Corupție la Disciplina în Construcții (2)
Parchetul a început deja cercetarea penală a doi funcționari publici de la Primăria Sectorului 2 pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție la recepționarea unui bloc construit de frații Ghiță, fiii unui fost portar al Ambasadei României la Paris.
În timpul derulării procesului în care s-a cerut anularea autorizației de construcție a blocului de pe malul Lacului Tei, frații Ghiță au depus la dosarul cauzei un proces-verbal de recepție de terminare a lucrărilor de construcție, vrând, probabil, să prezinte instanței „faptul împlinit”.
Procesul-verbal de recepție, încheiat la data de 29 decembrie 2008 de către inspectori ai Primăriei Sectorului 2, a consemnat finalizarea construcției de șapte etaje, deși aceasta abia de avea terminată structura de rezistență.
Semnatarele procesului-verbal de recepție sunt subalterne ale primarului Neculai Onțanu, cel care a promovat hotărârile de consiliu local care au permis ridicarea construcției ilegale pe malul Lacului Tei.
Anca Ailenei, specialist în cadrul Biroului Disciplina în Construcții, și Elena Bolboacă, șef serviciu Impunere Domeniu Public, au continuat pe linia șefului lor. Ele au semnat recepția finală a clădirii de 7 etaje și 27 de apartamente stabilind chiar și valoarea construcției, ca și cum aceasta ar fi fost „la cheie”. Manevra subalternelor primarului sectorului 2 le-a permis „investitorilor” să înscrie imobilul în Cartea Funciară și la organul fiscal și intabularea dreptului de proprietate asupra clădirii.
Cercetate pentru corupție
Inspectoratul de Stat în Construcții a sesizat ilegalitatea comisă și l-a somat pe Onțanu să anuleze procesul-verbal de recepție a lucrărilor. „Recepționarea construcției din strada Intrarea Chefalului nr. 12 H (…) s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale. Datorită faptului că procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 29.12.2008 a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, veți dispune măsurile prevăzute de lege în în vederea anulării acestuia”, se arată în adresa Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) către Primăria Sectorului 2.
Onțanu a ignorat demersul ISC, ba, mai mult, a continuat să susțină în instanță legalitatea construcției fraților Ghiță. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au început urmărirea penală împotriva inspectoarelor Ailenei și Bolboacă, pe care le cercetează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupție.
Bloc peste normele legale
Este greu să fie pusă la îndoială vinovăția celor două subalterne ale lui Onțanu. Ridicarea ilegală a clădirii nu este flagrantă numai din acte, ea reiese și la o simplă vizită în teren. Construcția „îngrămădește”, practic, clădirile vecine și ocupă o suprafață de teren mai mare decât cea legală. Planul Urbanistic General al Capitalei prevede că orice clădire din zonă trebuie să ocupe la sol cel mult 45% din suprafața de teren (Procent de Ocupare a Ternului).
În 2007 însă Neculai Onțanu a promovat o hotărâre de consiliu local prin care s-a aprobat ilegal (cu viza lui Toma Șutru, secretarul Consiliului) majorarea POT la 70%, de care au beneficiat și frații Ghiță. Aceștia au îngroșat din nou obrazul – potrivit unei expertize tehnice, construcția ocupă la sol 452,81 metri pătrați din totalul de 560 metri pătrați, aproape 81%. POT maxim legal în România este de 80% și este acceptat numai în centrul Bucureștiului sau al marilor orașe.
Clădirile ridicate ilegal pot fi demolate
Tot în sectorul 2 a fost aprobată, cu încălcarea legii, construirea unui zgârie-nori de 18 etaje! Eurotower, ridicat la intersecția bulevardelor Barbu Văcărescu-Lacul Tei, în locul unui fost părculeț, strivește, practic, blocul 7 de pe Barbu Văcărescu, nr. 44, care a rămas fără panoramă, dar și fără lumina zilei.
Reprezentanții companiei care a ridicat Eurotower au admis că au plătit 100.000 euro pentru a obține acordul notarial al Asociației de proprietari a blocului 7, dar este dubios cum s-a putut trece peste legea care spune că „distanța dintre clădiri trebuie să fie mai mare sau cel puțin egală cu înălțimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc”.
Pe Bulevardul Mihai Eminescu, Parchetul Judecătoriei Sectorului 2 a dispus oprirea construcției blocului de la nr. 188, din cauza pagubelor cauzate imobilelor din vecinătate, precum și începerea urmăririi penale a administratorului firmei de construcții, potrivit unui comunicat de presă al Asociației „Salvați Bucureștiul”.
Asociația subliniază că ridicarea blocului a cauzat pagube importante clădirilor din vecinătate, în special celor de la numărul 186, unde un corp de clădire s-a prăbușit parțial, după care au căzut și stâlpii de susținere. În plus, clădirea de la numărul 184 are pereții fisurați, iar tasarea pardoselilor se accentuează. Tribunalul București a dispus, în luna martie, suspendarea autorizației de construire a blocului, iar Primăria Capitalei a hotărât oprirea oricăror lucrări, în momentul în care aceasta ajunsese la etajul al doilea, însă firma a continuat să ridice imobilul.
Judecătoria Sectorului 2 a decis, în vara acestui an, demolarea unei construcții din București, ridicată pe un teren privat – prima de acest fel. Blocul cu opt etaje situat pe strada Aurel Vlaicu nr. 120-122 trebuie demolat deoarece a fost ridicat cu o amprentă la sol (POT) mult mai mare decât prevedea autorizația de construcție. Bogdan Pârvanu, arhitectul-șef al sectorului2, a declarat că așteaptă ca procesul să parcurgă toate etapele legale în instanță. Interesant este că Primăria Sectorului 2 este instituția care a început anul trecut procesul împotriva constructorului, ca urmare a controalelor Inspectoratului de Stat în Construcții.
Cătălin ANTOHE