.
Gurile rele spun că Ceaușescu a vrut astfel să-și demonstreze independența în fața Moscovei. Cert este că, cel puțin din punct de vedere al siguranței, CANDU este chiar și acum superior oricărui model rusesc.
Mai exact, este vorba despre alveola de protecție din beton masiv care acoperă tot reactorul, sistem care, dacă ar fi existat la Cernobîl, ar fi cruțat viețile a mii de oameni. Timp de patru ani, cât au durat negocierile cu canadienii, rușii au propus autorităților române mai multe proiecte nucleare, însă „primul tovarăș” a rămas de neclintit.
În fine, în 1976 a fost finalizat studiul de fezabilitate româno-canadian pentru sistemul CANDU în România, iar în decembrie 1978 au fost încheiate contractele între ROMENERGO și AECL (Atomic Energy of Canada Limited) pentru preluarea licenței sistemului CANDU (CANada Deuterium Uranium), proiectarea și procurarea echipamentelor specifice părții nucleare ale Unității 1.
Revoluția a rămas pe loc la Cernavodă
La construcția centralei au lucrat în ritm susținut mii de oameni. Se construiau în paralel toate cele cinci reactoare, care însă se aflau în diferite stadii de execuție. Cea mai avansată era Unitatea 1, care urma să fie dată prima în folosință.
În 1981, România a intrat în incapacitate de plată a datoriei externe, iar un an mai târziu, construcția camerelor reactoarelor a fost sistată pentru 18 luni din cauza lipsei unor tubulaturi speciale care nu puteau fi fabricate în țară.
Pe măsura directivelor tot mai restrictive care obligau constructorii să fabrice un număr mare de componente în țară, lucrările avansau din ce în ce mai greu. La finele anului 1989, situația pe șantierul de la Cernavodă era următoarea: gradul de realizare a Unității 1 ajunsese la circa 45%, Unitatea 2 era construită în proporție de 25%, iar reactoarele 3, 4 și 5 erau în stadii de execuție cuprinse între 5 și 15%.
Dacă de bine, de rău în 1996 primul reactor este pus în funcțiune, iar 11 ani mai târziu a fost pornită cu mari eforturi și Unitatea 2, lucrările la restul reactoarelor au avansat cu viteza melcului.
„Procentul de realizare a construcțiilor civile la Unitatea 3 este de 52%, iar la Unitatea 4 – 30%. Nu au fost achiziționate până în prezent echipamente și materiale. EnergoNuclear desfășoară în prezent o serie de activități necesare definirii proiectului aplicabil și a bazelor de autorizare, obținerea unor acorduri și avize și selectarea contractorului pentru contractul de inginerie, procurare și construcție”, a precizat biroul de presă din cadrul Nuclearelectrica.
Cum și-a autotorpilat statul afacerea de patru miliarde euro
Construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 la centrala de la Cernavodă (reactorul numărul 5 a fost total abandonat), ale cărei costuri sunt evaluate la patru miliarde euro, este derulată de firma mixtă EnergoNuclear.
Compania a fost înființată pe 25 martie 2009, prin promovarea unei structuri de acționariat în care Nuclearelectrica urma sa dețină o cotă de participare de 51% din capitalul social, ceilalți investitori în proiect deținând participații după cum urmează: RWE, GDF Suez, ENEL și CEZ câte 9,15%, iar ArcelorMittal și Iberdrola câte 6,2%.
Numai că „frăția” EnergoNuclear nu a apucat să împlinească doi ani, pentru că acționarul CEZ și-a exprimat oficial intenția de retragere pe 9 septembrie 2010, iar pe 19 ianuarie 2011, încă trei investitori – GDF Suez, Iberdrola și RWE Power România – au notificat celorlalți acționari ai EnergoNuclear despre intenția lor de a părăsi proiectul.
Principala vină pentru plecarea companiilor străine îi revine statului, care tărăgănează de doi ani înființarea mamuților energetici Electra și Hidroenergetica, lucru care a destabilizat echilibrul și așa fragil de pe piața energiei.
