Mamaia-Nord: AVARIE! Alimentarea cu apă revine, cel mai târziu, la ora 20

Categories SocialPosted on

Din cauza unei avarii (o crăpătură, la conducta principală de alimentare cu apă, cu un diametru de 600 milimetri), începând cu orele 14.30, furnizarea apei potabile a fost, temporar, întreruptă, în zona de Nord a staţiunii Mamaia. Este afectat un perimetru cuprins între Lacul Siutghiol, Complexul Turistic „Caraiman” (la Sud), plajă (mare) şi Tabăra de Copii Năvodari (la Nord).

Într-un comunicat remis presei, SC RAJA SA Constanţa anunţă că echipele sale de intervenţie, care acţionează la faţa locului (încă de la orele 14.30), vor repara conducta pînă, cel mai târziu, la orele 20.00.
Pe aceeaşi cale, SC RAJA SA Constanţa transmite scuze celor afectaţi, agenţi economici, turişti şi consumatori casnici, pentru neajunsurile pe care aceştia le întâmpină, până la remedierea avariei!