Nevoia de a fi credibil
Pentru a grăbi reforma, premierul a considerat că dă bine la popor dacă renunță la câțiva miniștri foarte des criticați, inclusiv de către liderii partidelor din opoziție. A strâns din dinți și i-a convins pe Videanu și Berceanu, două nume grele în PDL, să accepte imediat ieșirea din Guvern pentru a salva partidul de la un răsunător faliment politic.
Opoziția nu are nicio alternativă de guvernare în măsură să convingă alegătorii
Emil Boc a ales această soluție, logică după părerea lui, și pentru a stopa tensiunile din partid întreținute de junimiștii pedeliști, sătui de acuzațiile aduse la adresa unor politicieni abonați permanent la fotoliul de înalt demnitar. Premierul se laudă că a acționat cu responsabilitate, ca un adevărat democrat-liberal, neputând însă să probeze că remanierea poate să fie soluția îmbunătățirii situației din țară.
Pentru că ceea ce se întâmplă acum în societatea românească, indiferent că ne referim acum la segmentul economic, politic sau social, este departe de așteptările populației, care simte cum se insinuează un mod de acțiune lipsit de responsabilitate. Se știe că o asemenea manieră de a acționa, unde interesele de partid se iau la întrecere, a dezvoltat întotdeauna mecanismul minciunii, corupției, lașității și perversității.
Atât timp cât Guvernul se împacă frecvent cu mediocritatea, este practic imposibil ca perspectiva clădită pe incertitudini să aducă modificări radicale în viața cetățeanului de rând. Analizați starea națiunii și veți afla în ce mod a înțeles acest Guvern să lucreze pentru popor și ce lucrători are pentru ducerea la capăt a reformelor structurale angajate pe parcursul mandatului. Puneți apoi cap la cap greșelile manageriale din ultimele luni, nenumărate și de neacceptat, și veți constata slaba pregătire a celor acreditați politic să ia decizii într-o perioadă de recesiune maximă.
Actorii-cheie au ieșit la suprafață. Cabinetul lui Boc și-a dat doctoratul în degradare într-o perioadă scurtă. Nu criza este de vină, ci neputința de a opera sistemul etatist moștenit de la liberali și pesediști. Nimeni nu i-a împiedicat pe pedeliști să reformeze instituțiile statului înainte ca în România să se instaleze criza. Era un pas înainte dacă același premier avea curajul să scoată birocrația din instituțiile statului, fără să lase oamenii pe drumuri din lipsă de alternative.
A încercat doar să impună dominația sa de facto într-o perioadă când opoziția își lingea rănile, iar sindicatele nu mișcau în front. Reușita n-a adus nici un câștig câtă vreme economia s-a prăbușit, iar populația, în majoritate, a ajuns să înjure guvernanții pentru nivelul de trai batjocoritor. Dacă remanierea țintește doar perspectiva alegerilor viitoare, înseamnă că interesele PDL nu au nici o legătură cu latura social-economică.
Această așa-zisă înnoire fără fond, dacă rămâne doar la acest stadiu, va parca definitiv partidul condus de Emil Boc în liziera clasei politice, existând riscul apariției unei rupturi interne aidoma pedeseriștilor de pe vremuri. Asaltul pur verbal al premierului, care nu avea altceva de făcut decât să discute la Drobeta Turnu Severin cu reprezentanții administrațiilor locale pedeliste despre pregătirea partidului pentru alegerile viitoare, depășește cu mult puterea de înțelegere a omului normal.
Țara este în fierbere, sindicatele din învățământ amenință, iar miniștrii se prind în horă de dragul unui candidat pedelist care vrea să fie ales primar. Faza simulacrului democrat-liberal începe să deranjeze atât timp cât problemele de fond ale societății românești au o rezolvare superficială, factorul social fiind trecut în coada listei.
Politica de control național, în capcana căreia a căzut și partidul de guvernământ, nu este un bine făcut societății, ci o favoare pentru o formațiune politică dispusă să facă compromisuri de tot felul. PSD a pierdut bătălii și pentru că s-a substituit statului. La fel și PNL, care a căzut de pe afiș din același motiv. PDL se pare că nu a înțeles nici astăzi că poate să-și rupă gâtul dacă stă cu fața la Cotroceni și cu spatele la popor. Disponibilizarea unor baroni precum Berceanu sau Videanu nu salvează Guvernul câtă vreme simulacrul de reformă radicalizează populația.
Premierul nu trebuie să se teamă de o posibilă moțiune de cenzură a opoziției, nici de amenințările liderilor de sindicat, care anunță demonstrații de stradă, ci doar de elevii din școlile insalubre, de sanitarii din spitalele degradate, de depopularea satelor, eventual, de nesiguranța cetățeanului rămas fără cel mai important capital locul de muncă.
Eliade BĂLAN