Sunt îngrețoșat până la vomă când văd ce fac o parte din politicieni înainte de Crăciun.
Pentru că cineva le-a spus asta, sau poate din convingere, aceștia se transformă în niște Moș Crăciuni sau Crăciunițe de prost gust și aleargă cu sufletul la gură spre cele câteva cămine de copii din Constanța, aliniază copii și împart câteva pungi de cadouri, neapărat după ce în prealabil au anunțat presa și au cumpărat spațiu publicitar. Nu de alta, dar orice faptă bună trebuie mediatizată, nu?
Conducerile acestor instituții nu pun niciun fel de întrebare, probabil pentru că au anumite afinități politice sau din teamă de a nu-și pierde locul de muncă. Mai mult însă: pregătesc spectacole ample pentru binefăcătorii lor politici de Crăciun sau chiar le mici cadouri, făcute cu mânuțele lor. Să simtă și politicianul care a cheltuit câțiva lei pentru daruri că primește ceva înapoi și, mai ales, să poată scrie presa plătită emoția trăită de cei mici, lacrimile de bucurie, minunatul spirit al sărbătorilor, creștinescul gest care a adus lumină pe fața lor.
Pentru un copil instituționalizat, care poate nu mai are cui să-i spună mamă sau tată, primirea unui cadou de Crăciun înseamnă mult. Politicienii noștri nu s-au gândit niciodată mai departe de însemnătatea electorală a gestului lor. Nu le pasă că acești copii sunt uitați, ignorați 364 de zile pe an. Nu le pasă că unui copil care îi faci o bucurie, pe care îl faci să se simtă de parcă ar avea o familie, trebuie să-i oferi apoi consiliere psihologică. Există obieciul, demn de lăudat, ca de Crăciun unele familii să ia în sânul lor astfel de copii. Psihologii stau de vorbă cu ei înainte și după, pentru a nu suferi la reîntoarcerea în instituție, pentru a nu simți că au fost, din nou, părăsiți, sentiment ce poate nu s-ar mai șterge din sufletul lor toată viața. Părinții de ocazie sunt încurajați să țină legătura cu ei pe tot parcursul anului. Îi vizitează o dată pe lună, le plătesc anumite cursuri, îi scot în oraș împreună cu copiii lor. Uneori se atașează atât de mult încât vor să îi adopte. Astfel de gesturi se petrec departe de ochii presei, pentru că cei care o fac nu sunt politicieni.
Politicienilor nu le pasă de toate acestea. A venit presa? A făcut poze? Când apare articolul? Astea sunt întrebările care îi frământă. Se urcă apoi în mașinile de lux cu care au venit, ei și întreaga echipă, și se întorc în București sau în cine știe ce vacanță exotică. Sunt parlamentari de Constanța care au domiciliul în capitală și care nu calcă în colegiul decât din an în Paște.
Nu toți sunt așa. Cunosc și oameni, chiar și politicieni, care ajută fără să știe alții. Sunt puțini și au o calitate pe care o găsim rar azi: modestia. Pentru ceilalți, a dărui, așa cum o fac, este semn al unei ipocrizii pe care cu greu pot să o înțeleg sau al unor traume psihologice pe care cu greu le pot ei înșiși înțelege.
Vreți să îi ajutați pe copii? Făceți-o tot timpul, nu numai de Crăciun. Știți că cei instituționalizați primesc mâncare de mai puțin de 10 (ZECE) lei pe zi? Faceți un test: dați-le copiilor voștri mâncare de zece lei pe zi și de-abia apoi faceți poze cu bieții din centrele de plasament. Luptați-vă în parlament pentru ca aceștia să primească alocații mai mare decât pușcăriașii. Măriți-le alocațiile. Creați-le condiții pentru ca, atunci când ies din centre, să poată munci. Majorați sumele mizere pe care le primesc asistenții maternali. Faceți toate acestea, mai puțin un lucru: nu îi mai amăgiți cu bombonele de Crăciun. Se vor bucura de pachete chiar dacă nu le vor primi direct de le voi. Încetați pedofilia aceasta politică!
PS. “Se presupune că politica este cea de a doua profesie veche a lumii. Am ajuns să-mi dau seama că ea se aseamănă foarte mult cu cea mai veche profesie a lumii” (Ronald Reagan).