UE pregăteşte interzicerea creditului în euro

Categories La ziPosted on

UE pregăteşte interzicerea creditului în euro

Leul s-a depreciat faţă de euro, şi acum, la nivel european, se discută despre interzicerea creditului în valută.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat recent că se doreşte descurajarea creditării în valută pentru cei care îşi obţin câştigurile în lei.

Isărescu spune că discuţiile se poartă la nivel european, unde “s-au degajat câteva linii de acţiune”, şi cel mai probabil restricţiile pe creditele în valută se vor face pe cale prudenţială.

Organismul european care a precizat pentru prima oară că vrea să limiteze creditarea în valută este proaspătul Comitet european pentru risc sistemic (CERS), prezidat de Jean-Claude Trichet.

Bloomberg scrie că limitarea creditului în valută în Europa Centrală şi de Est ocupă primul loc în agenda CERS.