Ca personalitate complexă a zburătoarelor cu rază scurtă de acţiune, găina continuă să ne fascineze cu ieşirile sale spectaculoase la rampă şi în diverse alte forme geometrice. De când i-a fost retrocedat oul lui Columb, după lungi şi interminabile procese, i s-a urcat tărâţa la cap, cunoscută fiind capacitatea acesteia de a se umfla prin fierbere…Trecutul găinii este plin de gropi. De proastă ce era, zic analiştii, cădea frecvent în astfel de obiective strategice, ţara noastră fiind recunoscută pentru numărul mare de gropi pe cap de locuitor. Se înţelege de la sine că, într-o anumită perioadă, găina a fost tratată ca fiind ciuca miştourilor de pretutindeni. Pentru că a ars gazul de pomană într-o veselie, a fost sancţionată corespunzător. In ciuda petelor negre din biografia sa, găina a fost reevaluată de către cei de la USL, aripa pesedistă. Practic, în ce priveşte afirmarea plenară, i s-a acordat o nouă şansă…Domnul Ponta a fost primul om din ţară care a înţeles pe deplin rolul educativ şi mobilizator al reevaluării prezidenţiale. A luat-o de jos, precizez, ca pisicuţ, după care, hipnotizat fiind de către preşedinte, a început să se comporte precum Emil Boc, un alt produs al reevaluării prezidenţiale! Maestru desăvârşit în materie de reevaluări pe diverse scheme şi caractere, preşedintele l-a adus pe Ponta exact la dimensiunile celui mic, se ştie, care bea lăptic! La rândul său, într-un spirit profund mobilizator, Ponta a reevaluat găina în raport cu Crin Antonescu, căruia i-a tras de mai multe ori basca pe ochi! Practic, luând decizii de unul singur, după ce unele dintre ele au fost reevaluate la Cotroceni, primul ministru l-a tratat pe Antonescu, virgulă, ca pe propria lui găină! Ceea ce, fie vorba între noi, nu s-a întâmplat în perioada în care nimeni din USL nu intuia cât de mult o să-l schimbe reevaluarea pe primul nostru ministru. Cât timp Ponta îşi pune partenerul de coaliţie în postura de găină, anunţând că PSD candidează de capul său la europarlamentare, e limpede că zilele USL, în formula precară pe care o afişează, sunt numărate. E posibil ca „Tratatul de bună purtare”, încheiat, cu Crin pe post de găină, între premier şi preşedinte, să conţină trimiteri clare şi la…necesitatea desfiinţării USL! In perspectiva lansării şi dezvoltării Mişcării Populare, e musai ca găina să-şi mărească raza de acţiune. Păcat de liberalii de bună credinţă! Până la acest moment, au jucat cinstit şi nu meritau să fie trataţi după regula simplistă a găinii bete!