De la România profundă la România codașă

Categories Cultura, trimitere stanga (cu foto)Posted on

De la România profundă la România codașă

Ultimele statistici europene (testele PISA) plasează din nou România pe un loc codaş la educaţie, pe locul 49 din 70 de ţări care  au participat la acest exerciţiu internaţional. Aceste teste au arătat că 40% din elevii  români au dificultăţi în citirea unui text, iar 47% au  abilităţi reduse la aritmetică, mai exact, la citit şi socotit.

La ultimul test PISA din 2006, când a avut loc evaluarea pe ştiinţe, România s-a situat pe ultimul loc în Uniunea Europeană  şi pe locul 47 din cele 57 de ţări participante, în urma unor ţări ca Iordania şi Thailanda.

Cu alte cuvinte, batem pasul pe loc la educaţie. Ministrul Daniel Funeriu a declarat că ultimul test a avut loc înaintea venirii sale la conducerea Ministerului (2009), iar noua Lege a Educaţiei Naţionale, în concordanţă cu standardele internaţionale, a intrat în vigoare abia la 9 februarie 2011.

Statisticile arată fără echivoc că în România va trebui schimbată  mentalitatea  faţă  de a învăţa a elevului, ca o soluţie fundamentală a îmbunătăţirii sistemului de învăţământ, din păcate, privit deocamdată de slujitorii ei, nu patriotic, fiind vorba de viitorul României, ci  prin prisme contaminate grav de politic, sindicalism ieftin (salariile mici, care sunt, da,  o problemă, dar care există şi în alte ţări !) etc.

În Franţa o zicală este plină de tâlc: „Dacă vrei să îl educi pe Jacques, începi cu grădiniţa”. Semnatarul acestor rânduri îşi aduce aminte şi azi cum, la începutul clasei a II-a primare (1942), învăţătorul ne-a spus în repetate rânduri nouă, elevilor, că nu vom trece clasa dacă nu vom şti  să citim curgător, nu vom şti tabla înmulţirii şi una-două poezii pe de rost.

În SUA poţi promova clasele gimnaziale, dar nu obţii certificatul de absolvire, obligatoriu pentru a trece într-o formă superioară de învăţământ, dacă nu ai cunoştinţele necesare de limba engleză şi  nu cunoşti istoria SUA.

La noi ajungi student la Politehnică (numeroase cazuri concrete!) fără să ştii să citeşti, să scrii şi să te exprimi corect româneşte, să cunoşti fracţiile, regula de trei simplă, fără a mai aminti de noţiuni elementare de algebră, geometrie şi de fizică.

Istoric, şcolile publice au deschis accesul la educaţie al elevilor în secolul al XIX-lea, învăţarea abilităţii de a citi şi socoti (the literacy în englezeşte), alfabetizarea în traducere liberă, fiind, în fond, un set de îndemânări pe care un elev şi le însuşea pentru toată perioada vieţii pentru a putea accede mai departe la o serie de cunoştinţe fundamentale care să îl ajute nu numai în munca sa, dar să îşi poată dezvolta şi diversifica cunoştinţele necesare în activitatea  ce urma să o desfăşoare în diferite domenii.

În civilizaţia occidentală industrializată, vechea alfabetizare a evoluat către abilitatea de a citi pentru a învăţa, altfel spus, capacitatea de a identifica, înţelege, interpreta, crea şi comunica cunoştinţele folosind materiale scrise.

Aceste abilităţi au devenit condiţii minime, obligatorii în procesul de educaţie al unui tânăr aspirant la un job de succes în oricare parte a lumii industrializate de astăzi.

De aici preocuparea OECD (Organisation for Education, Economic Co-operation and Development) de a lansa proiectele de teste internaţionale pentru a compara nivelul sistemului de educaţie al diferitelor ţări, cum pregătesc forţa de muncă pentru necesităţile unei economii integrate europene şi nu numai.

Să încercăm să înţelegem acest mecanism căruia în România nu i se dă până astăzi  nici o atenţie, de aceea sistemul românesc de învăţământ este în continuare bolnav şi, ca la o competiţie sportivă, nu poate depăşi poziţia sa codaşă în testele internaţionale.

Testele PISA

Nu ne propunem să intrăm în detaliile tehnice ale alcătuii testelor de care se ocupă experţii organizației europene împreună cu colegii lor din fiecare ţară participantă. Dar este bine să ştim că astăzi standardele internaţionale de educaţie nu mai aparţin unui oraş sau unui anumit stat, ci acelor sisteme de învăţare din indiferent care ţară, care obţin rezultatele finale cele mai bune.

Testele internaţionale lansate în anul 1960 ilustrează cel mai bine evidenţierea modului de a înţelege modul cum diferite sisteme de educaţie din întreaga lume  înţeleg să abordeze  procese asemănătoare de asimilare de către elevi a unor  cunoştinţe fundamentale care să le dezvolte acestora o gândire critică, independentă de manual, de a înţelege situaţii noi, concrete, din viaţa de zi cu zi şi să le rezolve creator, ceea ce denotă o anumită dezvoltare intelectuală şi dorinţă de performanţă.

