MAZĂRE, la intrarea la Curtea Supremă, despre noaptea petrecută în arest: „AMESTECAT… ŞI TOCAT!”

Categories PoliticaPosted on

Sosit în duba Brigăzii Speciale a Jandarmeriei (Bucureşti), care a fost, de ieri după-amiază,… limuzina cu care s-a plimbat Radu Mazăre, primarul Constanţei, prin Capitală (pe ruta: Herăstrău – DNA – arestul Poliţiei Capitalei – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), învinuitul edil – şef a apucat să răspundă unei singure întrebări a ziariştilor, între maşină şi beciul Instanţei.

Astfel, întrebat fiind cum a fost în arest, unde a locuit în noaptea trecută, Mazăre a spus, vesel – evaziv: “AMESTECAT…”.
Şi a completat, imediat: “ŞI TOCAT!”

Din păcate, pentru opinia publică, n-a mai apucat să răspundă şi la (o) a doua întrebare, cam răutăcioasă, trebuie să recunoaştem…, dar, altfel, perfect legitimă: “A fost mai bine ca-n Madagascar?!…”

 

ÎNVINUIŢII RADU MAZARE ŞI AVRAHAAM MORGENSTERN (cetăţean israelian, rezident în România) SUNT, DE LA ORA 16.30, PREZENTAŢI INSTANŢEI, DE LA CURTEA SUPREMĂ, PENTRU A AFLA DACĂ RĂMÂN ÎN AREST (PREVENTIV) PENTRU URMĂTOARELE 29 DE ZILE!

Abia în jurul orei 14, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) A AJUNS… DOSARUL INSTRUMENTAT DE CĂTRE DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE (D.N.A.), în cazul de corupţie privind “campusul social” “Henri Coandă”, din municipiul Constanţa, în care primarul Radu Ştefan Mazăre este acuzat că ar fi primit 175.000 de euro, drept MITĂ, de la cetăţeanul israelian Avrahaam Morgenstern (patronul firmei de construcţii şi asfaltări“SAFIR Structures”, cu care “Primăria lui Mzăre” colaborează, FOARTE ÎNDEAPROAPE!…, de cel puţin de şapte – opt ani!).

Cei doi nominalizaţi sunt, din noaptea trecută, de la ora 23.30, în arest preventiv (la sediul Poliţiei Capitalei), pentru 24 de ore.