Guvernul a alocat un milion de euro. Salvamarii de pe litoral își vor primi salariile restante

Categories PoliticaPosted on

Guvernul a tăiat sute de milioane de euro din cheltuielile pentru ministere, dar a găsit bani pentru necesităţile solicitate de unii şefi ai administraţiilor publice locale. Printre puţinii care au avut de câştigat la rectificarea bugetară se numără şi şeful litoralului, Radu Mazăre.
Guvernul a decis să împartă un milion de euro între localităţile de pe litoralul românesc, iar cea mai mare sumă îi revine lui Mazăre, pentru funcţionarea serviciilor publice de salvare acvatică – salvamar.

Salvatorii au intrat, săptămâna trecută, în grevă japoneză, motivul invocat fiind că nu şi-au primit salariile cuvenite de două luni de zile. Pe litoralul românesc muncesc aproximativ 400 de salvamari pentru un salariu de 800 de lei pe lună.
Conform legii, reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa întocmiseră, încă din luna mai, proiectul de hotărâre de Guvern privind alocarea a aproape 4,5 milioane de lei pentru plata salvamarilor şi a asistenţei medicale de pe plajă. Actul normativ ar fi trebuit adoptat de Guvern, lucru care nu se întâmplase.

La timpul respectiv, şefului salvamarilor din sudul litoralului, George Lipoveanu, a spus că tinerii vor purta banderole, în semn de protest, dar vor supraveghea în continuare plajele şi vor asigura siguranţa turiştilor timp de cinci zile.
„Nu mai putem continua în acest fel. Prin acțiunea noastră vrem să tragem un semnal de alarmă către autorităţi pentru a face demersurile necesare deblocării situaţiei pentru ca aceşti oameni să-şi primească salariile cuvenite. Nu au mai fost plătiți din 23 aprilie, nu mai au nici măcar cu ce să-și plătească transportul la și de la muncă. Dacă nici în aceste cinci zile de grevă japoneză nu se iau măsuri pentru redresarea situației, atunci ne retragem de pe plaje”, spunea George Lipoveanu.