Polițiștii, la datorie de Sărbători

Categories EvenimentePosted on

În perioada 23 decembrie a.c. – 04 ianuarie 2015, în tot judeţul Constanţa, polițiștii vor desfăşura acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe perioada Sărbătorilor.

În acest sens, peste 500 de poliţişti de la structurile de investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră, din cadrul Serviciilor Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Acțiuni Speciale și criminaliști vor acţiona suplimentar faţă de dispozitivul curent.

Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor de orice natură, fiind vizate protejarea populaţiei împotriva unor practici comerciale de natură să ducă la comercializarea unor produse alimentare neconforme şi combaterea infracţiunilor de sezon.