FOTO. Puii oferiți de Primăria Constanța provin de la Avicola Călărași. Pericol de salmonella?

Categories SocialPosted on

Imediat după ce ziarul Timpul a publicat informația că puii oferiți de primăria Constanța pensionarilor ar putea fi infestați cu salmonella, pentru că provin de la Avicola Călărași, surse din primărie au ținut să declare, pentru o parte a presei, că puii nu provin de la Avicola Călărași. Evident, cel/cea care a declarat acest lucru nu și-a dat numele. Veți vedea imediat motivele.

Pentru că o fotografie face cât o mie de cuvinte, vă arătăm imagini ale puiului primit de un pensionar din Constanța, care nu a avut curaj să îl mănânce. Se vede clar că el provine de la Avicola Călărași. Este vorba despre lotul F3, care expiră în data de 29 aprilie 2014.

Cerem pe această cale public Primărei Constanța să nu ascundă adevărul și să le spună zecilor de mii de pensionari dacă sunt sau nu în pericol. Cerem de asemenea autorităților sanitar-veterinare să le spună pensionarilor dacă pot consuma sau nu acești pui, iar dacă cei care i-au mâncat deja sunt în pericol!