Cum „a refuzat” Boris Pasternak Premiul Nobel
Boris Pasternak
Boris Leonidovici Pasternak s-a născut la 29 ianuarie/10 februarie 1890 la Moscova, în familia cunoscutului pictor Leonid Pasternak și a celebrei pianiste Rosa Kaufman, de unde provin și preocupările sale timpurii pentru diferite arte.
Tatăl său a fost pictor, profesor de pictură și unul dintre cei mai buni ilustratori ai lucrărilor lui Lev Tolstoi.
De altfel, casa lor făcea parte din cercul intelectual și artistic al vremii și era frecventată de personalități ca Aleksandr Skriabin, Serghei Rahmaninov, Rainer Maria Rilke, Verhaeren sau chiar Lev Tolstoi. Boris își începe activitatea în Gimnaziul German din Moscova.
Desenează foarte bine din copilărie, se ocupă de compoziția muzicală, influențat de A.N. Skriabin, apoi studiază cu pasiune filosofia. În anul 1909 se înscrie la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității din Moscova, renunțând la profesia de muzician.
Debutează cu poezii în almanahul grupării „Lirika”, în anul 1911. În 1912 pleacă în Germania, unde se ocupă de studierea școlii neokantiene de la Marburg.
Renunță și la specializarea în filosofie, problematica filosofică rămânând totuși în centrul atenției creației sale literare, până la romanul și scrisorile ultimilor ani.
Boris Pasternak optează, în final, definitiv pentru literatură. În anul 1914 tipărește placheta de versuri „Geamantanul din nori”. După examenele de la Universitatea din Moscova, își definitivează primul volum de versuri, acela din 1914.
Din dorința de a fi alături de generația sa, Boris Pasternak se „înregimentează” literar în gruparea moderat futuristă „Centrifuga”, fără a-și renega însă rădăcinile, ce descind până în „veacul de argint” al poeziei ruse, adică perioada Simbolismului și a Akmeismului.
Volumul „Pe deasupra barierelor” (1917) este, în mare măsură, o reluare a temelor din prima sa carte. Volumele „Sora mea viața” (1922) și „Teme și variațiuni” (1923) sunt primite cu entuziasm, impunându-l drept un mare poet.
În anii ’20 Boris Pasternak încearcă să-și găsească locul în lumea făurită de Revoluția bolșevică scriind poemele epice „1905” (1925-1926) și „Locotenentul Schmidt” (1926-1927), care, alături de poemul „Înalta medalie” (1923-1928), îi aduc recunoașterea oficială.
Dar, la sfârșitul anilor ’30, deprimat din pricina nenorocirilor pe care le vede în jurul său, în plină teroare stalinistă, scriitorul renunță pentru un timp la opera personală și își câștigă existența traducând. În timpul celui de-al doilea război mondial publică volumele de versuri „Pe trenuri timpurii” (1943) și „Întinderea pământească” (1945).
În iarna aceluiași an începe să scrie romanul „Doctor Jivago”. După război elaborează partea cea mai importantă a acestui roman, despre un intelectual cu opțiuni tragice între lumea personală și existența publică, socială.
În 1948, întregul tiraj de „Opere alese” de Boris Pasternak, tipărit în anul precedent, este dat la topit.
Publicarea romanului „Doctor Jivago” în străinătate, în 1957, în Italia, și decernarea Premiului Nobel pentru Literatură în 1958 au generat critici ascuțite în presa sovietică, soldate cu excluderea sa din Uniunea Scriitorilor și constrângerea să renunțe „de bunăvoie” la prestigiosul premiu.
Premiul Nobel i se acordase „pentru deosebita măiestrie atinsă în poezia lirică actuală, precum și în domeniul marilor tradiții epice ruse”. În anul 1959 încheie volumul de versuri „Când se înseninează”.
La 30 mai 1960, scriitorul moare la Peredelkino, celebrul sat de creație al scriitorilor sovietici, aflat într-o suburbie a Moscovei.
În însemnările și scrisorile ultimilor ani, Boris Pasternak a adunat punctele sale de vedere asupra artei.
Adrian BUCURESCU