Electra ar urma să încorporeze Nuclearelectrica, termocentralele Turceni, Rovinari și Craiova, o parte a Hidroelectrica și Societatea Națională a Lignitului Oltenia.
„Dacă strategia înființării celor două companii naționale Electra și Hidroenergetica nu va avea succes până la sfârșitul anului 2011, vom căuta o soluție alternativă, care să includă vânzarea pachetelor majoritare de acțiuni la câteva companii energetice.
Între timp, pentru a aduce investiții în sector, vom merge înainte cu pregătirea vânzării pachetelor minoritare sau strategice în companiile care ar trebui să facă parte din cele două companii naționale”, se arată în scrisoarea de intenție convenită de Guvern cu FMI.
Altfel spus, dacă nu va fi integrată în Electra, Nuclearelectica își va vinde o parte din acțiuni. Şi cum această companie deține pachetul majoritar de acțiuni în cadrul EnergoNuclear, afacerea multinațională în valoare patru miliarde euro a căzut. Ultima găselniță a guvernanților este listarea la bursă a reactoarelor nucleare.
Greenpeace: CANDU, fratele geamăn al reactorului Cernobîl
Într-un contrast total cu autoritățile române, care afirmă că reactoarele de la Cernavodă sunt sigure, Greenpeace a solicitat renunțarea la acest tip de reactor.
Doi specialiști au prezentat rapoarte diferite, care au însă aceleași concluzii. Jan Haverkamp, specialist în energie nucleară din partea Greenpeace Europe, susține că, deși România are nevoie de energie nucleară, Cernavodă nu este o localitate în care un copil sub patru ani să poată locui.
„Reactoarele CANDU 6 au același design precum cele de la Cernobîl. Dacă România continuă construirea reactoarelor Cernavodă 3 și 4, este foarte clar că tratează populația României ca pe niște cetățeni second hand cărora li se va furniza o centrală nucleară second hand” ,a explicat Jan Haverkamp.
La rândul său, Gordon R. Thompson, director al Institutului pentru Studierea Resurselor și Securității din Massachusetts, SUA, a redactat raportul „Riscurile operării centralelor nucleare de tip CANDU 6”, în care se arată o serie de probleme ale reactoarelor CANDU 6, printre care se numără același design de reactor care a determinat explozia de la Cernobîl și primul accident nuclear din lume, în 1952, la laboratoarele Chalk River.
De asemenea, studiul arată că acest tip de reactor nu rezistă în cazul unui atac terorist și nu îndeplinește standardele de siguranță adoptate după 11 septembrie 2001.
În plus, impactul unor factori externi, precum cutremurele frecvente în această regiune a României, nu este luat în considerare suficient.
Cu japca, la bursa de valori
Pentru că nu mai are nici o sursă de finanțare a programului nuclear, statul va relua un proiectul vechi de câțiva ani – listarea la bursă a Nuclearelectrica.
Potrivit directorului general al companiei, Pompiliu Budulan, anul acesta vor fi făcute evaluarea și documentația necesare proiectului de listare la Bursa de Valori București.
„Sperăm ca anul viitor Nuclearelectrica să fie deja listată la bursă”, a precizat oficialul, care a subliniat că încă nu s-a stabilit volumul acțiunilor ce vor fi listate pe piața mobiliară.
Proiectul de listare la bursă a Nuclearelectrica a fost anunțat pentru prima dată în 2007, însă a fost blocat o dată cu anunțarea înființării celor doi giganți energetici Electra și Hidroenergetica.
La patru ani de la prima inițiativă în acest sens, listarea reintră în atenția autorităților ca ultima soluție financiară.
„Procentul de realizare a construcțiilor civile la Unitatea 3 este de 52%, iar la Unitatea 4 – 30%. Nu au fost achiziționate până în prezent echipamente și materiale” – comunicat Nuclearelectrica.
Marius POP