Ultima generaţie de teste a fost lansată în anul 2000 cu testul PISA (Program for International Student Assessment – Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor). Alte programe lansate de OECD sunt PIRLS (Progress In Reading Literacy Study) şi TIMSS (Trends In Mathematical and Science Study).

Acestea trebuie să fie înţelese şi aplicabile într-un  context care depăşesc graniţele culturale şi lingvistice, deci care să poată fi clar enunţate, măsurate şi evaluate  în mod egal, indiferent de stat. Astfel, panelul de experţi internaţionali a stabilit pentru testul PISA cadrul abilităţii de a scrie şi de a socoti prin trei dimensiuni corelate între ele:

1. cunoștințele sau structura  cunoştinţelor pe care elevul trebuie să le posede;

2. competenţele pe care elevul trebuie să  şi le însuşească şi să le poată folosi;

3. contextul în care elevii vor fi puşi în faţa unor probleme din viaţa cotidiană la care trebuie să răspundă.

De exemplu, elevii la cel mai înalt nivel de competenţă (nivelul 5) al Scalei PISA, care începe de la 1, trebuie să fie capabili să localizeze şi să folosească informaţii care să le permită interpretări detaliate ale unei situaţii pe care să o evalueze critic, să construiască ipoteze şi să folosească concepte care să fie contrare celor aparent aplicabile la prima vedere.

Aceasta înseamnă un înalt grad de dezvoltare a unei gândiri independente, bazată pe exerciţii de matematică şi de logică, mai ales aplicaţii ale diferitelor situaţii luate din viaţa reală.

Elevul trebuie să înveţe încă din şcoală să se detaşeze de text, de manual şi să îşi canalizeze curiozitatea şi dorinţa de îmbogăţire a cunoştinţelor într-un mod de exprimare personal (nu copiind de pe Internet), de exemplu, în elaborarea  unei  lucrări anume.

În contrast, elevul de la nivelul de competenţă 1 al Scalei PISA, unde se situează majoritatea elevilor români ca performanţă, reuşesc doar să citească texte standard şi să folosească cunoştinţe care nu îi califică pentru ocuparea unui loc de muncă corespunzător pe piaţa muncii, exact ceea ce Banca Mondială sublinia într-un raport din anii trecuţi, că economia românească are de suferit din cauza slabei calităţi a învăţământului

Ultimele teste PISA din 2009, de care am amintit la început, aşa cum sunt analizate (A. Schleicher, Assessing Literacy Across a Changing World, Science – USA, vol. 328,  p. 433, 2010), marchează pentru prima dată evaluarea competenţei elevilor, a abilităţii acestora de a   folosi computerul nu numai în clasă, ci şi în cadrul şcolii sau al judeţului, dar şi la nivel naţional şi internaţional.

Altfel spus, evaluarea nu numai a ceea ce elevul cunoaşte, ci de modul cum sistemul de învăţământ a contribuit la progresul cunoştinţelor şi gândirii elevului,  între două teste care au loc la fiecare trei ani. Aşa cum am văzut, elevul din România nu a progresat. Să sperăm deocamdată.

Ce ar trebui făcut

Reevaluarea curriculei (programei analitice preuniversitare), cu scopul explicit de a îmbunătăţi actul de predare al ştiinţelor exacte, matematica, fizica, chimia şi biologia pe tot parcursul educaţional al oricărui elev, este un imperativ al momentului actual.

Principiile generale sunt cunoscute, ele au fost definite în cadrul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării.

Mai exact, ce trebuie să ştie elevii atunci când  absolvă un anumit ciclu de învăţare, sau, cum cer testele internaţionale, ce competenţe trebuie să stăpânească.

Nu este o treabă simplă, realizabilă de la o lună la alta, această schimbare de sistem ce trebuie implementată, inclusiv elaborarea de noi manuale, care să conducă la creşterea calităţii învăţământului.

Nu trebuie să ne pripim. Trebuie schimbată mentalitatea de învăţare a elevului, dacă se doreşte ca acesta să fie competitiv pe piaţa muncii. Şcoala este o componentă esenţială a gradului de civilizaţie şi constituie singurul loc al deprinderilor intelectuale şi sociale, al excelenţei profesionale a viitorilor cetăţeni ai României.

Cum pot deveni tinerii de azi buni profesionişti, creatori de ştiinţă şi tehnologii, dacă experienţa învăţării este percepută diferit de ei (plictiseală, lipsă de sens etc.), dacă nu vor să înveţe matematica, fizica, chimia, biologia, dar doresc să promoveze bac-ul,  să obţină o licenţă care să le deschidă o perspectivă pe piaţa muncii globale, ce are nevoie de  tineri competenţi cu o pregătire pe care numai şcoala le-o poate da?

Implicarea mai susţinută a profesorilor (a căror salarizare decentă trebuie rezolvată), dar şi a părinţilor, va deveni un element crucial în anii care urmează pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului din România.

Petre  T. FRANGOPOL