În septembrie crește iar prețul gazelor

Categories Economie, trimitere stanga (cu foto)Posted on

În septembrie crește iar prețul gazelor

Guvernul a adoptat un act normativ prin care se urmăreşte protejarea consumatorilor casnici de viitoarele scumpiri ale gazelor naturale.

Potrivit legii, consumatorii casnici şi cei non-casnici (industriali) beneficiază de prețuri separate de gaze, cu structuri de amestec intern şi import diferite.

Urmare a acestei măsuri, în perioada iulie 2011 – martie 2012, preţul gazelor naturale destinate consumului populaţiei nu va fi majorat, susţine Executivul.

Instituţia precizează că majorarea preţului la gaze pentru consumatorii non-casnici este motivată de creşterea preţului gazului din import de la 290 dolari/mmc, preţ luat în calcul la ultima modificare a preţurilor, la 460 dolari/mmc în prezent, precum şi de modificarea structurii amestecului de gaze care intră în componenţa de cost unitar al gazului (CUG).

Astfel, CUG-ul destinat consumatorilor non-casnici va fi calculat pe baza unei structuri a amestecului ce va conţine 77% gaz din producţia internă şi 23% gaz provenit din import, iar CUG-ul destinat consumatorilor casnici va fi calculat pe baza unei structuri a amestecului ce va conţine 89% gaz din producţia internă şi 11% gaz din import.

Pe de altă parte, consumatorii industrali vor plăti, de la 1 iulie, cu 10% mai mult pentru gazele consumate.

“Implementarea noilor reglementări ne va permite stoparea acumulării de noi pierderi la furnizarea de gaze naturale pentru consumatorii casnici.

În sezonul rece, când consumul va fi mai mare iar preţul gazelor naturale din import va depăşi 500 dolari pentru 1.000 de metri cubi, va reveni presiunea asupra preţurilor reglementate iar în septembrie va fi necesară o nouă creştere”, consideră marile companii din domeniu.

ANRE estimează că preţul gazelor naturale importate din Federaţia Rusă ar putea fi mai mare cu 15,2% în trimestrul al treilea faţă de începutul anului şi va ajunge la 460 dolari/1.000 metri cubi, comparativ cu 399 dolari/1.000 metri cubi în luna ianuarie a acestui an.

Guvernul s-a angajat în faţa FMI că va prezenta, până în luna septembrie, un calendar etapizat de liberalizare a preţurilor reglementate la gaze naturale, până în 2013, în cazul companiilor şi în intervalul 2013-2015 pentru cantităţile livrate populaţiei. Liberalizarea preţurilor vizează şi sectorul energiei electrice.