Cine este sărac, primește ajutoare de încălzire, atât de la Guvern, cât și de la Primăria Constanța. Corect, nu? Trăim într-un stat social și este normal să avem grijă de cei care au mai puțin decât noi. Din taxele și impozitele pe care le plătim după opt sau mai multe ore de muncă, guvernanții și aleșii locali iau o parte și o dau acestor oameni cu mai puțin noroc în viață. Trebuie să se încălzească și ei cumva iarna. Nici statul, nici primăria, nici noi nu le cerem nimic în schimb. Nici ore de muncă în folosul comunității, nici măcar recunoștință. Poate nu toți avem mașini 4×4 și zeci de mii de euro în firmă, poate muncim pe salarii mizere și avem și copii, dar alții sunt mai amărâți decât noi și suntem învățați să fim solidari.
Unul dintre acești oameni săraci se numește T.E. Domnul E. are nevoie de ajutorul nostru. S-a dus la Primăria Constanța și a depus o cerere pentru a primi ajutor social. Angajații de acolo au luat actele și l-au crezut pe cuvânt. Este sărac. Îl ajutăm. Au început să apară primele facturi din această iarnă. Mulți vecini de-ai domnului E. au avut facturi de 600, 700 sau 800 de lei. Nu și el, sărmanul. Cei care au plătit 800 de lei au mai ajutat, indirect, și sărmana sa familie, compusă din soție și copil, așa că domnul cu pricina a plătit numai câteva zeci de lei. A plătit e un fel de a spune, pentru că nu a catadicsit să achite factura. În luna ianuarie, pentru săracul nostru constănțean lucrurile au stat mai bine: factura la încălzire a fost de 299 de lei, dar statul și primăria îl ajută cu 272 lei. Rest de plată: 18 lei! Nu e prea mult pentru a încălzi un apartament de 3 (trei) camere pe timp de iarnă, nu? Domul E. nu consumă nici prea multă apă. 1 metru cub de apă caldă, un metru cub de apă rece pe lună, în total. Se aude că sunt metode mai multe de furat, dar suntem convinși că acesta și familia pur și simplu au o relație mai discretă cu apa. În ciuda acestora, restanțele la întreținere se adună. Cum să plătești, dacă nu ai bani? Mai bine să se adune câteva luni de facturi neachitate.
Poate tocmai datorită acestor facturi mici la întreținere, domnul E. își permite totuși diverse mici bucurii în viața sa amară. Una dintre ele este mașina. Dl. E. conduce un autoturism german, pe care are grijă să îl parcheze cu grijă într-un loc rezervat cu de la sine putere pe domeniul public, pe care și l-a și asfaltat din fonduri proprii. Mașina este folosită zilnic, pentru diverse lucruri. Din păcate, benzina nu se dă pe datorie și nici nu este subvenționată, așa că trebuie plătită.
Dl. E. mai are o mică bucurie: fumatul. ”Sudează” țigări încă de când se trezește. Nu contează că se întâmplă în casă, afară, pe casa scării sau chiar în lift. Omul nu poate coborî un etaj pe jos: trebuie ca toți vecinii să îi împărtășească pasiunea. Soția domnului pare că pleacă în fiecare dimineață la muncă, dar suntem convinși că e un serviciu trist, cu venituri mici, și sărmana femeie trebuie ajutată. Cei trei membri ai familiei nu sunt îmbrăcați nici mai prost, nici mai bine ca ceilalți vecini. De mâncat mânâncă la fel de bine sau prost ca ceilalți, dovadă resturile alimentare pe care le împrăștie în grădina blocului, direct din bucătărie. Aflăm astfel că și asistații social au bani de bere, vin și tot ce mai este necesar într-o bucătărie.
Ne întrebăm ce vrăji a făcut această familie, care a declarat la Primărie că trăiește cu 156,67 de lei pe membru de familie, adică 470 de lei pe lună. Credeți că cineva care câștigă 470 de lei pe lună își permite să aibă o mașină, să o folosească, să fumeze, să își trimită copilul la școală, să mănânce? Sau credeți că are venituri mai mari, pe care nu le declară, și profită astfel de ciudatul sistem de ajutorare socială al administrației locale, care nu vrea să subvenționeze gigacaloria pentru toată lumea, dar vrea să ajute astfel de ”săraci”?
Și mai e ceva: e normal ca astfel de oameni, apți de muncă, să primească astfel de ajutoare fără să dea nimic în schimb? Nu mă refer la fumul și scrumul pe care le împrăștie în lift, ci la puțină muncă în folosul comunității: aranjatul grădinii sau văruitul bordurii, de exemplu. Ca un gest de recunoștință. Să nu fie votul pentru un anumit partid, o dată la patru ani, singurul lucru pe care îl fac pentru banii pe care îi primesc de la noi toți.
PS. Pentru cei interesați de subiect (inclusiv, sperăm, Primăria Constanța), sugerăm un nume: Til Edwald.