În cadrul unei conferinţe de presă, organizate astăzi, joi – 17 aprilie, la sediu, Felix Stroe, directorul – general al S.C. RAJA S.A. Constanţa, a anunţat că cel puţin până la data de 31 decembrie a. c., nu se vor mări preţurile şi tarifele, la furnizarea apei potabile şi la serviciile de canalizare!
Şi, a subliniat directorul RAJA, această conservare a preţurilor se va realiza deşi la motorină – benzină, la gaze şi la energie electrică (şi, ca o consecinţă, şi la alte materiale necesare activităţii Regiei) prezurile au crescut.
El a mai declarat că RAJA lasă, şi în acest an, preţul neschimbat, deoarece a aplicat, în mod constant, politica restrângerii, la minimul necesar, a colaborării, pe lanţul activităţii sale, cu terţi.
O altă veste: toţi cetăţenii / asociaţiile vor avea apă potabilă, în Săptămâna Mare şi în primele zile de după Paşte (până pe 24 aprilie), chiar dacă sunt rău platnici!