”Ultimul amiral”. Așa l-a numit presa centrală pe Gheorghe Bosânceanu, unul dintre oamenii de afaceri cei mai importanți ai Constanței. Perla coroanei imperiului său este Șantierul Naval Constanța, o unitate care dă de muncă la 2.300 de oameni. Nu sunt mulți constănțeni pe umerii cărora cade responsabilitatea asigurării pâinii pe masă. Este bun prieten cu președintele Traian Băsescu. Acesta i-a conferit șantierului, în octombrie 2012, Ordinul ”Meritul Industrial şi Comercial” în grad de Mare Ofiţer Şantierului Naval din Constanţa, „pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea economică şi creşterea prestigiului României în domeniul construcţiei, întreţinerii şi exportului de nave”.
Cum s-a privatizat SNC-ul
SNC este unul dintre cele mai mari șantiere din Europa. Pe pagina de internet a sa se spune că este situat pe locul al treilea în lume în ceea ce privește construcția tancurilor chimice. Asta scrie în pagina de limba engleză. Versiunea în română nu spune același lucru. Cert este că aici se pot repara, dar și construi, nave de până la 200.000 tdw. Bosânceanu a intrat în posesia pachetului majoritar de acțiuni în anul august 2002, prin firma Resource International, cu sediul în Insulele Marshall. Privatizarea a fost atacată, la vremea respectivă, de către o parte a presei, dar și de către parlamentari. Cei mai virulenți au fost PNL-iștii, prin vocea lui Dan Radu Rușanu. Vociferările erau normale, în condițiile în care era (și este) vorba despre o afacere de câteva zeci de milioane de euro pe an, pe care o râvneau mulți. Principala acuză care i s-a adus este faptul că, înainte de privatizare, prețul acțiunilor a fost diminuat serios, iar datoriile pe care șantierul le avea către buget au fost stinse din condei. Tehnic, s-a aprobat stingerea prin conversie în acțiuni a obligațiilor societății către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale, a creanțelor deținute asupra societății de AVAB, Termoelectrica, Electrica, Petromin și altele. Pe lângă afacerea propriu-zisă, Bosânceanu intră în posesia terenului de 744.000 de metri pătrați din Portul Constanța, aferent șantierului. V-am spus că Bosânceanu era membru PSD?
În ciuda vociferărilor, privatizarea s-a făcut. Cert este că, spre deosebire de alți investitori, care au cumpărat diferite active și le-au vândut la fier vechi, Bosânceanu a dezvoltat afacerea. Este un merit, dacă ținem cont că ne aflăm în plin proces de dezintustrializare a României. Așa cum spuneam, SNC a devenit unul dintre cele mai mari șantiere din Europa. Faptul că mii de oameni își câștigă existența acolo este (și) meritul lui Bosânceanu. Probabil că și în cazul lui se aplică foarte bine zicala: ”nu mă întreba cum am făcut primul milion”.
Scurt istoric: tradiție din 1892
Nu trecem mai departe înainte de a mai punct importanța SNC. Nu este doar o afacere, este un simbol al României. Funcționează din 1892, când Ministerul pentru Lucrări Publice făcea referire la Atelierul de Reparații din Portul Constanța. Acesta este considerat certificatul de naștere al SNC. Până în 1950 principalele activități ale SNC erau axate pe reparații de nave. Prima navă este însă construită în mai 1936. Se numea ”Crai nou” – un iaht de 12 metri. Din 1950 începe un program de construcții de nave. A fost construit un doc plutitor, dar și un atelier de prelucrare. Atunci a început istoria modernă a SNC. Suprafața ajunge la cele 74 de hectare menținonate mai sus. Se construiesc nave din ce în ce mai mari, de până la 165.000 tdw, pentru clienți români și străini. După 1990, se trece la construcția de nave specializate: containeriere, nave combinate Ro-Ro & containerier, nave pentru transport GPL, nave platforma de aprovizionare). La un an de la privatizare se debitează prima tablă pentru prima navă, SNC revenind astfel pe piața construcțiilor noi.
Cum a făcut totuși primul milion?
„Pot să arăt şi astăzi cum am făcut chiar şi ultimul dolar“, spunea, pentru money.ro, fostul comandant de vas, în 2011. Cert este că povestea sa este una de incredibil succes. Privatizarea Navrom i-a adus câteva vapoare. Nu ar fi fost de ajuns. În anii 1994-1995 obține un credit de 32 de milioane de dolari de la Bancorex și Credit Agricole Lyonnais. Cum? Spune că a dus un plan bun de afaceri. Să facem un exercițiu de imaginație: duceți-vă dumneavoastră acum la bancă și încercați să luați nu 32 de milioane de dolari, nici măcar 3,2 milioane, nici măcar 320.000, cu 32.000 de dolari, ca să deschideți o afacere. Adică 0,1% din cât a obținut Bosânceanu. Succes! Va fi extrem de greu, veți vedea. Dovadă că Gheorghe Bosânceanu a avut atuuri pe care puțini le au. Cu o parte din bani și-a plătit ce datorii îi mai rămăseseră de la obținerea primelor nave de la stat. Printre ele se afla și Biruința, petrolierul de suflet al lui Băsescu. Am mai văzut această schemă la Gabriel Comănescu: un plan bun de afaceri face minuni. Un plan bun, dublat de alte câteva atuuri.
Proprietar de miniflotă
Acum, Histria Shipmanagement, firma pe care o controlează, are în portofoliu nouă vapoare. Asta îl face cel mai mare armator din România și unul dintre cei mai bogați români. Este pe locul 22 în Top Forbes România, cu o avere estimată între 140 și 145 de milioane de euro.
Vom reveni.