Remus Cernea, scrisoare deschisă pentru Radu Mazăre

Categories PoliticaPosted on

Deputatul independent de COnstanța Remus Cernea (susținut în campanie de PSD) a trimis astăzi o scrisoare deschisă către primarul Constanței, domnul Radu Mazăre, cu privire la folosirea animalelor sălbatice la evenimentul din 30 august 2014.

            Stimate domnule Radu Mazăre,

            Vă trimit acest mesaj în calitate de simplu cetățean. L-am scris făcând abstracție de orice dispute politice.

            Scopul dumneavoastră de a promova turismul în Constanța este unul legitim. Mijloacele prin care este făcut acest lucru au însă importanța și relevanța lor, iar dacă ele sunt inadecvate ori contravin unor valori prețioase pot afecta, în substanța lui, scopul urmărit. Este, de asemenea, un lucru binecunoscut acela că puterea politică, dacă nu este exercitată în limitele legalității, ale principiilor democratice și ale unei moralități publice rezonabile, riscă să se transforme în arbitrariu și autoritarism.

            Sâmbătă, 30 august, este anunțată la Constanța o astfel de manifestare pentru promovarea turismului. Ea ar include și folosirea unor animale de la circ. Or, acest lucru a generat deja reacții publice și este de natură să umbrească evenimentul. Sunt câteva aspecte, inclusiv cu implicații legale și etice, pe care doresc să vi le aduc în atenție în această privință.

            Suferința la care sunt supuse animalele de circ reprezintă un lucru conștientizat pe scară tot mai largă. De aceea, din ce în ce mai multe țări au adoptat în ultima perioadă legislații prin care au restricționat sau interzis folosirea animalelor sălbatice la circuri.

Este profund imoral să luăm aceste animale din mediul lor natural, întins pe sute și mii de hectare, și să le ținem închise în spații strâmte obligându-le, prin metode de tortură, să “învețe” să execute diverse numere de circ pentru “amuzamentul” oamenilor. Suferința animalelor nu este nici ceva amuzant, nici ceva educativ. Nu te poate distra așa ceva decât dacă nu realizezi câtă suferință îndură acele animale chinuite. Circul cu animale sălbatice poate fi calificat, cu deplin temei, drept o formă de cruzime față de acestea. Cum credeți că ajunge un leu sau un tigru să se “supună” unui om într-o arenă de circ? Prin ce calvar trebuie să treacă un elefant pentru a “învăța” să stea ridicat în aer sprijinindu-se doar pe picioarele din față? Câtă durere încearcă animalele de la circ trăind, multe dintre ele, o viață întreagă în spatele gratiilor? Condamnate la robie fără nici o vină… Da, animalele suferă, ca dumneavoastră și ca mine și ca toți ceilalți oameni. De ce le facem asta? De ce demonstrăm lipsă de compasiune și înțelegere pentru aceste minunate făpturi? De ce nu le protejăm și admirăm cum se bucură de o viață trăită în mediul lor natural, acolo unde le este locul?

Din cauza activității umane, multe dintre aceste specii deja sunt periclitate ori amenințate cu dispariția. Lei în sălbăticie mai sunt vreo 30.000, iar tigri vreo 3600. Restrângerea permanentă a habitatelor, vânarea, capturarea și comercializarea lor, inclusiv pentru circuri, face ca numărul acestora să fie într-o scădere accelerată. Se duce o luptă foarte grea, aproape disperată, pentru salvarea unor astfel de specii. O parte a luptei constă în protejarea habitatelor și a rezervațiilor. Conservaționiști, oameni de știință, forțe de poliție (adesea riscându-și viața în lupta cu braconierii lipsiți de scrupule și care acționează ca o rețea mafiotă) și autorități statale fac eforturi extraordinare pentru a le salva astfel încât următoarele generații să nu vadă doar tigri, lei sau rinoceri de pluș, ci să știe că aceste specii încă trăiesc liber în mediul lor natural.

O parte a lupte se duce, așadar, pe teren. Dar există și alte componente ale acestui efort care țin de educație și de conștientizarea unei probleme. Aici, pe lângă părinți, care nu ar trebui să își mai ducă la circ copiii, pe lângă organizațiile neguvernamentale care luptă pentru drepturile animalelor, pe lângă pedagogi care ar trebui să insufle elevilor grija față de mediu și dragostea și empatia față de animale, politicienii ar trebui să își asume, la rândul lor, responsabilități. Fie prin discursul public, fie prin legiferare în sensul interzicerii folosirii animalelor la circ, fie prin alte gesturi care să demonstreze înțelegerea acestei probleme și înțelepciune în a o gestiona.

            Sunt de părere că, sub nici o formă, autoritățile publice nu ar trebui să legitimeze cruzimea față de animale. De aceea, o eventuală folosire a animalelor sălbatice, care actualmente aparțin unui circ itinerant unde acestea suferă foarte mult, la un eveniment organizat de primărie și plătit din bani publici, ar reprezenta o legitimare atât a cruzimii față de animale, cât și a întregului circuit, profund imoral, de care am vorbit mai sus, de capturare și “dresaj” al animalelor. Nu în ultimul rând folosirea animalelor sălbatice la un astfel de eveniment ridică și probleme de legalitate, în absența autorizațiilor necesare, așa cum a arătat, corect, organizația Vier Pfoten într-o scrisoare pe care v-a transmis-o acum câteva zile.

Vă îndemn, așadar, domnule primar, să nu folosiți animale sălbatice la nici un fel de manifestare organizată de către instituția publică pe care o reprezentați. De asemenea, vă invit să propuneți luarea unei hotărâri în consiliul local pentru ca, în Constanța, să nu mai poată fi ținute spectacole de circ de acest tip. Numeroase orașe din mai multe țări au luat astfel de decizii prin care au demonstrat racordarea la un set de valori importante pentru un standard ridicat de civilizație. Circul poate fi deosebit de atractiv și dacă se bazează exclusiv pe numere realizate de către oameni.
Domnule primar, închei această scrisoare cu celebrul citat din Mahatma Gandhi, relevant pentru discuția de față: “Mareția unei națiuni și progresul ei moral pot fi judecate după felul în care își tratează animalele.”