Pescuit maritim: Un trauler ruginit şi o găleată de peşte

Pescuit maritim: Un trauler ruginit şi o găleată de peşte

Atât a mai rămas din flota de pescuit a României după 20 de ani de nepăsare

O singură navă românească de pescuit, veche de 30 de ani, mai cutreieră în acest an Marea Neagră în căutarea bancurilor de peşte. „Morunul” este un trauler costier obosit, lansat la apă în 1981, şi are zilele numărate. Atât a mai rămas dintr-o ditamai flota de stat, care la momentul 1989 număra 48 de pescadoare oceanice, 12 nave de colectare şi procesare, precum şi alte câteva zeci de nave de pescuit costier.

Sectorul pescuitului maritim  se „mândreşte” la începutul anului 2011 cu două hârburi plutitoare, dintre care unul este în serviciu, iar celălalt inactiv. „«Morunul» are autorizaţie de pescuit şi va ieşi pe mare în funcţie de condiţiile meteorologice.

În urmă cu doi ani, când am inspectat nava, aceasta era în stare tehnică bună, însă acum nu ştiu care este situaţia”, a precizat Viorel Dumitrescu, şeful filialei regionale Dobrogea ANPA, care a adăugat că în Marea Neagră mai activează un alt pescador, Flamingo 4, care însă în prezent se află în şantier pentru lucrări de reparaţii.

În aceste condiţii, cantităţile de peşte aduse la mal sunt infime şi nu se mai poate vorbi despre pescuit industrial în apele teritoriale româneşti. Într-o totală contradicţie cu realitatea, prin Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, Ministerul Agriculturii îi momeşte pe pescarii români cu fonduri europene în valoare de 307 milioane euro, bani care însă sunt imposibil de accesat de către persoanele fizice sau asociaţiile de pescuit de pe litoral.

Fondurile europene, accesibile doar pe hârtie

„O asociaţie nonprofit de pescari poate accesa fonduri europene, însă trebuie să suporte o treime din valoarea proiectului. De unde să scoatem aceşti bani?”, a precizat Nelu Iordache, secretarul Asociaţiei de Pescuit Sportiv şi Agrement „Delfinul” din Eforie Sud.

Acesta a mai adăugat că cel mai ieftin pescador la mâna a doua costă cel puţin 100.000 euro, sumă cu mult peste posibilităţile entităţilor pescăreşti de la Marea Neagră. Cât despre achiziţionarea unei nave noi, nici nu se pune problema – un pescador ieşit pe porţile şantierului costă aproximativ un milion de euro.

Prin urmare, pescarilor nu le-a rămas decât să exploateze la maximum hârburile plutitoare construite în perioada comunistă.

Cimitirul plutitor de la Marea Neagră

Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 prevede atingerea unor standarde minime în ceea ce priveşte capacităţile flotei de pescuit sub pavilion românesc şi, de asemenea, alinierea activităţilor de pescuit la standardele europene.

Potrivit studiului care stă la baza POP, capacitatea teoretică de pescuit a României la Marea Neagră este de 439 de nave şi ambarcaţiuni, dintre care 22 cu lungimi de peste 12 metri şi 417 cu lungimi mai mici de 12 metri, totalizând 2.604,86 tone GT şi o putere de 8.691,79 kw, după cum arăta înainte de 2008 Fişierul Navelor şi Ambarcaţiunilor de Pescuit (documentul oficial al ANPA).

Dintre cele 22 de nave cu lungimi de peste 12 metri, o  mică parte au fost active în ultimii ani. Doar patru au navigat în 2009, la începutul anului trecut nici unul dintre proprietarii de pescadoare nu a solicitat autorizaţie de pescuit, iar din cele prezentate mai sus rezultă că situaţia nu s-a îmbunătăţit în 2011.

Majoritatea pescadoarelor costiere sunt de acelaşi tip, cu o lungime de aproximativ 25 metri. Aceste nave au fost construite în perioada anilor ’80, iar materialul predominant din care sunt fabricate este oţelul.

Raportul POP mai stipulează că vasele de pescuit la Marea Neagră au echipamente şi instalaţii învechite, nu oferă siguranţă în exploatare şi nu corespund actualelor cerinţe, neavând instalaţii de gheaţă şi de depozitare.

Având în vedere deficienţele construcţiei şi echipamentelor, aceste nave operează doar în condiţii meteorologice favorabile.

POP – misiune imposibilă

Conform normativelor UE, România trebuie să-şi adapteze urgent flota de pescuit, astfel încât să existe un echilibru durabil între capacitatea de pescuit şi resursa accesibilă şi disponibilă. În concordanţă cu Politica Comună de Pescuit,  statul român trebuie să menţină un nivel minim al numărului de nave (minimum vitalis), care ar fi estimat la 12-13 nave moderne şi performante.

În ceea ce priveşte pescuitul la scară mică, este necesară modernizarea ambarcaţiunilor în scopul îmbunătăţirii siguranţei navigaţiei şi a condiţiilor de păstrare a capturilor la bord.

