Trei luni fără două zile. Atât a durat mandatului lui Andrian Mihei la cârma Autorităţii Navale Române (ANR). Instalat la 26 februarie 2013, Mihei a fost destituit din funcţie în 24 mai, acesta aflând în cursul după-amiezii de vineri că a fost revocat. Motivul? Nu ştie care este, însă bănuie de unde i se trage destituirea. „Nu mi s-a comunicat nimic oficial. Asta e viaţa. Nu am să cer explicaţii, pentru că nu mă interesează. Mă voi acupa în continuare de catedră, fiind profesor universitar la Academia Navală „Mircea cel Bătrân””, a spus Mihei. El a afirmat că decizia de destituire a venit, prin fax, la ANR, fiind semnată de ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu. Mihei a mai spus că în locul său a fost instalat actualul director general adjunct, Liviu Cazan.
„Ponta l-a forţat pe Fenechiu să mă demită”!
Andrian Mihei a fost revocat din contractului pe tema pavilionului românesc. Contractul semnat cu o firmă nemţească, ce ar urma să se ocupe de înmatricularea navelor sub pavilion românesc, continuă să producă efecte. Acest contract este analizat în aceste zile aşa încât el să respecte atât legile României, cât şi cele UE.
Mihei, de cealaltă parte, ar fi avut, conform surselor noastre, o atitudine fermă de nemţi. Surse politice susţin că Mihei a fost demis de Fenechiu la presiunea directă a premierului Victor Ponta.
Contractul ilegal
La momentul semnării contractului cu firma nemţească, director al ANR era Eugen Olteanu. Despre el, Andrian Mihei declara că a semnat contractul fără a avea mandat în acest sens de la Consiliul de Conducere al autorităţii. Este vorba despre RIFA Holdings Ltd., cu sediul în Cipru.
DNA a dat NUP în cazul contractului cu nemţii
Contractul privind pavilionul român de complezenţă nu a produs efecte nici la nivelul Departamentului Naţional Anticorupţie. Procurorii au închis cazul cu un NUP, deoarece contractul respectiv nu a produs niciun fel de efect şi nu a adus pagube statului român.
Liviu Cazan, omul lui Dragea
În locul lui Mihei la conducerea ANR a fost numit directorul ge-neral adjunct Liviu Cazan. Surse din ANR susţin că acesta ar fi omul celui de-al doilea om din PSD, preşedintele executiv, Liviu Dragnea. Cazan a ajuns în ANR la scurt timp după Mihei la presiunile PSD. Şi totuşi, Cazan ar putea fi păstrat numai în varianta în care va pune în aplicare contractul pavilionului, altfel este foarte posibil să fie numit un alt director general.
PNL ar putea renunţa la ANR
La nivel de Delegaţie Permanentă PNL s-ar fi discutat inclusiv situaţia de la ANR. Şi preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, ne-a declarat că va discuta problema de la Autoritate chiar cu preşedintele partidului, Crin Antonescu, în condiţiile în care Mihei a fost propus să preia conducerea ANR prin votul Delegaţiei Permanente a partidului şi demis printr-un simplu ordin de ministru, ceea ce nu cade prea bine liberalilor constănţeni. Surse liberale iau în calcul totuşi cedarea către PSD a funcţiei de la nivelul ANR-ului contra unui alt post în altă instituţie deconcentrată, mai cu seamă că orice persoană care se va încumeta să pună în aplicare contractul pavilionului de complezenţă poate să plătească cu libertatea mai devreme sau mai târziu.
Juriştii din Ministerul Transporturilor, puşi pe fugă de contractul cu nemţii
Surse din Ministerul Transporturilor ne-au declarat că mai mult de jumătate din Departamentul Juridic al ministerului au „fugit” de pe scaunele călduţe în momentul în care au fost puşi în situaţia să semneze contractul cu nemţii. Şi nu doar juriştii au părăsit ministerul şi alte categorii de angajaţi care au avut de-a face cu „monstruosul” contract al pavilionului II. Şi asta pentru că „din secunda în care se pune în aplicare acest contract i-ar putea trimite după gratii între 5 şi 15 ani fără suspendare”.
O altă instituţie ar putea desfiinţa contractul cu nemţii
Surse politice vorbesc deja despre posibilitatea unei comasări între actualul ANR, Radionav SA şi Agenţia Salvării Vieţii Omeneşti pe Mare, potrivit unei circulare remisă chiar ieri de ministrul Relu Fenechiu, care s-a interesat brusc de organigramele instituţiilor din subordinea ministerelor. O noua instituţie înfiinţată peste noapte ar conduce automat la rezilierea contractului cu firma nemţească din motive obiective şi cel puţin la rediscutarea acestuia de pe alte poziţii. Pe tema acestui subiect vom reveni cu amănunte.