Ieri a fost convocată, în regim de urgenţă, Comisia Judeţeană de Acţiune Împotriva Violenţei în Sport. Această şedinţă a devenit imperios necesară, având în vedere incidentele violente care au avut loc în ultima perioadă, în arenele sportive din judeţul Constanţa: la meciul de fotbal, de juniori, FC „Farul” Constanţa – CS „Viitorul” Constanţa, din data de 7 aprilie 2013 şi la meciul de fotbal, din Liga I, dintre CS „Viitorul” Constanţa – CS „Oţelul” Galaţi, din data de 8 aprilie 2013.
Convocarea s-a realizat ca urmare a prevederilor legale imperative, din: Legea nr.53 / 1998, privind ratificarea Convenţiei Europene în ceea ce priveşte violenţa şi ieşirile necontrolate ale spectatorilor, cu ocazia manifestărilor sportive, Legea nr. 69 / 2000, a Educaţiei Fizice şi Sportului şi, mai ales, Legea nr.4 / 2008, privind Prevenirea şi Combaterea Violenţei cu Ocazia Competiţiilor şi Jocurilor Sportive.
Viitorul – Rapid: Meci „Cu grad de risc ridicat”!
Principalul punct de pe ordinea de zi a fost cel legat de apropiata sosire a galeriei echipei de fotbal FC „Rapid” Bucureşti, în oraşul nostru, cu ocazia partidei cu CS „Viitorul” Constanţa, din cadrul programului Ligii 1 Naţionale. S-a subliniat faptul că trebuie ţinut cont de evenimentele, cu aspect negativ major, care au avut loc la meciul de fotbal FC „Rapid” Bucureşti – FC „Steaua” Bucureşti, din data de 14 aprilie 2013 (în urma manifestărilor violente, huliganice, ale suporterilor echipei din Giuleşti, aceasta din urmă a fost pedepsită să joace fără spectatori, în tribună, următoarele şase meciuri pe care le va disputa pe teren propriu!). Din informaţiile Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis”, din Constanţa, membrii „ultras” ai galeriei giuleştene (facţiunile autointitulate „Terrore Giulestina”, „Bestia Granatta” şi altele de teapa lor), şi-au propus să protesteze, inclusiv la Constanţa, împotriva Federaţiei Române de Fotbal şi a Ligii Profesioniste de Fotbal! Ca urmare, comandantul GJMC, colonel Mircea Seceleanu, prezent la şedinţă, a declarat că se vor lua toate măsurile, conform unui Plan de Prevenţie şi Intervenţie Rapidă, ce se elaborează în funcţie de datele care se actualizează permanent (referitoare la numărul, intenţiile, traseele şi mijloacele de transport pe care le vor folosi suporterii rapidişti). Seceleanu a asigurat că totul va fi sub control. Această afirmaţie categorică are menirea să liniştească atât autorităţile (au participat la şedinţă şi reprezentanţii Prefecturii şi Primăriei Constanţa), cât şi pe cetăţenii localităţilor de pe traseul, auto sau feroviar, pe care îl vor parcurge rapidiştii, în drum spre Stadionul „Farul”, din oraşul nostru, unde se va disputa partida de fotbal. Comandantul a mai spus că vor fi folosite atâtea efective câte va fi necesar, pentru că meciul a fost încadrat, din punctul de vedere al siguranţei celor implicaşi direct (jucători, staff-uri tehnice, arbitri, spectatori şi personal de la stadion sau de pe traseul „oaspeţilor”), dar şi al locuitorilor, în general, ca fiind „ Cu grad ridicat de risc”! Ca urmare, şi mobilizarea de forţe (efective şi dotări specifice) va fi pe măsură…