GUNOIERII DOMNULUI PONTA

Categories EditorialPosted on

Alungată din toate porturile europene, o navă, încărcată cu tot felul de deşeuri şi gunoaie, se îndreaptă spre România. Până acum, invocând necesitatea efectuării unor reparaţii urgente (!!), autorii scenariului cu gunoaie mână nava din urmă spre Mangalia. Chipurile, şantierul său de baştină! Nu ştiu cum naiba se întâmplă, dar, la noi, se nimeresc doar transporturi dintre cele mai dubioase, de regulă, cu caracter secret, despre care, în majoritatea situaţiilor de acest gen, autorităţile nu suflă nicio vorbă! Dacă la mijloc nu ar fi fost protestul reprezentanţilor portuari din Europa, cu siguranţă, la această oră, opinia publică din România nu ar fi avut habar de acest nou transport cu cap de mort…De altfel, reacţia factorilor noştri de răspundere a fost una cât se poate de confuză, ca şi cum printre ei ar fi trecut acceleratul! Ceea ce mă intrigă la culme este pasivitatea domnilor guvernanţi, care par să se fi culcat liniştiţi, nu pe o ureche, cum procedează în fiecare zi, ci pe…gunoaie! Poate că subiectul, ca şi cazul cu fetiţa cu tricolor din Covasna, e prea banal, fiind, în materie de mediu, o chestiune de viaţă şi moarte. Sigur, acum, sunt la modă relatările televizate despre cum îşi petrece timpul liber neamul lui Ponta, domnul premier fiind pasionat mai mult de raliuri şi mai puţin de soarta unor transporturi periculoase. Deschizătorii în materie de astfel de afaceri dubioase, pentru că, în definitiv, despre asta este vorba, pot sta liniştiţi. Unii se fac că repară nava şi alţii descarcă marfa! Deocamdată, în privinţa destinaţiei transportului cu cap de mort, nu se cunosc prea multe detalii. La Mangalia, însă, nava reprezintă o adevărată mană cerească pentru cei care trag sforile în materie de pilotaj şi reparaţii, dată fiind criza care a pus la pământ cele două şantiere de profil de pe plan local. Intr-o astfel de ipostază, lăcomia le-a luat unora minţile. Aşa se explică demersurile făcute de unele firme private, care dau din coadă nervoase în aşteptarea „bombei plutitoare”, aflată în marş. Primirea, masa, dansul şi cadourile sunt programate în ziua de 28 martie a.c. Nu contează dacă, în timpul manevrelor de acostare, cei de la bord vor considera că este un moment prielnic pentru a „scăpa” ceva marfă tulbure în apele noastre teritoriale… Important este ca nimeni să nu tulbure somnul domnilor guvernanţi, preocupaţi, în frunte cu domnul Ponta, să ne convingă vârtos de calităţile lor casnice în „ başcheţi” Din păcate, nimeni nu a învăţat nimic din experienţa amară a celor care, cu ani în urmă, au transformat Sulina într-o groapă de gunoi!