Potrivit POP, în intervalul 2007-2010, cel puţin jumătate dintre navele mari de pescuit trebuiau modernizate, o cincime din motoarele vechi şi poluante de la bordul acestor nave trebuiau schimbate cu unele mai mici ca putere, dar mai ecologice, iar 300 de pescari, instruiţi în domeniul pescuitului ecologic.

Şi cum nici unul dintre aceste obiective nu a fost îndeplinit, partea a doua a programului, respectiv 2010- 2013, este sub semnul întrebării.

Flota noastră ar trebui să arate cam aşa  în 2013: 80% din nave modernizate, 600 de pescari şcoliţi şi 60% din motoare ecologice.

De asemenea, cel puţin 15% din activităţile de producţie ar trebui să fie prietenoase cu mediul, iar România ar trebui să deţină trei porturi pescăreşti la standarde UE. Totalul celor cinci axe de acţiune se ridică la nu mai puţin de 307,6 milioane euro, din care statul român ar trebui să asigure aproape 77 milioane euro.

Alocaţia este prevăzută să crească anual şi gradual, de la 15,1 milioane euro în 2007 la un nivel de 36,3 milioane uro şi până la 45,3 milioane euro în ultimul an de aplicare a strategiei, 2013.

Dacă, de bine, de rău, în momentul elaborării acestui studiu existau măcar şanse teoretice pentru îndeplinirea măcar parţială a acestui deziderat, în acest an toate speranţele au fost spulberate.

Cum a ajuns Ceauşescu numărul 1 în Europa cu ajutorul peştelui

Activitatea de pescuit maritim a României s-a limitat până în anul 1964 doar la Marea Neagră, iar flota naţională număra nave de tonaj redus. În perioada 1964-1965 a fost schimbată concepţia privind pescuitul şi au fost iniţiate primele măsuri de „cucerire” a oceanelor.

Au fost comandate şantierelor navale din Japonia două mari traulere oceanice, „Constanţa” şi „Galaţi”, cu baza la Tulcea. În primii trei ani de activitate, cele două nave au pescuit împreună o medie anuală de 6.620 tone de peşte oceanic.

Acest succes l-a determinat pe Nicolae Ceaușescu să dezvolte flota de pescuit până la 20 de traulere şi trei nave frigorifere de transport, la nivelul anului 1973. În 1972, producţia medie anuală pe navă activă era de 2.864 de tone, cu o medie zilnică de 19,4 tone.

În anii 1970-1989, Întreprinderea de Pescuit Oceanic a ajuns la un număr de 60 de nave deservite de 5.125 de salariaţi. La acea dată, flota oceanică a României era considerată numărul 1 în Europa. Navele IPO activau în Oceanul Atlantic, îndeosebi în vestul Africii.

Speciile de valoare comercială erau vândute pe valută altor companii străine sau predate cooperativelor alimentare ale organelor de partid şi de stat, Armatei, Securităţii şi ministerelor.

Restul speciilor erau predate magazinelor de desfacere a peștelui, iar populaţia, îndemnată să cumpere sub sloganul „Nici o masă fără peşte”.

În prezent, nici o masă fără peşte… din import

Pe rafturile magazinelor şi hipermarketurilor aproape că nu mai găseşti conserve de peşte autohtone. De altfel, potrivit studiilor de piaţă, românii nu se omoară cu preparatele din peşte.

Consumul de peşte înregistrat la nivelul ţării noastre a scăzut de la mai mult de 8 kilograme pe locuitor și an în 1989 la un minim de două kilograme pe locuitor și an în perioada 1993-1999. De atunci a început să crească din nou, atingând valoarea de 4,5 kilograme pe locuitor și an în anul 2005 (ultimul an luat ca referinţă în raport).

La nivelul anului 2009, studiile au arătat că românii consumă de patru ori mai puţin peşte comparativ cu media din UE, care este de 20 de kilograme pe cap pe locuitor anual. Circa 90% din peştele de pe masa românilor provine din import.

Spre comparaţie, în 1989, producţia piscicolă din România acoperea 96% din consumul intern.

Pescadorul-fantomă

O singură navă din flota fostei Întreprinderi de Pescuit Oceanic a supravieţuit. „Someş” a fost un pescador de tip Atlantic 2, construit în 1971 la şantierul naval VEB Volkswerft Stralsund din fosta Republică Democrată Germană.

Lansat pe mare un an mai târziu, pescadorul a activat până în 1989 în zona Mauritaniei şi în Atlantic. Cu o lungime de 82 de metri, „Someş” avea o capacitate de 57 de vagoane de peşte. Echipajul era alcătuit din aproximativ 80 de oameni, care lucrau nonstop la prinderea, prepararea şi ambalarea peştelui.

Din uzina plutitoare nu a mai rămas în prezent decât corpul. Vasul a fost transformat în navă de cercetare, i s-a schimbat numele în „Mare Nigrum” şi este operat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină GeoEcoMar. Pe vas lucrează 25 de cercetători şi tot atâţia marinari.

Marius POP